TECĂU, ELIMINAT ÎN SFERTURI LA CHINA OPEN
Perechea formată din constănţeanul Horia Tecău şi suedezul Robert Lindstedt, cap de serie nr. 3, a fost învinsă, vineri, cu 6-7 (3/7), 6-2, 10-5, de cuplul britanic Colin Fleming / Ross Hutchins, în sferturile de finală ale turneului China Open de la Beijing, turneu dotat cu premii în valoare de 2,2 milioane de dolari. Tecău şi Lindstedt vor primi un cec în valoare totală de 16.120 de dolari şi 90 de puncte ATP pentru prezenţa în sferturi.
CSU NEPTUN JOACĂ LA PIATRA NEAMŢ
Aflată în fruntea clasamentului Seriei A a Diviziei A de handbal feminin, cu punctaj maxim după trei etape, formaţia CSU Neptun Constanţa va încerca să continue seria succeselor duminică, de la ora 11.00, când va juca în fieful celor de la HCF Piatra Neamţ. Programul etapei - duminică, ora 11.00: HCF Piatra Neamţ - CSU Neptun Constanţa, CSU Ştiinţa Bucureşti - CSM Slobozia, ACS Sf. Gheorghe - HM Buzău; ora 13.00: Spartac Bucureşti - Nova Force Giurgiu; luni, ora 13.30: ACS Bucureşti - U. Tîrgovişte. Meciul Rapid CFR Bucureşti - Ştiinţa Bacău, scor 38-35, s-a jucat joi, iar întâlnirea HC Activ Plopeni - LPS Iaşi va avea loc pe 18 octombrie. Clasament: 1. CSU NEPTUN CONSTANŢA 6p (golaveraj: 90-61), 2. ACS Bucureşti 6p (103-80), 3. HCM Buzău 4p (115-86).
TROFEUL CARPAŢI LA HANDBAL FEMININ
Vineri a început o nouă ediţie a Trofeului Carpaţi la handbal feminin. Rezultate: Ungaria - Ucraina 30-25 (19-10) şi România A - România B 37-25 (15-12). Programul partidelor din weekend - sâmbătă, ora 10.00: România B - Ungaria, ora 12.00: România A - Ucraina (în direct la Digi Sport 1); duminică, ora 10.00: România B - Ucraina (Digi Sport 2), ora 12.00: România A - Ungaria (Digi Sport 2).
95 DE JUCĂTORI STRĂINI ÎN LN BASCHET MASCULIN
În sezonul 2012-2013 din Liga Naţională de baschet masculin, sezon care a debutat vineri, vor evolua 95 de jucători străini, dintre care 52 sunt debutanţi, şi zece baschetbalişti reveniţi în primul eşalon după o perioadă de absenţă. Formaţia cu cei mai mulţi străini este Mobitelco Cluj, cu opt, câte şapte joacă la BC Timişoara, CSM Oradea, BCM U. Piteşti şi CSU Sibiu, câte 6 la CSU Ploieşti, Gaz Metan Mediaş, BC Mureş, CSM Bucureşti, Energia Rovinari, CSŞ Giurgiu, BC Miercurea Ciuc, Timba Timişoara şi SCM U. Craiova, cinci la BC Farul Constanţa, în timp ce la Dinamo Bucureşti sunt legitimaţi doar români. De acum, orice legitimare se poate face în contul “extra-transferurilor”, cel mult două pe parcursul sezonului competiţional. În pauza dintre tur şi retur, se pot opera din nou oricâte modificări doreşte fiecare echipă, fără ca acestea să fie taxate, aşa cum se întâmplă cu “extra-transferurile”.
POTEC SE IMPLICĂ ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA CANCERULUI
Înotătoarea Camelia Potec s-a alăturat unei echipe de medici israelieni care vor să trateze prin transplant oamenii bolnavi de cancer la oase. Problemele de sănătate pe care le-a avut au determinat-o pe campioană să se implice în lupta împotriva cancerului osos. De curând, ea s-a implicat în afaceri şi se gândeşte serios la o retragere din sport. „Am participat deja la patru ediţii ale Jocurilor Olimpice, sunt deja campioană olimpică. Patru ani înseamnă foarte mult în pregătirea unui sportiv de performanţă, aşa că am timp să mă gândesc dacă voi continua sau nu acest sport”, a afirmat Potec, precizând că o decizie privind cariera sa o va lua până în decembrie.
