PERECHEA TECĂU / PAES, ÎN SFERTURI LA BANGKOK
Perechea formată din constănţeanul Horia Tecău şi indianul Leandro Paes, cap de serie nr. 1, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Bangkok (Thailanda), dotat cu premii totale de 551.000 de dolari. Tecău şi Paes au trecut, în primul tur, de cuplul olandez Robin Haase / Jean-Julien Rojer, scor 6-4, 7-5. În sferturile de finală, Tecău şi Paes vor întâlni cuplul Janko Tipsarevic / Alexander Waske (Serbia / Germania). Pentru calificarea în sferturi, perechea româno-indiană va primi un cec în valoare de 4.930 de dolari şi 45 puncte ATP. Tecău evoluează cu tenismenul indian doar la acest turneu, apoi jucătorul român va reveni în echipă cu suedezul Robert Lindstedt pentru finalul sezonului.
MOTOCICLIST ROMÂN ÎN COMĂ
Motociclistul Mircea Vrăjitoru se află internat în stare gravă la un spital din Faro, după ce a suferit un accident în timpul unei competiţii care a avut loc duminică în Portugalia. Sportivul în vârstă de 19 ani a căzut în cursa clasei Superstock 600 din cadrul Marelui Premiu al Portugaliei, desfăşurat la Portimao. El a pierdut controlul motocicletei şi a rămas inconştient pe pistă. Vrăjitoru a fost transportat de urgenţă la spital, unde doctorii i-au indus o comă artificială. „Situaţia lui Mircea este gravă, dar medicii nu sunt depăşiţi de situaţie. Totul este sub control. Coma i-a fost indusă imediat după accident pentru a lăsa creierul să se concentreze pe zonele afectate. Nu avea nevoie de activităţi în plus. Peste două zile medicii îl vor trezi şi abia atunci vom şti cu ce ne confruntăm”, a declarat mama sportivului legitimat la CSM Bucureşti.
LUPTA PENTRU EUROLEAGUE
Cea mai importantă competiţie pentru echipe de club din baschetul european este Euroleague, care a ajuns la al 13-lea sezon în noul format, sezonul regulat urmând să debuteze pe 19 octombrie. Până atunci, în aceste zile, în Italia, se dispută un turneu de calificare pentru... singurul loc disponibil în grupele Euroleague. Se joacă în sistem eliminatoriu, opt echipe fiind angrenate în acest turneu. Primele rezultate de marţi seara: CEZ Nymburk - Telenet Oostende 84-63 şi Mapooro Cantu - Lukoil Sofia 87-79, învingătoarele urmând să joace între ele pentru un loc în finală.
FRAŢII KARABATICI, SUSPECTAŢI DE PARIURI ILEGALE
Opt jucători de la Montpellier, între care şi fraţii Luka şi Nikola Karabatici, sunt bănuiţi că şi-au ajutat apropiaţii să câştige sume importante de bani, aceştia pariind pe înfrângerea campioanei Franţei la Cesson-Sevigni, pe 12 mai, informează L’Equipe. Conform France 3 Languedoc-Roussillon, justiţia suspectează zece membri ai clubului, jucători sau conducători, că au pierdut voluntar meciul din campionat pentru a le permite apropiaţilor (soţii, fraţi, iubite) să câştige sume importante de bani. Opt jucători ar fi vizaţi, între care fraţii Luka şi Nikola Karabatici, precum şi Samuel Honrubia. Suma totală pariată ar fi fost de 5.000 de euro pe înfrângerea formaţiei Montpellier la Cesson-Sevigne, scor 28-31, câştigul total fiind de 200.000 euro. „Un rezultat surprinzător, chiar dacă Montpellier era privată de mai mulţi jucători accidentaţi, între care fraţii Karabatici şi Honrubia, în contextul în care clubul breton juca pentru menţinere, în timp Montpellier defila în campionat. Sumele importante mizate au dus la suspendarea pariurilor şi informarea autorităţilor”, a scris sursa citată. „Am discutat cu Nico (n.r. - Karabatici) la telefon. Nu ştia nimic de ce se întâmplă. Jucătorii nu au fost audiaţi în acest caz şi din câte ştiu nimeni nu a fost convocat de autorităţi”, a declarat Bhakti Ong, impresarul lui Karabatici. Justiţia vrea să-i audieze pe jucătorii vizaţi, dar va trebui să aştepte revenirea echipei Montpellier din Germania, unde joacă, astăzi, în Liga Campionilor, cu Flensburg. Pe lângă consecinţele judiciare, acest caz ar putea avea şi consecinţe sportive pentru jucători dar şi pentru Montpellier, susţine L’Equipe.
