Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 08 Decembrie 2012 / 00:00 544 accesări

ZECE JUCĂTORI RAPIDIŞTI ŞI-AU DEPUS MEMORII

Zece jucători rapidişti, Romeo Surdu, Mihai Roman, Ovidiu Herea, Rui Duarte, Ştefan Grigorie, Iulian Apostol, Alexandru Ioniţă I, Ionuţ Voicu, Ovidiu Burcă şi Cristian Oros au depus memorii la Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul LPF pentru plata restanţelor financiare. Dintre aceştia, Surdu, Roman, Herea, Rui Duarte, Grigorie şi Apostol au cerut comisiei şi rezilierea contractelor cu gruparea giuleşteană. În momentul de faţă, lotul formaţiei conduse de Marian Rada este compus din 34 de jucători. Gruparea Rapid se confruntă cu mari probleme financiare, jucătorii şi angajaţii clubului fiind neplătiţi de mai multe luni. De asemenea, FC Rapid are datorii şi faţă de alte societăţi. Conform anunţului făcut de preşedintele CA, Ion Taban, gruparea giuleşteană a acumulat datorii de 29,4 milioane de euro, dintre care 21 de milioane sunt către acţionarul majoritar George Copos şi către firmele acestuia. Copos a anunţat că este dispus să renunţe la o mare parte din suma pe care o are de încasat pentru a scoate clubul din criză.

NAŢIONALA DE FUTSAL A ÎNVINS MUNTENEGRU

Echipa naţională de futsal a României a disputat două partide amicale la Tivat, împotriva reprezentativei statului Muntenegru, tricolorii câştigându-le pe amândouă. În primul meci, jucat miercuri şi încheiat cu scorul de 4-1, golurile românilor au fost marcate de Emil Răducu, Robert Lupu (2) şi Cosmin Gherman. Joi, scorul final a fost 4-2, iar pentru formaţia noastră au marcat Florin Matei (2), Florin Ignat şi Cosmin Gherman. Echipa României, antrenată de spaniolul Sito Rivera, se pregăteşte pentru turul 2 de calificare la Campionatul European din 2014, urmând a întâlni în grupa a treia Rusia, Kazahstan şi Letonia. Toate meciurile din această grupă se vor desfăşura în perioada 27-30 martie 2013, în Letonia.

ÎNCĂ UN JUCĂTOR ROMÂN LA MANCHESTER CITY

Campioana Angliei, Manchester City, a plătit 300.000 de lire sterline (360.000 de euro) pentru transferul mijlocaşului stânga român Vlad Nicolae Marin (17 ani), care până în vară a evoluat la gruparea italiană Lazio Roma. Manchester City a primit acceptul de a-l folosi pe Marin, care semnase în vară un acord valabil pentru trei sezoane, după ce a fost de acord să plătească această sumă către echipa la care este legitimat fundaşul Ştefan Radu. În vară, Lazio a acuzat pe clubul englez că l-a furat pe mijlocaşul român. Înţelegerea nu a fost recunoscută atunci de către Premier League, dar după ce plata a fost făcută, contractul a fost înregistrat, iar Marin va putea evolua pentru echipa de tineret a campioanei Angliei. Singurul lucru care îl împiedică, pentru moment, pe Marin să evolueze pentru City este permisul de muncă. La Manchester City este legitimat şi portarul Costel Pantilimon.

FC BARCELONA VREA SĂ EVITE ŞAHTIORUL ÎN OPTIMILE LC

Jucătorii echipei FC Barcelona nu vor să întâlnească echipa ucraineană Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, în optimile de finală ale Ligii Campionilor. „Jucătorii nici nu vor să audă de Şahtior, echipă care joacă foarte bine şi care în februarie, când sunt programate optimile, va avea frigul ca aliat. În acest an, pe 12 februarie, o posibilă dată a turului, la Doneţk au fost minus 16 grade”, scrie El Mundo Deportivo. În schimb, fotbaliştii catalani consideră cel mai accesibil adversar echipa turcă Galatasaray. Tragerea la sorţi pentru optimile Ligii Campionilor va avea loc pe 20 decembrie, la Nyon, iar în urna capilor de serie vor fi Paris Saint-Germain (Franţa), Schalke ’04 Gelsenkirchen (Germania), Malaga (Spania), Borussia Dortmund (Germania), Juventus Torino (Italia), Bayern Munchen (Germania), FC Barcelona (Spania) şi Manchester United (Anglia), în timp ce în urna a doua se vor afla echipele FC Porto (Portugalia), Arsenal Londra (Anglia), AC Milan (Italia), Real Madrid (Spania), Şahtior Doneţk (Ucraina), FC Valencia (Spania), Celtic Glasgow (Scoţia) şi Galatasaray Istanbul (Turcia). În optimi nu se pot întâlni echipe din aceeaşi ţară sau care au jucat până acum în aceeaşi grupă.

