MESSI ÎŞI PRELUNGEŞTE CONTRACTUL PÂNĂ ÎN 2018
Atacantul argentinian Lionel Messi a acceptat prelungirea contractului cu FC Barcelona până la 30 iunie 2018, a anunţat clubul catalan. Actuala înţelegere dintre Messi şi Barcelona este valabilă până în 2016. De asemenea, gruparea spaniolă a anunţat că fundaşul Carles Puyol şi mijlocaşul Xavi Hernandez şi-au prelungit înţelegerile până la 30 iunie 2016. Messi, 25 de ani, jucător format la FC Barcelona, a înscris 90 de goluri în 2012 şi a cucerit de trei ori Liga Campionilor (2006, 2009, 2011), de cinci ori titlul în Spania (2005, 2006, 2009, 2010, 2011) şi a primit de trei ori Balonul de Aur (2009, 2010, 2011).
UEFA NU A DESCOPERIT JUCĂTORI DOPAŢI ÎN ACEST SEZON
Uniunea Europeană de Fotbal a realizat 991 de controale antidoping de la debutul acestui sezon competiţional, între care 228 în afara competiţiei, toate dovedindu-se negative. În cursul ultimei reuniuni din acest an a Comisiei antidoping a UEFA, care a avut loc luni la Nyon, s-a precizat că la EURO 2012, turneu găzduit în vara acestui an de Polonia şi Ucraina, jucătorii celor 16 selecţionate participante au fost supuşi unor controale de sânge şi urină, atât înainte cât şi pe parcursul competiţiei, pentru a se depista eventuale urme de EPO sau hormoni de creştere, însă nu a existat niciun caz pozitiv. În ceea ce priveşte sezonul 2011-2012, forul european a reamintit că s-au efectuat în total 1.941 de controale, dintre care 1.485 în timpul competiţiilor şi 465 în afara acestora, între care 909 analize de depistare a EPO, înregistrându-se cinci cazuri de dopaj.
VAN PERSIE UN NOU CANTONA
Antrenorul scoţian al formaţiei Manchester United, Alex Ferguson, a apreciat, într-un interviu publicat, ieri, că atacantul olandez Robin van Persie poate deveni “noul Eric Cantona” la gruparea engleză. „Are acelaşi profil ca Eric în termeni de vârstă şi maturitate. A venit de la un mare club şi s-a impus la o altă mare echipă”, a declarat Ferguson pentru versiunea britanică a site-ului Eurosport-Yahoo. În vârstă de 29 de ani, Van Persie a semnat cu Manchester United în vară, după opt ani la Arsenal (2004-12) şi ocupă primul loc în clasamentul golgeterilor, cu 12 goluri, la egalitate cu Michu, de la Swansea. Cantona a petrecut cinci sezoane la Manchester United, între 1992 şi 1997, oferind un prim titlu de campioană echipei, după 26 de ani. Poreclit “King Eric”, Cantona, venerat la Manchester United, a marcat 82 de goluri pentru “diavolii roşii”.
NAPOLI, PENALIZATĂ CU DOUĂ PUNCTE
Echipa SSC Napoli a fost penalizată, ieri, cu două puncte de Comisia de Disciplină pentru trucarea partidei cu Sampdoria Genova, pierdută în deplasare, cu scorul de 0-1, pe 16 mai 2010, informează Gazzetta dello Sport. Meciul face parte din scandalul “Calcioscommesse” al meciurilor trucate din Italia. De asemenea, jucătorii formaţiei napoletane, Paolo Cannavaro şi Gianluca Grava, au fost suspendaţi câte şase luni, deoarece nu au denunţat propunerea de trucare a meciului venită din partea lui Matteo Gianello, care era al treilea portar în lotul lui Napoli în acea perioadă. Gianello a fost suspendat timp de trei ani şi trei luni. Toate deciziile pot fi atacate cu recurs la Curtea Federală de Justiţie. În urma acestei decizii, echipa SSC Napoli nu mai are 33 de puncte în clasament, ci 31, şi a ajuns pe locul cinci, fiind întrecută de Lazio Roma şi AC Fiorentina. În cadrul scandalului “Calcioscommesse”, numeroşi fotbalişti au fost bănuiţi că au fost cumpăraţi de organizaţii de pariuri clandestine. Scandalul s-a soldat cu jucători anchetaţi sau arestaţi, printre care nume cunoscute din fotbalul italian, cum ar fi Stefano Mauri, căpitanul echipei Lazio Roma, care a fost închis pentru scurt timp în acest caz.
