Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 12 Noiembrie 2012 / 00:00 614 accesări

LIGA A II-A LA FOTBAL

Rezultatele partidelor din etapa a 12-a a Ligii a II-a la fotbal - Seria 1, sâmbătă: FC Farul Constanţa - CSM Unirea Slobozia 0-1, Dinamo II Bucureşti - Chindia Tîrgovişte 3-1, Dunărea Galaţi - CF Brăila 1-2; FC Botoşani - Sportul Studenţesc Bucureşti 1-0; duminică: Delta Tulcea - CS Otopeni 1-1. Săgeata Năvodari, Rapid CFR Suceava şi CS Buftea au stat. Clasament: 1. Sportul Studenţesc Bucureşti 21p (golaveraj: 20-10), 2. Delta Tulcea 20p (21-11), 3. SĂGEATA NĂVODARI 18p (19-11), 4. CS Otopeni 18p (15-11), 5. FC Botoşani 18p (14-10), 6. CF Brăila 16p (15-20), 7. Unirea Slobozia 13p (13-13), 8. Chindia Tîrgovişte 12p (14-13), 9. Rapid CFR Suceava 10p (9-12), 10. Galaţi 9p (10-14), 11. Dinamo II Bucureşti 9p (13-18), 12. ACS Buftea 8p (12-120), 13. FC FARUL CONSTANŢA 6p (8-19). Seria a II-a, vineri: FC Olt - Luceafărul Oradea 0-0; sâmbătă: FC Bihor Oradea - FC Maramureş 1-1, CS Mioveni - FCM Tg. Mureş 0-0, Unirea Alba Iulia - FC Argeş 1-1, Corona Braşov - CSM Rm. Vîlcea 2-3. Meciul UTA - Voinţa Sibiu nu s-a disputat, oaspeţii neprezentându-se din cauza problemelor financiare. Damila Măciuca şi ACS Poli Timişoara au stat. Clasament: 1. CS Corona Braşov 24p, 2. ACS Poli Timişoara 20p (18-8), 3. Damila Măciuca 20p (15-10), 4. FCM Tg. Mureş 17p (14-10), 5. UTA 16p (12-6).

ŞAHTIOR DONEŢK, 15 VICTORII ÎN TOT ATÂTEA MECIURI ÎN CAMPIONAT

Echipa Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, a obţinut, ieri, a 15-a victorie în tot atâtea meciuri disputate în actuala ediţie a campionatului Ucrainei, impunându-se, cu 4-0 (Eduardo 10, Mkhitaryan 23, 37, Teixeira 90+1), în deplasare, în faţa formaţiei Metalurg Doneţk. Răzvan Raţ a fost integralist la Şahtior Doneţk în această partidă. Şahtior Doneţk este lider în clasamentul campionatului ucrainean, cu 45 de puncte, fiind urmată de Dinamo Kiev, cu 31p.

TORJE A MARCAT PENTRU GRANADA

Internaţionalul Gabriel Torje a marcat un gol pentru Granada în meciul câştigat cu 2-1, vineri, în deplasare, în faţa echipei Betis Sevilla, în etapa a 11-a a campionatului Spaniei. Torje, care a evoluat până în min. 67, a înscris în min. 8, celălalt gol fiind marcat de Rico (min. 74). Pentru Betis a marcat Ruben Castro (min. 62).

MESSI A DEPĂŞIT RECORDUL LUI PELE

Atacantul argentinian al formaţiei FC Barcelona, Lionel Messi, a depăşit, aseară, recordul de goluri marcate într-un an deţinut de brazilianul Pele - 75 de goluri - după ce a marcat de două ori în meciul cu Real Mallorca, scor 4-2 (Xavi Hernandez 28, Messi 44, 70, Tello 45 / M. Pereira 55, Victor 58-pen.) pentru Barca, în etapa a 11-a a campionatului Spaniei. Messi, care a obţinut recent Gheata de Aur pentru 50 de goluri marcate într-un sezon, a depăşit, cu 76 de goluri înscrise, un record care data din 1958.

BATE BORISOV, CAMPIOANĂ PENTRU A ŞAPTEA OARĂ CONSECUTIV

Formaţia BATE Borisov a câştigat titlul de campioană a Belarusului pentru a şaptea oară consecutiv, după ce a învins, cu 5-1, pe FK Minsk. Cu şase puncte avans faţă de Şahtiro Soligorsk, cu două etape înainte de final, jucătorii lui Viktor Goncharenko nu mai pot fi depăşiţi în clasament. Acesta este al nouălea titlu de campioană din istoria clubului.

