HALEP A RATAT CALIFICAREA ÎN TURUL 3 LA US OPEN
Jucătoarea constănţeană de tenis Simona Halep, locul 53 WTA, a ratat, ieri, calificarea în turul al treilea la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. Halep a fost învinsă, în turul al doilea, cu 6-1, 6-1, după 56 de minute, de Nadia Petrova (Rusia), cap de serie nr. 19 şi poziţia 22 în ierarhia mondială. Pentru performanţa reuşită la US Open la simplu, Halep va încasa un cec în valoare de 37.000 de dolari şi 100 de puncte WTA.
VICTORIE IMPORTANTĂ PENTRU BEGU LA US OPEN
Jucătoarea română de tenis Irina-Camelia Begu a produs o surpriză uriaşă la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, reuşind să o învingă în primul tur, cu 6-2, 6-2, pe daneza Caroline Wozniacki, fost nr. 1 mondial. Wozniacki, finalistă la US Open în 2009, prima favorită importantă eliminată de pe tabloul feminin în acest an, a acuzat probleme la genunchi. Begu, nr. 96 în ierarhia mondială, va juca în turul al doilea cu Silvia Soler-Espinosa, din Spania. „Wozniacki este prima jucătoare din Top 10 pe care o înving şi sunt foarte fericită. Nu am avut nimic de pierdut. Am avut o tactică bună şi am jucat la fel de la început până la sfârşit. Am servit foarte bine şi asta a fost cheia. Încă nu ştiu ce s-a întâmplat, vreau să mă bucur de moment şi apoi o să realizez ce am făcut”, a spus Begu. Pentru calificarea în turul secund la US Open, Begu va încasa un cec în valoare de 37.000 de dolari şi o sută de puncte WTA. În schimb, Monica Niculescu, cap de serie nr. 26 şi locul 33 WTA, a ratat calificarea în turul al doilea după ce a fost învinsă, în runda inaugurală, cu 6-3, 6-3, după o oră şi 17 minute de joc, de Ayumi Morita (Japonia), poziţia 95 în ierarhia mondială. Pentru participarea la US Open, Niculescu, care a disputat primul meci după o pauză de două luni, va încasa un cec în valoare de 23.000 de dolari şi cinci puncte WTA.
PERECHEA CADANŢU / JOHANSSON A RATAT CALIFICAREA ÎN TURUL SECUND LA US OPEN
Perechea Alexandra Cadanţu / Mathilde Johansson (România / Franţa) a ratat, ieri, calificarea în turul al doilea al probei de dublu feminin de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. Cadanţu şi Johansson au fost învinse, în runda inaugurală, cu scorul de 6-2, 6-3, după o oră şi 31 de minute, de cuplul american Irina Falconi / Maria Sanchez.
PREMII MARI PENTRU PARALIMPICII ROMÂNI
Guvernul României îi va recompensa pe eventualii medialiaţi tricolori la Jocurile Paralimpice exact ca şi pe cei care au obţinut rezultate foarte bune şi la recentele Jocuri Olimpice de la Londra, a afirmat premierul Victor Pona, într-un mesaj în care le urează succes sportivilor români participanţi la evenimentul care a început ieri. România participă la Jocurile Paralampice, care se desfăşoară tot la Londra, cu cea mai mare delegaţie de la oganizarea acestei competiţii. Ţara noastră va fi reprezentantă de şase sportivi, în probele de atletism, paraciclism, nataţie şi tenis de masă. „Din multe puncte de vedere, sportivii noştri sunt deja olimpici, întrucât, prima şi cea mai grea victorie pe care au obţinut-o a fost cea asupra spiritului - nu întâmplător, motto-ul Jocurilor Paralimpice este spirit în mişcare. Sunt oameni cu totul şi cu totul speciali, întrucât obţin performanţă sportivă în condiţii extrem de dificile şi în ciuda greutăţilor vieţii cu care majoritatea dintre noi nu ne confruntăm. Este o performanţă pe care doar cei cu o ambiţie şi un spirit de fier o pot realiza. Pentru aceasta au întregul meu respect. Guvernul României îi va recompensa pe medialiaţi exact ca şi pe cei care au obţinut rezultate foarte bune şi la recenta Olimpiadă”, a transmis prim-ministrul României în mesajul său. Cei şase sportivi sunt Florin Cojoc, Eduard Carol Novak, Imre Torok, Naomi Ciorap, Samuel Ciorap şi Dacian Makszin. „Ştiu că ne veţi face mândri şi vă asigur că suntem cu toţii, cu inima, alături de voi. Vă ţinem pumnii!”, le-a transmis Ponta paralimpicilor români.
ANTRENORUL NAŢIONALEI FEMININE DE VOLEI A RUSIEI A MURIT LA 43 DE ANI
Serghei Ovcinikov, antrenorul echipei naţionale de volei feminin a Rusiei, a murit la 43 de ani, a anunţat, ieri, preşedintele forului rus. „Nu ştim cauzele decesului. Momentan pot confirma doar că Ovcinikov est mort”, a declarat Alexander Yaremenko, într-o conferinţă de presă. Potrivit presei locale, Ovcinikov, antrenor şi al voleibalistelor de la Dinamo Moscova, a murit în timpul unui stagiu de pregătire în Croaţia. El a preluat echipa naţională în octombrie 2011, reuşind să acceadă până în sferturi la Jocurile Olimpice de la Londra.