CFR CLUJ A CERUT ARBITRI STRĂINI LA MECIUL CU DINAMO
Finanţatorul campioanei CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, sâmbătă seară, după victoria cu Universitatea Cluj (2-1), că a cerut arbitri străini pentru meciul cu Dinamo Bucureşti, din sferturile de finală ale Cupei României la fotbal. „După ce am văzut ce s-a întâmplat în partida Dinamo - Oţelul s-ar cuveni să avem arbitri străini”, a spus Paszkany. Partida cu Dinamo este programată miercuri, de la ora 20.30, iar celelalte sferturi sunt Petrolul Ploieşti - Concordia Chiajna (marţi, ora 20.30), Ceahlăul Piatra Neamţ - Oţelul Galaţi (miercuri, ora 17.45) şi Rapid Bucureşti - Astra Ploieşti (joi, ora 20.30).
MUTU A MARCAT PENTRU AJACCIO
Atacantul Adrian Mutu a înscris un gol din penalty în meciul terminat la egalitate de echipa Ajaccio, sâmbătă, în deplasare, scor 1-1, cu formaţia Nancy, în etapa a 14-a a campionatului Franţei. Nancy a deschis scorul prin Bakar, în min. 8. Adrian Mutu a egalat în min. 75, dintr-un penalty acordat pentru un henţ în careu. Românul, care a fost titular, a evoluat până în min. 80, când a fost schimbat cu Cavalli.
O NOUĂ VICTORIE PENTRU DAN PETRESCU ÎN RUSIA
Formaţia Dinamo Moscova, antrenată de Dan Petrescu, a învins, duminică, în deplasare, cu 5-1 (Kokorin 15, 45+1, Noboa 18, Semşov 79, 88 / Dziuba 90+2), echipa Spartak Moscova, într-un meci din etapa a 17-a a campionatului Rusiei. Adrian Ropotan a fost rezervă la Dinamo Moscova, el intrând pe teren în min. 85. Echipa antrenată de Dan Petrescu ocupă locul 9 în clasamentul campionatului rus, cu 24 de puncte. Lider este formaţia ŢSKA Moscova, care are 39 de puncte (16 jocuri). Tehnicianul Unai Emery a fost demis de la Spartak Moscova, duminică, după înfrângerea cu Dinamo Moscova, informează cotidianul As. Potrivit sursei citate, conducerea clubului i-a comunicat lui Emery decizia de a renunţa la serviciile sale imediat după meci, în vestiar. Spartak Moscova ocupă locul 7 în clasament, iar în Grupa G a Ligii Campionilor Spartak a pierdut orice şansă de a accede în optimile competiţiei. Unai Emery se afla la conducerea tehnică a echipei ruse din luna mai, când a semnat un contract pe doi ani. Peste 140 de suporteri ai echipei Spartak Moscova au fost reţinuţi, ieri, în urma incidentelor cu forţele de ordine, care au format un cordon de securitate în jurul autocarului echipei Sparak, în timp ce acesta părăsea stadionul “Lujniki”, pentru a-i proteja pe jucători de furia fanilor.
IBRAHIMOVIC A EGALAT UN RECORD VECHI DE 17 ANI ÎN LIGUE 1
Internaţionalul suedez al echipei Paris Saint-Germain, Zlatan Ibrahimovic, a înscris 12 goluri în primele 14 etape ale campionatului Franţei, performanţă ce nu a mai fost reuşită în Ligue 1 din 1995. Ibrahimovic a marcat, sâmbătă, două goluri, în meciul de pe teren propriu cu Troyes, scor 4-0. La 25 octombrie 1995, Stephane Guivarc (Rennes) a atins cifra de 12 goluri înscrise în 14 etape, la un meci cu Paris Saint-Germain, în care a marcat de două ori. Ibrahimovic, autorul a 12 goluri în 11 meciuri jucate, a reuşit şi cel mai bun debut de campionat al său după opt ani. În plus, atacantul suedez a fost direct implicat în 65% dintre golurile echipei pariziene în Ligue 1 (12 goluri, trei pase decisive).
FC BARCELONA AR PUTEA JUCA ÎN CAMPIONATUL FRANCEZ!
Primarul Barcelonei, Xavier Trias, care militează pentru un stat suveran catalan, a declarat că, în cazul declarării independenţei, FC Barcelona ar putea continua să joace în liga spaniolă sau ar putea opta pentru campionatul Franţei. „Avem posibilitatea formării unei ligi competitive, care ar fi interesantă din punct de vedere al spectacolului. Însă am avea foarte puţine echipe. Va trebui să ne alăturăm altui campionat. Am putea alege liga spaniolă sau poate liga franceză”, a spus Trias.
REDKNAPP VA PREGĂTI PE QPR
Clubul Queens Park Rangers a anunţat numirea lui Harry Redknapp în funcţia de manager, în locul lui Mark Hughes, al cărui contract a fost reziliat vineri. Harry Redknapp, în vârstă de 65 de ani, a semnat un contract pe două sezoane şi jumătate şi a fost prezent în tribune la meciul de duminică, împotriva vicecampioanei Manchester United. QPR ocupă, după 12 etape, ultimul loc în clasamentul campionatului englez, cu doar patru puncte.
