VIITORUL, PRIMA NOU-PROMOVATĂ CARE OBŢINE VICTORIA
Aflată la prima victorie din istoria sa în Liga 1 la fotbal, 3-0 cu Ceahlăul, la Piatra Neamţ, în etapa a 6-a, echipa FC Viitorul Constanţa este în acelaşi timp şi prima dintre cele patru nou-promovate care reuşeşte să câştige toate punctele într-un meci în acest sezon. Mijlocaşul Răzvan Avram a marcat în meciul cu CS Turnu Severin golul cu numărul 250 al echipei sale, Gaz Metan Mediaş, în Liga 1, a anunţat, ieri, Comisia de Statistică şi Istorie a Federaţiei Române de Fotbal. Echipa Astra Ploieşti şi-a depăşit recordul în partida cu Concordia Chiajna, înscriind pentru prima oară şase goluri într-un singur meci. La primele goluri în Liga 1 s-au aflat în partidele din etapa a 6-a cinci fotbalişti: Ivanovski (Astra Ploieşti), S. Pană (Concordia Chiajna), M. Moraes (Gloria Bistriţa), Celeban (FC Vaslui) şi A. Chiţu (Viitorul Constanţa). Formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ a disputa meciul cu numărul 500 în Liga 1, iar portughezul Nuno Viveiros (FC Braşov) a devenit al 26-lea străin care atinge suta de meciuri în campionatul României. În partidele din etapa a 6-a au debutat în Liga 1 doi jucători: Steliano Filip (Dinamo) şi Llullaku (Gaz Metan Mediaş). De asemenea, arbitrul asistent Zoltan Szekely (Baia Mare) s-a aflat la meciul cu numărul 250 din carieră.
MUTU NU VINE LA AJACCIO CA O VEDETĂ
Atacantul Adrian Mutu a declarat, pentru France Fotball, că nu a venit la Ajaccio ca o vedetă şi nu vrea să se facă vreo diferenţă între el şi ceilalţi jucători. „Nu vin la Ajaccio ca un star. Vin umil şi vreau să fiu tratat ca o persoană normală. Oamenii nu trebuie să facă diferenţe între mine şi ceilalţi jucători”, a declarat Mutu, care a sosit, luni seară, la pe Aeroportul “Napoleon Bonaparte” din Ajaccio, fiind aşteptat de circa 250 de persoane. Mutu a efectuat, ieri, vizita medicală, a semnat contractul şi a fost prezentat oficial într-o conferinţă de presă, declarând că nimeni nu trebuie să aştepte ca el să rezolve de unul singur problemele din echipa franceză. În vârstă de 33 de ani, Mutu şi-a reziliat contractul cu formaţia italiană Cesena, la care a evoluat sezonul trecut. Mutu va purta tricoul cu numărul 12 la Ajaccio.
VFB STUTTGART, ÎN GRUPELE UEL
Aseară, la Moscova, s-a disputat prima partidă din manşa retur a play-off-ului UEFA Europa League. Învingătoare în tur, cu 2-0, VfB Stuttgart şi-a asigurat prezenţa în grupe după remiza, scor 1-1, din confruntarea cu Dinamo. Oaspeţii au deschis scorul prin Ibisevic, în min. 64, care a marcat şi cele două goluri din tur, iar echipa antrenată de Dan Petrescu a egalat prin Kokorin, în min. 78.
SUSPENDAREA LUI BENDTNER, CONFIRMATĂ ÎN APEL DE UEFA
Comisia de Apel a UEFA a confirmat suspendarea atacantului danez Nicklas Bendtner, care a înscris două goluri în meciul cu Portugalia, scor 2-3, de la EURO 2012, şi a încălcat regulamentul UEFA privind sponsorizarea, arătând numele unei firme pe chiloţi atunci când a sărbătorit reuşitele sale. Bendtner şi-a lăsat puţin în jos şortul, lăsând să se vadă pe chiloţi numele unei firme de pariuri. „Instanţa de Apel a UEFA a respins recursul contra suspendării pentru un meci în cazul lui Bendtner şi a decis să menţină decizia Comisiei de Disciplină, adică de suspendare şi amendă de 100.000 de euro”, a anunţat UEFA într-un comunicat. Bendtner a plătit deja amenda, precizează UEFA. El va fi suspendat pentru următorul meci al echipei naţionale, în cazul în care va fi convocat.