SLOGANUL JO DE IARNĂ DIN 2014: “CALD. RECE. PENTRU TINE”
“Cald. Rece. Pentru tine” este sloganul ales de Rusia pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, din 2014, şi dezvăluit publicului, nu fără a suscita o oarecare perplexitate. „Rusia este o ţară a contrastelor şi noi vrem să subliniem acest lucru prin sloganul nostru. Aici, clima este rece, dar primirea este călduroasă. Jocurile Olimpice se vor derula iarna, dar într-un oraş cald din sud şi am putea continua să enumerăm aceste contraste”, a explicat şeful Comitetului de organizare, Dmitri Cernîşenko, într-o conferinţă de presă susţinută la Moscova. Versiunea engleză a sloganului este “Hot. Cool. Yours”. Comitetul de organizare a precizat că sloganul face referinţă la oraşul balnear Soci, la palmierii săi de pe malul Mării Negre, în ambianţa munţilor Caucaz, unde vor avea loc probele alpine. Sloganul evocă şi promisiunea unei competiţii desfăşurate în ospitalitatea rusească.
MECI DEMONSTRATIV ÎNTRE DJOKOVIC ŞI KUERTEN
Sârbul Novak Djokovic va disputa un meci demonstrativ împotriva fostului tenisman brazilian Gustavo Kuerten, fost triplu câştigător la Roland Garros, în luna noiembrie, în Brazilia. Djokovic, aflat pe locul secund în clasamentul ATP, va contribui cu această ocazie la inaugurarea unui teren de tenis la Rocinha (Rio de Janeiro), una dintre cele mai mari favele din America Latină. Sârbul va evolua şi într-un meci amical de fotbal, înaintea unei partide din campionatul brazilian. El va fi coechipier cu compatriotul său Dejan Petkovic, care a jucat în ultimul deceniu la mai multe cluburi din Brazilia. Kuerten urmează să dispute un meci demonstrativ, în decembrie, în compania lui Roger Federer.
CIRCUITUL DE FORMULA 1 DE LA AUSTIN E GATA
“The Circuit of the Americas” de la Austin a primit undă verde din partea Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), astfel că Marele Premiu de Formula 1 al SUA se va putea desfăşura la data programată, 18 noiembrie. „Sunt trei-patru viraje unde este foarte probabil să vedem depăşiri. Virajul întâi este extraordinar. Este singurul cuvânt la care mă gândesc şi cred că piloţii şi echipele vor spune la fel când vor ajunge aici. Este o abordare foarte modernă a virajelor lente, unde sperăm să vedem depăşiri”, a spus directorul curselor de Formula 1 din cadrul FIA, Charlie Whiting. Marele Circ revine în SUA după 5 ani, pe un circuit nou, la Austin (Texas). În 2005, cursa de la Indianapolis se disputa cu numai şase piloţi participanţi, din cauza boicotului mai multor echipe, care au refuzat să-şi trimită driverii pe pistă din motive de securitate. Scandalul de atunci a stat la baza încetării contractului dintre societatea lui Bernie Ecclestone şi deţinătorii celebrului circuit american, doi ani mai târziu. Circuitul texan, lung de 5,5 km, cu douăzeci de viraje şi o diferenţă de nivel de patruzeci şi unu de metri, este, bineînţeles, opera arhitectului german Herman Tilke, artizanul tuturor pistelor nou-apărute în Formula 1 în ultimii ani. Configuraţia acesteia este inspirată din circuitele europene, ca Silverstone sau Hockenheim, Tilke optând şi pentru o replică a celebrului Viraj 8 de la Istanbul Park. Piloţii vor concura în sens invers acelor de ceasornic, o situaţie mai rar întâlnită în F1. Organizatorii mizează pe o capacitate de 120.000 de spectatori şi, pe lângă publicul american, îl au drept ţintă pe cel din Mexic, ţara natală a pilotului echipei Sauber, Sergio Perez.