Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 26 Iulie 2012 / 00:00 476 accesări

BAN KI-MOON VA PURTA ASTĂZI FLACĂRA OLIMPICĂ

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, va purta flacăra olimpică astăzi, cu o zi înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra. El va purta torţa olimpică în faţa catedralei Westminster din Londra, în prezenţa preşedintelui CIO, Jacques Rogge. Cu această ocazie, Ban se va întâlni şi cu lideri mondiali prezenţi la Londra. În total, 8.000 de persoane vor participa la ştafeta torţei olimpice spre stadionul olimpic.

SEBASTIAN COE VREA SĂ FIE PREŞEDINTELE IAAF

Preşedintele Comitetului de Organizare a Jocurilor Olimpice de vară de la Londra (LOCOG), Sebastian Coe, a afirmat pentru prima oară că vrea să devină preşedintele Federaţiei Internaţionale de Atletism (IAAF). „Aş fi fericit să conduc sportul meu şi este prima oară când am dat acest răspuns”, a declarat fostul mare atlet, dublu campion olimpic la 1.500 m, pentru cotidianul The Times. Coe a spus că este „pregătit”, dar IAAF are „un mare preşedinte” în senegalezul Lamine Diack, astfel încât el poate ajunge în fruntea federaţiei doar la finalul mandatului acestuia, care expiră în 2015. Coe, 55 de ani, îl va avea probabil drept contracandidat la şefia IAAF pe ucraineanul Serghei Bubka, cel mai mare săritor cu prăjina din toate timpurile.

BECKHAM VA PARTICIPA LA CEREMONIA DE DESCHIDERE A JO 2012

Fostul căpitan al naţionalei de fotbal a Angliei, David Beckham, va avea o scurtă apariţie la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vineri, deşi nu a fost inclus în selecţionata Marii Britanii pentru Jocuri. Mijlocaşul de 37 de ani al echipei americane Los Angeles Galaxy a declarat pentru CNN că va participa la ceremonie, însă a refuzat să ofere amănunte. „Este emoţionant că Jocurile Olimpice au loc în estul Londrei, iar eu sunt emoţionat să iau parte, e o mare onoare pentru mine”, a afirmat Beckham. Fostul mijlocaş al lui Manchester United şi Real Madrid s-a născut la Leytonstone, la aproximativ 5 km de Stadionul Olimpic.

CAMPIONUL OLIMPIC ARAMNOV RATEAZĂ JOCURILE DE LA LONDRA

Halterofilul bielorus Andrei Aramnov, campion olimpic la categoria 105 kg, va rata Jocurile Olimpice de la Londra din cauza unei accidentări la coapsă, care necesită două luni pentru recuperare. De când a cucerit aurul în urmă cu patru ani, la Beijing, stabilind mai multe recorduri mondiale cu acel prilej, Aramnov nu a fost scutit de probleme. În 2008 a fost desemnat şi cel mai bun sportiv al anului în Belarus, dar la numai câteva luni a rămas fără permisul de conducere, după ce a fost prins băut la volan. O recidivă l-a făcut să primească o suspendare de doi ani a permisului.

CARL LEWIS VA ASISTA LA CONCURSURILE OLIMPICE DE SCRIMĂ ŞI BMX

Fosta glorie a atletismului american Carl Lewis a sosit la Londra, cu trei zile înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice, unde nu va asista la cursele sprinterilor, ci la... competiţia de scrimă şi la concursul BMX la ciclism. „Sunt entuziasmat că mă aflu aici. La Beijing, în 2008, am asistat la tenis de masă, iar de data aceasta mă va interesa scrima. Îmi place să văd două sau trei sporturi noi de fiecare dată când vin la Jocurile Olimpice, iar copiii mei vor să se uite la BMX. Nu voi merge la nicio probă de atletism, din motive personale”, a declarat vedeta în vârstă de 51 de ani, la sosirea pe aeroportul Heathrow. Lewis a cucerit 9 medalii olimpice de aur, între 1984 şi 1996, la 100 m, 200 m, lungime şi ştafetă 4x100 m.