DAVID ALABA, FOTBALISTUL AUSTRIAC AL ANULUI
Mijlocaşul formaţiei Bayern Munchen, David Alaba, în vârstă de 20 de ani, a fost desemnat fotbalistul austriac al anului. Alaba i-a devansat pe Christian Fuchs, mijlocaşul de bandă stîngă al formaţiei Schalke ’04 Gelsenkirchen, şi pe Philipp Hosiner, atacantul echipei Austria Viena. Alaba a fost votat de antrenorii echipelor din prima ligă austriacă.
ROONEY, ANTRENOR PENTRU TINERII FOTBALIŞTI ÎN ELVEŢIA
Atacantul formaţiei Manchester United, Wayne Rooney, a fost în Elveţia la Payerne şi a ajutat la antrenarea unor tineri fotbalişti, în cadrul sancţiunii primită de la UEFA pentru un fault asupra unui fotbalist din Muntenegru. Rooney a fost suspendat după ce a primit cartonaşul roşu la ultimul meci din preliminariile EURO 2012, cu Muntenegru, scor 2-2, pentru lovirea lui Miodrag Dzudovic. Iniţial, Rooney a fost suspendat trei etape, dar după apelul depus, sancţiunea a fost redusă la două meciuri şi participarea la un proiect comunitar al UEFA. Atacantul a susţinut două antrenamente, iar tinerii fotbalişti, cu vârste între 14 şi 16 ani, au beneficiat şi de o discuţie de o oră cu jucătorul.
FC PORTO L-A ACHIZIŢIONAT PE MEXICANUL DIEGO REYES
Fundaşul echipei America, Diego Reyes, component al naţionalei olimpice a Mexicului medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Londra, va juca la formaţia FC Porto din sezonul viitor, a anunţat gruparea mexicană. În vârstă de 20 de ani, Reyes va juca până la finalul sezonului la America. Fundaşul mexican, care a mai fost în atenţia echipei Benfica Lisabona şi a unor cluburi din Anglia, a semnat un contract pe cinci sezoane cu FC Porto. Suma de transfer nu a fost dată publicităţii.
JUNINHO VA JUCA LA NEW YORK RED BULLS
Juninho Pernambucano, mijlocaşul brazilian al echipei Vasco da Gama, va juca din sezonul viitor la formaţia New York Red Bulls, a anunţat clubul american. „Juninho este într-o formă fizică foarte bună şi considerăm că poate avea un impact pozitiv pentru echipa noastră în 2013”, a declarat Andy Roxburgh, directorul sportiv al grupării din MLS. În vârstă de 37 de ani, Juninho Pernambucano a jucat 50 de meciuri pentru Vasco da Gama şi a marcat 14 goluri. El a revenit în Brazilia în 2011, după ce a mai jucase la Olympique Lyon şi Al Gharafa (Qatar). Juninho are 47 de selecţii la naţionala Braziliei.
TREI PERSOANE AU MURIT LA SĂRBĂTORIREA CUCERIRII TITLULUI DE CĂTRE MILLONARIOS BOGOTA
Trei persoane au murit la sărbătorirea cuceririi celui de-al 14-lea titlul de campioană a Columbiei de către echipa Millonarios Bogota. Peste 1.200 de suporteri au fost arestaţi, iar poliţia locală a descoperit peste 700 de arme albe. Doi bărbaţi, unul în vîrstă de 21 de ani, iar celălalt, de 33 de ani, au fost înjunghiaţi în încăierările de la finalul partidei de duminică împotriva formaţiei Independiente Medellin, iar a treia victimă a murit după ce a căzut de pe un autobuz de transport public. Peste 1.200 de persoane, în majoritate tineri, au fost arestate după încăierările de la finalul meciului şi pentru încălcarea interdicţiei privind vânzarea şi consumul de alcool în oraş. Millonarios Bogota a învins în finala turneului Clausura formaţia Independiente Medellin, după executarea loviturilor de departajare, cu scorul de 5-4, şi a devenit cea mai titrată echipă din Columbia. Millonarios Bogota a câştigat titlul de campioană după o pauză de 24 de ani şi va participa în ediţia din 2013 a Copei Libertadores.