MOLDE FK, CAMPIOANĂ ÎN NORVEGIA

Formaţia Molde FK a învins, ieri, pe teren propriu, cu 1-0 (Chima 59), echipa Honefoss, într-un meci din etapa a 29-a a campionatului Norvegiei, şi a câştigat titlul naţional la trei zile după ce a pierdut partida de acasă cu Steaua, scor 1-2, din grupele UEFA Europa League. Cu o etapă înainte de finalul campionatului, Molde are 59 de puncte şi nu mai poate fi ajunsă din urmă de următoarea clasată, Stromsgoldset, care are 55p.

PORTARUL ADLER, RECHEMAT LA NAŢIONALA GERMANIEI

Portarul Rene Adler, de la Hamburger SV, a fost rechemat la naţionala Germaniei, după o pauză de doi ani, pentru meciul amical cu Olanda de miercuri, de la Amsterdam. Adler, care urma să fie titularul echipei pentru CM 2010, a ratat turneul final din cauza unei accidentări la coaste. Locul său a fost luat de Manuel Neuer, care de atunci nu a mai ratat titularizarea în poarta nemţilor. Cu 10 selecţii la activ, Adler a jucat ultima oară pentru Mannschaft în noiembrie 2010, într-un amical cu Suedia. Selecţionerul Joachim Low a convocat 22 de jucători pentru acest ultim meci al anului, printre care se află Neuer, Howedes, Hummels, Lahm, Mertesacker, Muller, Podolski, Reus, Ozil şi Klose.

DEPORTIVO LA CORUNA, APROAPE DE FALIMENT

Clubul spaniol de fotbal Deportivo La Coruna este pe cale să devină ultima grupare din prima ligă care să ceară protecţia legii falimentului, după ce fiscul din Spania a anunţat că blochează „aproape toate conturile” pentru a putea să-şi recupereze taxele către stat. Preşedintele clubului, Augusto Lendoiro, a spus că gruparea pe care o conduce a fost forţată să facă paşii preliminari înainte de constatarea falimentului (ceea ce înseamnă o perioadă de negocieri de 4 luni cu creditorii), după ce Biroul de taxe i-a blocat o recentă plată de 15 milioane de euro din veniturile TV. Lendoiro a precizat că va încerca să ajungă la o înţelegere pentru a se adăposti prin protecţia falimentului sau să plătească după o renegociere a datoriilor pentru a evita bancruta. Din primăvara trecută, patronii cluburilor de fotbal din Spania au 752 milioane de euro datorii către guvern, reprezentând taxe neplătite.

ULSAN HYUNDAI A CÂŞTIGAT LIGA CAMPIONILOR ASIEI

Echipa sud-coreeană Ulsan Hyundai a câştigat Liga Campionilor Asiei la fotbal, învingând în finala de sâmbătă a competiţiei, la Ulsan, formaţia saudită Al-Ahli. Scorul final a fost 3-0, prin golurile marcate de Kwak Tae-hwi, Rafinha şi Kim Seung-yong. Ulsan este a patra echipă sud-coreeană care şi-a adjudecat trofeul Ligii Campionilor Asiei, din 2006 până acum. Învingătorii s-au calificat pentru Campionatul Mondial al cluburilor, competiţie ce va avea loc în perioada 6-16 decembrie, în Japonia, şi la care Ulsan va juca începând din sferturile de finală, împotriva formaţiei mexicane Monterrey.

OLEGUER INTRĂ ÎN POLITICĂ

Retras din fotbalul profesionist în 2011, la doar 31 de ani, nu din cauza vreunei accidentări, ci pentru că pur şi simplu nu şi-a găsit echipă, Oleguer Presas va candida la alegerile locale din Barcelona, de pe 25 noiembrie, din partea partidului de extremă stânga CUP. Fostul fundaş central a câştigat în cele cinci sezoane jucate la FC Barcelona (2003-2008) două titluri de campion al Spaniei, două Supercupe, o Ligă a Campionilor, jucând finale în Cupa UEFA şi în Campionatul Mondial al cluburilor. În 2008, Oleguer a fost transferat la Ajax Amsterdam, cucerind o Cupă a Olandei în 2010 şi un titlu în 2011. Încă de pe vremea când era jucător, Oleguer s-a făcut remarcat prin discursul său public, de stânga şi secesionist, fiind un naţionalist catalan declarat. A fost criticat chiar şi de coechipieri pentru ideile sale şi pentru luările de poziţie publice în ceea ce priveşte independenţa Catalunyei faţă de Spania.



12