ALERGĂTORI DIN 30 DE ŢĂRI LA MARATONUL BUCUREŞTI
Atleţi din 30 de ţări vor lua startul la Maratonul Bucureşti, Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon, care se va disputa duminică, având startul şi sosirea în Piaţa Constituţiei. Printre participanţi se vor afla şi 20 de sportivi de elită din Kenya, Etiopia şi Rusia. Valeria Răcilă van Groningen, preşedintele Asociaţiei Bucharest Running Club, a precizat că sunt prevăzute mai multe probe: maratonul pe distanţa clasică de 42,195 km, semimaratonul de 21,095 km, ştafeta de 4x10,54 km, cursa populară de 3,5 km şi crosul copiilor, 0,5 şi 1 km, pe categorii de vârstă de la 4 la 12 ani. Competiţia celor mici va avea loc sâmbătă, cu startul la ora 10.00, iar celelalte duminică, de la ora 9.30. În total sunt oferite peste 170 de premii, dintre care 70 în bani. Persoanele cu dizabilităţi pot concura la oricare dintre probe. Organizatorii au anunţat două premii speciale, primul oferit lui Florin Stanciu din Ploieşti, care va alerga în total 100 km, ultimii 42 km în cadrul maratonului de la Bucureşti, iar al doilea alergătorului care va trece ultimul linia de sosire.
NA LI VA PARTICIPA LA MASTERSUL DE LA ISTANBUL
Calificarea în semifinalele turneului WTA de la Beijing i-a asigurat chinezoaicei Na Li punctele necesare pentru a ocupa locul 8 în ierarhia mondială, ultimul care asigură prezenţa la Masters-ul de la Istanbul, programat în perioada 23-28 octombrie şi la care vor participa celor mai bune opt jucătoare de tenis din lume. Pentru premiile totale de 4,9 milioane de dolari se vor confrunta la Istanbul Victoria Azarenka (Belarus), Maria Şarapova (Rusia), Agnieszka Radwanska (Polonia), Serena Williams (SUA), Angelique Kerber (Germania), Petra Kvitova (Cehia), Sara Erani (Italia) şi Na Li (China). Turneul campioanelor din acest an este primul în care vor evolua opt jucătoare din opt ţări diferite.
BOXER BRITANIC SUSPENDAT DOI ANI PENTRU DOPAJ CU STEROIZI
Boxerul britanic de categoria grea Ali Adams a fost suspendat pe o perioadă de doi ani după ce s-a descoperit că s-a dopat cu steroizi. Potrivit Agenţiei antidoping din Marea Britanie, pugilistul profesionist născut în Irak a fost depistat pozitiv la stanozolol după înfrângerea suferită prin KO tehnic în repriza a 4-a, pe 26 mai, în faţa fostului campion olimpic Audley Harrison. Suspendarea lui Adams va expira pe 13 iunie 2014. Boxerul a susţinut că rezultatul testului s-ar putea datora unui medicament ce conţinea stanozolol, pe care l-a utilizat pentru a-şi trata o leziune la gât, însă „stanozololul este interzis complet în sport şi nu există niciun motiv să fie depistat în corpul sportivilor”, susţine Agenţia antidoping. În vârstă de 31 ani, Adams are în palmares 13 victorii, patru înfrângeri şi un egal.
PATINATORUL BRIAN JOUBERT VA RENUNŢA LA PROBA INDIVIDUALĂ DUPĂ JO DIN 2014
Patinatorul francez Brian Joubert va renunţa la proba individuală după Jocurile Olimpice de la Soci din 2014, dar nu exclude continuarea carierei sportive în proba de perechi, informează lequipe.fr. Fostul campion mondial din 2007 şi-a început deja pregătirile pentru Soci, cu speranţa că îşi va face o retragere onorabilă la ultima sa participare la Jocurile Olimpice: „Gândul meu este pentru Soci şi apoi s-a terminat. Nu vreau regrete, vreau să-mi pot spune că mi-am terminat corect cariera”. Totuşi, Joubert este tentat să nu renunţe definitv la patinajul artistic şi să încerce o carieră în proba de perechi. „Vreau să încerc proba de perechi. Am vorbit cu un antrenor, dar el nu este convins. Voi face un test după JO şi el îmi va spune dacă sunt făcut pentru perechi sau nu. Apoi trebuie să-mi găsesc o parteneră. Mă tentează cu adevărat, pentru că vreau să trăiesc o altă experienţă, care ar putea să-mi fie de folos şi în cariera de antrenor, dacă voi pregăti cupluri”, a spus Joubert. Brian Joubert, în vârstă de 28 de ani, mai are în palmares, pe lângă titlul mondial cucerit în 2007, trei medalii de aur la campionatele europene (2004, 2007 şi 2009) şi alte medaliid e argint şi de bronz la CE şi CM. Francezul a participat la trei ediţii ale JO, dar cea mai bună clasare a sa a fost locul 6 în 2006, la Torino.
PRIMELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI DIN NHL, ANULATE
Primele două săptămâni ale sezonului 2012-2013 al Ligii nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL), în care erau prevăzute 82 de meciuri, au fost anulate, a anunţat organismul care girează competiţia, din cauza lock-out-ului început pe 16 septembrie. Toate meciurile care ar fi trebuit să se dispute între 11 octombrie, dată la care sezonul regulat urma să înceapă, şi 24 octombrie, sunt anulate, ca şi partidele din pre-sezon. Ultimul lock-out, un soi de grevă a patronilor, a condus la anularea pur şi simplu a sezonului 2004-2005.