FELLAINI A FOST SUSPENDAT TREI ETAPE
Mijlocaşul belgian al echipei Everton, Marouane Fellaini, a fost suspendat pentru trei etape, după ce şi-a lovit un adversar cu capul în meciul cu formaţia Stoke City, din campionatul Angliei. Fellaini nu a fost sancţionat în timpul meciului, deoarece arbitrul nu a văzut infracţiunea. Marouane Fellaini, în vârstă de 25 de ani, va lipsi de la partidele cu West Ham United (22 decembrie), Wigan Athletic (26 decembrie) şi Chelsea Londra (30 decembrie).
BIANCHI, ANTRENOR LA BOCA JUNIORS
Carlos Bianchi a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei Boca Juniors, a anunţat Daniel Angelici, preşedintele clubului argentinian. Bianchi, în vârstă de 63 de ani, a mai pregătit gruparea argentiniană în perioadele 1998-2001 şi 2003-2004. El este cel mai titrat antrenor din istoria clubului, reuşind să câştige de trei ori Copa Libertadores (2000, 2001, 2003), de două ori Cupa Intercontinentală (2000, 2003) şi de trei ori titlul în Argentina (1998, 1999, 2000, 2003). Carlos Bianchi a mai pregătit în cariera sa formaţiile Reims, OGC Nice, Velez Sarsfield, AS Roma şi Atletico Madrid. Boca a terminat actuala stagiune pe locul 6, la opt puncte în urma campioanei Velez Sarsfield.
OSCAR TABAREZ A PRIMIT UN PREMIU PENTRU ÎNTREAGA SA CARIERĂ
Selecţionerul echipei de fotbal a Uruguayului, Oscar Washington Tabarez, a primit un premiu din partea colegilor săi de la Asociaţia Uruguayană a Antrenorilor de Fotbal (AUDEF) în semn de recunoştinţă pentru întreaga sa carieră de peste trei decenii. Antrenorul în vârstă de 65 de ani a primit premiul cu ocazia aniversării a 49 de ani de existenţă a AUDEF, ocazie cu care au mai fost recompensaţi tehnicienii care au mai câştigat titluri în cursul anului. Selecţionerul uruguayan, care în tinereţe a fost fotbalist şi profesor, a debutat ca antrenor în 1980, la Bella Vista, continuând apoi la echipe locale precum Danubio, Wanderers şi Penarol. El a mai pregătit echipele Boca Juniors, Velez Sarsfield, Deportivo Cali, Cagliari, AC Milan şi Oviedo.
HENRI MICHEL NU MAI ESTE SELECŢIONERUL KENYEI
Francezul Henri Michel a părăsit postul de selecţioner al Kenyei, la doar patru luni de la numirea în funcţie, în locul kenyanului Francis Kimanzi. „Pentru a pune capăt informaţiilor false din presa kenyană, aş dori să clarific faptul că nu am găsit la timp un aranjament pe cale amiabilă vizând mai multe clauze din contractul meu”, a explicat Michel, într-un comunicat. Federaţia din Kenya nu a comentat declaraţia lui Michel. În vârstă de 65 de ani, Michel a fost numit selecţioner al Kenyei în luna august.
ROMEO, FIUL CEL MIC AL FAMILIEI BECKHAM, MANECHIN
Romeo, fiul cel mic al cuplului Victoria şi David Beckham, a devenit la vârsta de 10 ani manechin pentru brandul Burberry, călcând astfel pe urmele părinţilor lui pasionaţi de modă. Romeo Beckham a fost ales pentru a apărea în campania publicitară a celebrului brand de lux britanic care promovează colecţia Burberry de primăvară-vară 2013. Purtând un trench-coat clasic de culoare bej, Romeo pozează zâmbitor. El îşi ţine echilibrul stând într-un picior şi având o umbrelă în mână. Christopher Bailey, directorul artistic al brandului Burberry, a spus că a fost “o onoare” să lucreze cu Romeo. “Ne-am distrat atât de mult în timpul şedinţelor foto şi cred că acest lucru a fost transpus în imagini, care reflectă spiritul jucăuş al colecţiei”, a adăugat Bailey. Romeo este unul dintre cei patru copii ai soţilor Beckham, care mai au doi fii - Brooklyn şi Cruz - şi o fetiţă, Harper. Victoria Beckham, în vârstă de 38 de ani, s-a remarcat în calitate de membră a grupului Spice Girls, iar în ultimii ani a devenit creatoare de modă, lansând mai multe colecţii. Soţul ei, David, fostul căpitan al echipei naţionale de fotbal a Angliei, a creat o linie de lenjerie intimă pentru brandul H&M.