SANFRECCE HIROSHIMA, CAMPIONA JAPONIEI
Echipa Sanfrecce Hiroshima, care a învins, sâmbătă, scor 4-1, formaţia Cerezo Osaka, a câştigat titlul de campioană a Japoniei pentru prima oară în istorie. Clubul din Hiroshima va evolua astfel la Campionatul Mondial de Fotbal al Cluburilor, competiţie care va avea loc în Japonia, în perioada 6-16 decembrie.
FELIPE MELO A APĂRAT UN PENALTY ÎN CAMPIONATUL TURCIEI!
Fotbalistul brazilian Felipe Melo a intrat în istoria campionatului Turciei după etapa a 13-a din prima ligă! În min. 89 al partidei Elazigspor - Galatasaray, portarul oaspeţilor Muslera a fost eliminat de pe teren pentru un fault în poziţie iminentă de gol. Cum antrenorul Fatih Terim efectuase toate schimbările, în locul uruguayanului a intrat între buturi mijlocaşul Felipe Melo. Brazilianul transferat în urmă cu două sezoane de la Juventus a reuşit faza vieţii lui. Melo, participant cu naţionala Braziliei la CM din 2010, a apărat penalty-ul executat şi a reuşit să menţină avantajul echipei sale, care a câştigat cu 1-0 (Yekta Kurtuluş 50). Cu această victorie, Galatasaray şi-a păstrat poziţia de lider în campionatul Turciei, având două puncte peste Antalyaspor.
AMERICANUL AUSTIN BERRY SE VA ANTRENA CU ATLETICO MADRID
Fotbalistul Austin Berry, desemnat cel mai bun debutant al anului în MLS, se va antrena timp de două săptămâni cu Atletico Madrid, a anunţat clubul său, Chicago Fire. Cele două cluburi au semnat un acord de parteneriat, iar periodic fac schimburi de jucători. Înainte de Berry, Jalil Anibaba a participat la antrenamentele echipei madrilene.
SE ÎNCHIDE LEGENDARUL STADION “RASUNDA”
Stadionul naţional “Rasunda”, din Stockholm, unde, între altele, s-a disputat finala Campionatului Mondial de fotbal din 1958, unde Brazilia a cucerit primul său titlu, iar Pele, la 17 ani, a ajuns idol mondial, îşi închide porţile, după 75 de ani de istorie. Cortina va cădea după o înfrângere, aşa cum s-a întâmplat şi la inaugurare. În 1937, Anglia a învins Suedia cu 4-0, într-un meci amical, iar în ultima partidă găzduită pe această arenă, joi seară, Napoli a întrecut cu 2-1 formaţia AIK din capitala Suediei, în UEFA Europa League. Dincolo de înfrângere, suferită în prelungiri, după o lovitură de la 11 m, cei 28.000 de spectatori au fost mai emoţionaţi de faptul că au fost nevoiţi să spună adio arenei “Rasunda” „mai mult decât un stadion”, a cărui dispariţie din lumea fotbalului a fost marcată în articole speciale de cotidianul suedez Aftonbladet. În trei sferturi de veac, pe “Rasunda” s-au disputat 205 meciuri ale echipei naţionale suedeze, peste 1.000 ale clubului AIK, echipă din suburbia Solna, unde s-a ridicat acum noul stadion naţional, “Friends Arena”, pe care Suedia a învins Anglia cu o săptămână în urmă, scor 4-2. Tot pe “Rasunda” a obţinut şi România o victorie istorică, 1-0 cu Suedia pe 9 iunie 1983, prin golul de senzaţie al lui Rodion Cămătaru. Ultimul fluier pe “Rasunda” l-a avut arbitrul român Ovidiu Haţegan, care a condus la centru meciul dintre AIK Stockholm şi Napoli, legendara arenă urmând a fi demolată pentru a face loc alteia mai mari.
STADIONUL “LUJNIKI”, RENOVAT SAU DEMOLAT
Stadionul “Lujniki” din Moscova, care va găzdui Campionatele Mondiale de atletism în august 2013, va fi ori renovat, ori demolat pentru a se construi o nouă arenă, în perspectiva Campionatului Mondial de fotbal din 2018. „Există mai multe opţiuni, între care cea a unei restructurări. Stadionul actual este bătrân, fiind construit în 1956. Dacă va fi o construcţie nouă, va fi pe acelaşi amplasament”, a precizat Mihail Butov, preşedintele Comitetului de Organizare al Mondialelor de atletism din 2013. Pe stadionul “Lujniki” sunt prevăzute meciul de deschidere, o semifinală şi finala CM din 2018.
IL HODD, ECHIPĂ DE LIGA A DOUA, A CÂŞTIGAT CUPA NORVEGIEI
Echipa IL Hodd, din liga a doua, a câştigat în premieră Cupa Norvegiei, după ce a învins, duminică, în finală, la Oslo, cu 4-2, după executarea loviturile de departajare, formaţia Tromso IL. La finalul celor 120 de minute, scorul a fost egal 1-1. IL Hodd a deschis scorul prin Sellin, în min. 62, Tromso Il reuşind egalarea prin Ciss, în min. 87. IL Hodd, care s-a salvat de la retrogradarea în liga a treia în ultima etapă, va participa în sezonul 2013-2014 în UEFA Europa League.