TERRY NU VA PARTICIPA LA CM DE FOTBAL AL CLUBURILOR

Căpitanul echipei Chelsea, John Terry, nu va participa la Campionatul Mondial de fotbal al cluburilor, săptămâna viitoare, în Japonia, pentru a-şi menaja genunchiul, a declarat antrenorul Rafael Benitez. Terry s-a accidentat la un meci cu FC Liverpool, disputat pe 11 noiembrie, în campionatul Angliei, şi de atunci nu a mai jucat. „Am discutat cu medicul. Inflamaţia din timpul zborului nu va fi ceva bun pentru Terry, aşa că el nu va călători. Ar fi vrut să se deplaseze împreună cu echipa şi să o ajute, dar mai bine rămâne aici. Nu ştim când va juca. Va trebui să aşteptăm să vedem cum evoluează situaţia sa”, a explicat Benitez. Chelsea va juca primul meci din cadrul Campionatului Mondial al cluburilor pe 13 decembrie, cu sud-coreenii de la Ulsan Hyundai sau cu mexicanii de la Monterrey. Duminică sunt programate cele două sferturi de finală ale competiţiei, după următorul program: Ulsan Hyundai - CF Monterrey (ora 9.00) şi Sanfrecce Hiroshima - Al Ahly (ora 12.30). Ambele partide vor fi transmise în direct de TVR 2.

FINALELE LIGII CAMPIONILOR DIN 2015 ŞI 2016, LA BERLIN ŞI MILANO

Finalele Ligii Campionilor la fotbal din anii 2015 şi 2016 vor avea loc la Berlin, respectiv Milano, anunţă cotidianul Gazzetta dello Sport. Chiar dacă decizia oficială în această privinţă va fi adoptată în luna martie, acordul în privinţa celor două finale a fost găsit joi, în cadrul Comitetului Executiv al UEFA, precizează ziarul de sport italian. Stadionul San Siro din Milano a găzduit ultima oară finala celei mai importante competiţii europene inter-cluburi în 2001, când Bayern Munchen a învins Valencia după lovituri de departajare. Va fi pentru a opta oară când finala va avea loc în Italia, după cele din 1965, 1970, 1977, 1984, 1991, 1996 şi 2001. Finala din 2013 a Ligii Campionilor se va disputa pe stadionul Wembley, ca şi în 2011, în timp ce Lisabona va găzdui ultimul act al competiţiei în 2014.

EURO 2020 VA FI SĂRBĂTOAREA UNUI ÎNTREG CONTINENT

Turneul final al Campionatului European din 2020, care va avea loc în mai multe ţări, va fi “sărbătoarea unui întreg continent”, a afirmat, vineri, preşedintele UEFA, Michel Platini, care consideră că datorită acestui concept Europa va fi mai solidară. „Nu am intrat în detalii, nu am vorbit despre numărul oraşelor. Astăzi pagina este albă”, a spus Platini. Comitetul Executiv al UEFA aşteaptă propuneri privind formatul, de la comisia de competiţii. Printre chestiunile de discutat sunt “decizii ce trebuie să fie politice şi decizii ce trebuie să fie geografice”, conform preşedintelui forului continental. Oraşele interesate să găzduiască meciuri din cadrul competiţiei din 2020 îşi vor putea depune candidaturile doar după aprobarea formatului turneului de către Comitetul Executiv, cel mai devreme pe 25 ianuarie, însă probabil pe 28 martie. Alegerea oraşelor va avea loc în primăvara anului 2014. Platini a menţionat că a fost felicitat de preşedintele FIFA, Sepp Blatter, pentru decizia privind EURO 2020. „El mi-a spus că este o idee formidabilă. Mi-a mai spus: A fost cineva care dorea să facă asta în Africa, acum câţiva ani: Kadhafi“.

LANDREAU S-A DESPĂRŢIT DE LILLE

Portarul Mickael Landreau a ajuns la un acord cu oficialii grupării OSC Lille pentru rezilierea contractului care expira în 2014. Landreau, în vârstă de 33 de ani, semnase cu OSC Lille în urmă cu trei sezoane. Cu 11 selecţii în naţionala Franţei, Landreau avea relaţii încordate cu antrenorul Rudi Garcia, care a preferat să-l folosească pe Steeve Elana.

