MOURINHO NU MERGE LA GALA DE DECERNARE A BALONULUI DE AUR
Tehnicianul echipei Real Madrid, Jose Mourinho, a declarat că nu va participa la gala de decernare a Balonului de Aur, care va avea loc, luni, la Zurich, deoarece trebuie să pregătească un meci din Cupa Spaniei, cu Celta Vigo, programat la două zile după eveniment. „Nu voi merge la gală. Avem un meci de Cupă important, miercuri, trebuie să muncesc”, a spus Mourinho, sâmbătă, într-o conferinţă de presă. Trei jucători se află în cursa pentru obţinerea Balonului de Aur 2012: Cristiano Ronaldo de la Real Madrid şi Lionel Messi şi Andres Iniesta de la FC Barcelona. Mourinho este nominalizat pentru titlul de cel mai bun antrenor al anului 2012, alături de selecţionerul Spaniei, Vicente Del Bosque, şi de fostul tehnician al FC Barcelona, Pep Guardiola.
COSTIN LAZĂR A MARCAT PENTRU PAOK
Mijlocaşul Costin Lazăr a marcat un gol pentru echipa sa, PAOK Salonic, în partida câştigată, ieri, în deplasare, cu 4-1 (0-1), în faţa formaţiei Panthrakikos Komotini, în etapa a 16-a a campionatului elen. Costin Lazăr, care a jucat până în min. 83, a marcat golul egalizator, în min. 70. Celelalte goluri ale oaspeţilor au fost înscrise de Salpingidis (min. 76), Giannou (min. 87) şi Stafylidis (min. 90+2). Gazdele au deschis scorul prin autogolul lui Kace, din min. 32. PAOK ocupă în continuare locul secund în clasament, cu 34 de puncte, fiind la cinci puncte în urma liderului Olympiacos Pireu, care are un meci mai puţin disputat.
BUFFON, CEL MAI BUN PORTAR DIN ACEST SECOL
Portarul echipei Juventus Torino, Gianluigi Buffon, se află pe primul loc în clasamentul celor mai buni goalkeeperi ai secolului 21, dat publicităţii, sâmbătă, de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului. În clasamentul realizat în baza unui vot anual, Buffon conduce, cu 218 puncte. Primii zece portari din ierarhia celor mai buni goolkeperi ai secolului sunt: 1 Gianluigi Buffon (Italia, 218p), 2. Iker Casillas (Spania, 217p), 3. Petr Cech (Cehia, 172p), 4. Edwin van der Sar (Olanda, 116p), 5. Oliver Kahn (Germania, 99p), 6. Victor Valdes (Spania, 97p), 7. Nelson de Jesus e Silva “Dida” (Brazilia, 90p), 8. Julio Cesar Soares Espindola (Brazilia, 76p), 9. Jens Lehmann (Germania, 72p), 10. Roberto Carlos Abbondanzieri (Argentina, 68p).
NEWCASTLE, ELIMINATĂ DIN CUPA ANGLIEI DE O ECHIPĂ DE LIGĂ SECUNDĂ
Newcastle United a fost eliminată de echipa de ligă secundă Brighton and Hove în turul al treilea al Cupei Angliei, fiind învinsă, sâmbătă, cu 2-0 (Orlandi 33, Hoskins 87). Lipsită de mai mulţi jucători importanţi, accidentaţi, Newcastle a încheiat meciul în inferioritate numerică, Shola Ameobi fiind eliminat în min. 63. Newcastle a fost eliminată de aceeaşi echipă şi anul trecut, în 16-imile de finală ale competiţiei. Într-un alt meci din Cupa Angliei, Manchester City, cu portarul Costel Pantilimon integralist, a învins, cu 3-0, formaţia de ligă secundă Watford. De asemenea, West Bromwich Albion, cu Gabriel Tamaş pe teren pe toată durata partidei, a remizat cu Queens Park Rangers, scor 1-1. Ieri, Arsenal Londra a remizat, în deplasare, scor 2-2 (Podolski 81, Gibbs 83 / Michu 58, 87), cu echipa Swansea, astfel că meciul se va rejuca. În schimb, FC Liverpool s-a calificat în turul patru al Cupei Angliei, după ce a învins, ieri, în deplasare, cu 2-1 (Sturridge 7, Luis Suarez 59 / Green 80), formaţia de amatori Mansfield.
INTER L-A ACHIZIŢIONAT PE ROCCHI
Atacantul echipei Lazio Roma, Tommaso Rocchi, a semnat un contract cu gruparea Internazionale Milano, a anunţat adversara formaţiei CFR Cluj în UEFA Europa League, fără să precizeze durata înţelegerii. „Documentul referitor la transferul atacantului echipei Lazio a fost trimis la sediul Lega Serie A. Rocchi a venit la Inter sub formă de transfer definitiv. El va purta tricoul cu numărul 18 la Inter”, se arată pe site-ul oficial al clubului milanez. Conform unor surse, contractul dintre cele două părţi ar fi valabil şase luni. În vârstă de 35 de ani, Rocchi a jucat în acest sezon în numai trei meciuri pentru Lazio, grupare la care s-a transferat în 2004, de la Empoli. Campioana României, CFR Cluj, va întâlni echipa Internazionale Milano în 16-imile de finală ale UEL. CFR va juca meciul tur în deplasare, pe 14 februarie, de la ora 22.05, returul urmând să aibă loc la Cluj-Napoca, pe 21 februarie, de la ora 20.00.
AJUTOR FINANCIAR PENTRU NAŢIONALA NIGERULUI
Aproape două miliarde de franci CFA (3 milioane de euro) s-au strâns în timpul unui teledon organizat, vineri seară, la Niamey, pentru naţionala Nigerului, calificată la Cupa Africii pe Naţiuni 2013, competiţie ce va avea loc în perioada 19 ianuarie - 10 februarie, în Africa de Sud. „Nu suntem departe de suma de două miliarde de franci CFA. Este formidabil!”, a declarat unul dintre organizatorii teledonului iniţiat de Federaţia de Fotbal din Niger şi transmis în direct de televiziunile locale. Statul Niger a contribuit cu un miliard de franci CFA (1,5 milioane de euro). Fondurile strânse vor ajuta la finanţarea pregătirilor şi participării echipei naţionale la CAN. Echipa Nigerului, care s-a calificat pentru a doua oară consecutiv la CAN, a început campania de pregătire la 27 decembrie, la periferia capitalei Niamey. Niger a disputat deja două meciuri amicale, scor 0-3 cu Maroc şi 0-1 cu Etiopia.
BRIGADĂ DE ARBITRI BĂTUTĂ DE SUPORTERI
O brigadă de arbitri care a condus finala unui turneu de amatori din regiunea chiliană Melipilla a fost bătută de suporterii echipei Pablo Lizama, unul dintre asistenţi pierzând mai mulţi dinţi în urma loviturilor. Incidentele au izbucnit la finalul jocului pierdut de Pablo Lizama, cu 1-2, în faţa formaţiei Baquedano. Fanii au invadat terenul şi i-au lovit în special pe centralul Carlos Salas şi pe asistentul Adrian Araya. Victimele au fost transportate la spital, unde se află sub tratament.