TREI SPORTIVI VOR DEFILA SUB DRAPELUL OLIMPIC

Maratonistul Guor Marial, din Sudanul de Sud, precum şi doi sportivi din Insula Curacao vor defila vineri sub drapelul olimpic la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra. Prezenţa lui Philipine van Aanholt, specialistă la yachting, şi judoka Reginald de Windt sub stindardul olimpic este rezultatul dispariţiei ţării lor, Antilele Olandeze, absorbite de Olanda în 2010. Dotate altă dată cu un Comitet Olimpic naţional recunoscut de către CIO, Antilele Olandeze au obţinut dreptul de a-şi vedea sportivii concurând sub drapelul olimpic, singura şansă pentru ei de a fi selecţionaţi pentru Jocurile Olimpice. Prezenţa lui Marial a fost oficializată abia la sfârşitul săptămânii trecute de către CIO. Născut în ceea ce a devenit Sudanul de Sud, ţară independentă de circa un an, maratonistul locuieşte în SUA, dar nu deţine niciun paşaport. Este pentru a treia oară când mai mulţi sportivi defilează sub drapelul olimpic. În 1992, sportivi din fosta Iugoslavie şi din Macedonia s-au aflat într-o situaţie similară şi au cucerit trei medalii la Barcelona. De asemenea, în anul 2000, patru sportivi din Timorul oriental au concurat la Sydney.

EDDY MERCKX VA MERGE LA LONDRA PE BICICLETĂ

Fostul campion belgian la ciclism Eddy Merckx a plecat, miercuri, de la Bruxelles, spre Londra şi satul olimpic, pe bicicletă, pentru un periplu de trei zile şi 340 km cu scopul de a „promova imaginea Belgiei şi utilizarea bicicletei“. Considerat cel mai mare rutier din istorie (cvintuplu câştigător al Turului Franţei, triplu campion mondial), Merckx se află în fruntea unui grup de 40 de personalităţi belgiene. În vârstă de 67 de ani, acesta este însoţit de mai mulţi foşti medaliaţi olimpici între care fiul său Axel (medaliat cu bronz la Atena în 2004), judoka Gella Vandecaveye (medaliată la Sydney şi Atena), dar şi de Kris Peeters, ministru-preşedinte al regiunii flamande. Această delegaţie este aşteptată, vineri, la Londra, unde va fi primită la “Casa Belgiei“ de premierul Elio Di Rupo şi prinţul Philippe al Belgiei. „Va fi o plimbare frumoasă, cu o medie de 28 km/h, întreruptă doar de traversarea cu trenul a Tunelului Canalului Mânecii“, a subliniat Merckx, care a explicat că obişnuieşte să meargă cu bicicleta circa “7.000 de kilometri pe an“ pentru a se menţine în formă.

NATASCHA KELLER, PORT-DRAPELUL GERMANIEI LA J.O

Jucătoarea de hochei pe iarbă Natascha Keller va purta drapelul Germaniei la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra, a anunţat Comitetul Olimpic German (DOSB). În vârstă de 35 de ani, Keller este medaliată cu aur la Atena în 2004 şi se află la a cincea Olimpiadă la Londra. Este totodată prima hocheistă germană care va purta drapelul. „Este minunat pentru Natascha şi pentru sportul nostru care, nici chiar în Germania, nu se bucură de prea multă atenţie“, a declarat antrenorul german Michael Behrmann. Jucătoarea din Berlin, sportiva anului în 1999 şi triplă medaliată mondială (argint în 1999 şi 2011, bronz în 1995), provine dintr-o familie celebră în lumea hocheiului: tatăl său Carsten şi fratele său Andreas au fost campioni olimpici în 1972, respectiv 1992, fratele său Florian a câştigat aurul olimpic în 2008 la Beijing, iar bunicul său Erwin a fost medaliat cu argint la Berlin, în 1936.



12