DESCHAMPS ESTE SIGUR DE POSTUL SĂU

Contractul selecţionerului Franţei, Didier Deschamps, ar putea fi prelungit şi în cazul în care naţionala franceză nu reuşeşte calificarea la Cupa Mondială din 2014. „Cu Deschamps am mai multe afinitiţăţi decât cu Laurent Blanc. Mai este şi secundul lui Deschamps, Guy Stephan alături de care am lucrat la Guingamp. Este un tandem care îmi convine şi care place publicului. Rezultatele din meciurile preliminare, în special cel cu Spania (1-1), ne lasă speranţe. În echipa Franţei există un grup de jucători bine condus şi există iubirea pentru tricou”, a declarat preşedintele federaţiei franceze, Noel Le Graet. Preşedintele forului francez a lăsat de înţeles că acordul lui Deschamps ar putea fi prelungit chiar şi în cazul unei ratări a calificării la CM din Brazilia: „Dacă ne calificăm, contractul se prelungeşte automat. Dar dacă nu ne calificăm, plecarea nu este automată, ci vor avea loc discuţii”.

ÎNCĂ UN ADOLESCENT ARESTAT ÎN OLANDA

Un al patrulea adolescent a fost reţinut în cadrul anchetei privind decesul unui arbitru asistent duminică, la finalul unui meci de amatori din Almere (Olanda). Adolescentul de 16 ani a fost reţinut, joi seară, la Amsterdam, a precizat poliţia, care a subliniat că au fost audiaţi “zeci” de martori, nefiind excluse şi alte reţineri. De asemenea, detenţia provizorie a celor trei fotbalişti adolescenţi acuzaţi a fost prelungită cu două săptămâni. „Doi adolescenţi de 15 ani şi unul de 16 ani, suspectaţi că au fost implicaţi în moartea unui arbitru asistent în vârstă de 41 de ani, vor rămâne încă două săptămâni în detenţie provizorie”, a anunţat tribunalul din Lelystad. Pedeapsa maximă ce ar putea fi decisă în cazul fotbaliştilor în vârstă de 15 ani ar fi un an de detenţie într-un centru pentru minori. În ceea ce îl priveşte pe adolescentul de 16 ani, pedeapsa ar fi de doi ani de detenţie într-un centru pentru minori, însă magistraţii ar putea decide ca el să fie judecat ca adult, situaţie în care pedeapsa ar fi mult mai mare. Duminică, după fluierul final al unui meci disputat pe terenul echipei SC Buitenboys B3 din Almere unul dintre arbitrii asistenţi, Richard Nieuwenhuizen, a fost bătut de jucători ai formaţiei oaspete, Nieuw Sloten B1 (Amsterdam). Mai mulţi adolescenţi l-au lovit pe arbitru în special în figură, atunci când bărbatul era căzut la pământ. La câteva ore după ce a fost bătut, arbitrul s-a simţit rău şi a fost dus la spital, unde a decedat luni. În Olanda, arbitrii meciurilor de fotbal amator sunt în general găsiţi de echipa gazdă şi nu de puţine ori părinţii arbitrează meciurile copiilor lor. Toate cele 33.000 de meciuri de fotbal amator ce urmau să aibă loc în week-end în Olanda au fost anulate de federaţie şi la începutul meciurilor de profesionişti se va ţine un minute de reculegere. De asemenea, fotbaliştii vor purta banderole negre în semn de doliu. Duminică după-amiază, la Almere va avea loc un marş al tăcerii, la care vor participa componenţi ai cluburilor de fotbal din oraş.

DIDIER A OFERIT INELE DE CAMPIONI ÎN VALOARE DE 1 MILION DE EURO

Atacantul ivorian Didier Drogba a organizat o masă festivă pentru foştii săi coechipieri de la Chelsea, oferindu-le acestora inele de campion personalizate de aproape un milion de euro, după ce echipa engleză a câştigat Liga Campionilor în sezonul trecut. „Voiam să ofer ceva echipei pentru ca atunci când privim în urmă să ne aducem aminte de această victorie”, a declarat Drogba. Pe inele sunt inscripţionale numele jucătorilor, scorul şi data meciului cu Bayern Munchen. Jucătorii care au mers la cină au fost Paulo Ferreria, Daniel Sturridge, Ryan Bertrand, John Terry, David Luiz, Ashley Cole şi Branislav Ivanovici.

CEA MAI MARE MINGE DE FOTBAL DIN LUME, ÎN OMAN

Sultanatul Oman a reuşit să intre în Cartea Recordurilor după ce a realizat cea mai mare minge de fotbal din lume, cu un diametru de 10,08 m şi o greutate de aproximativ 750 kg, anunţă World Record Academy. Precedentul record mondial Guinness a aparţinut Mexicului, cu o minge de fotbal al cărei diametru măsura 8 m, iar înaintea mexicanilor recordul a fost deţinut, pe rând, de Portugalia, Ungaria şi China. Compania Golden Hornet a fost cea care a lansat ideea realizării mingii uriaşe, cu ocazia celei de-a 42-a aniversări a Zilei naţionale a Omanului, guvernul şi organizaţiile private susţinând acest efort.



12