SANCŢIUNI PENTRU PAOK SALONIC ŞI RAPID VIENA
Gruparea elenă PAOK Salonic şi clubul austriac Rapid Viena au fost sancţionate de UEFA cu mai multe meciuri cu porţile închise, precum şi cu excluderea din competiţia europeană, decizie cu suspendare, după incidentele cu suporterii de la meciul din UEFA Europa League, de joia trecută. PAOK, grupare la care este legitimat şi Costin Lazăr, va juca următoarele trei meciuri din competiţiile europene pe teren propriu cu porţile închise şi a primit o amendă de 150.000 de euro, în timp ce Rapid va juca o partidă fără spectatori şi va plăti suma de 75.000 de euro. Această sancţiune nu se aplică pentru meciul retur de joi de la Viena. În tur, PAOK s-a impus, scor 2-1. Cele două cluburi au fost sancţionate şi cu descalificarea sau excluderea dintr-o competiţie europeană. Această sancţiune este însoţită însă de suspendare pe o perioadă probatorie de trei ani. Forţele de ordine au utilizat gaze lacrimogene pentru a pune capăt incidentelor între suporterii formaţiilor PAOK Salonic şi Rapid Viena, înainte de meciul tur din play-off-ul UEL, desfăşurat joia trecută, de la Salonic. Debutul meciului a fost întârziat cinci minute pentru a permite disiparea fumului. Circa 800 de fani austrieci s-au deplasat în Grecia, iar lângă stadion suporterii echipei PAOK au aruncat în direcţia lor cu pietre, sticle şi fumigene. Suporterii au continuat incidentele şi în stadion, fiind nevoie de intervenţia forţelor de ordine.
ROBINHO VA ABSENTA O LUNĂ DE PE TEREN
Atacantul brazilian al echipei AC Milan, Robinho, s-a accidentat, duminică, în meciul cu Sampdoria Genova şi va absenta de pe teren aproximativ o lună, informează Gazzetta dello Sport. „Robinho a suferit o întindere musculară la copsa dreaptă şi va avea nevoie de 3-4 săptămâni de pauză”, se arată în comunicatul clubului milanez. AC Milan a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu 1-0, de Sampdoria Genova, în prima etapă a campionatului Italiei.
FOTBALUL BULGAR, O SCENĂ A CRIMELOR ŞI A MECIURILOR ARANJATE
Fotbalul bulgar este adânc implicat în afaceri de tip mafiot, meciurile aranjate şi spălarea de bani fiind doar vârful unui iceberg care se întinde sub suprafaţa acestui frumos sport, se arată într-o anchetă BBC, citată de novinite.com „Bulgaria deţine un record sumbru - este ţara cu cei mai mulţi patroni de cluburi asasinaţi din lume. Nu mai puţin de cincisprezece conducători de cluburi din elita fotbalului bulgar au fost ucişi în ultimul deceniu. Un simptom a ceea ce se spune că este legătura endemică dintre fotbal şi crima organizată”, a comentat jurnalista Margot Dunne, în ultima ediţie a emisiunii Crossing Continents. Investigaţia BBC a fost făcută după ce numeroase rapoarte indicau că fotbalul din Bulgaria este pătruns de practici de corupţie, incluzând meciuri aranjate şi procurarea ilegală de paşapoarte de Uniunea Europeană pentru jucători străini. Crossing Continents prezintă cazul unui meci despre care se bănuieşte că ar fi fost aranajat. Întâlnire respectivă era un derbi dintre rivalele Levski şi Lokomotiv Plovdiv, iar surse BBC au afirmat că scenariul stabilit înainte prevedea o răsturnare spectaculoasă de scor după pauză. Levski a condus cu 2-0 după prima jumătate a meciului, apoi Lokomotiv a marcat repede două goluri. Cu cinci minute înainte de final, Lokomotiv şi-a asigurat victoria, după un gol marcat din penalty.