REGAL DE GIMNASTICĂ LA SALA SPORTURILOR
Mâine, de la ora 10.00, Sala Sporturilor din Constanţa va găzdui Campionatul Naţional de gimnastică feminină pe echipe pentru junioare 1, 2 şi 3. La startul întrecerii se vor alinia sportive de la 20 de cluburi din toată ţara, printre care şi reprezentantele CS Farul Constanţa şi CSS 1 Constanţa. Întrecerea reprezintă criteriu de calificare la Campionatele Naţionale individual compus şi pe aparate, care vor avea loc luna viitoare.
TECĂU ŞI LINDSTEDT, ÎN SEMIFINALE LA ‘S-HERTOGENBOSCH
Perechea formată din constănţeanul Horia Tecău şi suedezul Robert Lindstedt, cap de serie nr. 1, s-a calificat, ieri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la ‘s-Hertogenbosch (Olanda), dotat cu premii în valoare totală de 398.250 de euro. Tecău şi Lindstedt au învins, în sferturile de finală, cu 6-4, 7-6 (7/4), după o oră şi 23 de minute de joc, cuplul Alex Bogomolov jr. / James Cerretani (Rusia / SUA). În semifinale, Tecău şi Lindstedt vor întâlni perechea Johan Brunstrom / Philipp Marx (Suedia / Germania), care a trecut, în sferturi, cu 6-1, 7-6 (7/4), de cuplul Frantisek Cermak / Filip Polasek (Cehia / Slovacia), cap de serie nr. 3.
BEGU ŞI NICULESCU, ELIMINATE LA ‘S-HERTOGENBOSCH
Jucătoarea română de tenis Irina-Camelia Begu, locul 63 WTA, a ratat, ieri, calificarea în sferturile de finală ale turneului de la ‘s-Hertogenbosch (Olanda), dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari. Begu a fost învinsă, în turul al doilea, cu 6-2, 2-6, 7-6 (10/8), după două ore şi 23 de minute de joc, de Francesca Schiavone (Italia), poziţia 26 în ierarhia mondială. Şi Monica Niculescu a fost eliminată în turul al doilea doi la ‘s-Hertogenbosch, cedând, ieri, cu 3-6, 7-6 (7/4), 0-6, după o oră şi 55 de minute de joc, în duelul cu Roberta Vinci (Italia), cap de serie nr. 6. Pentru accederea în turul secund ‘s-Hertogenbosch, Begu şi Niculescu vor primi câte 30 de puncte WTA şi un cec în valoare de 3.100 de dolari. La dublu, Begu şi Niculescu, favorite nr. 4, au ratat, tot ieri, calificarea în semifinale la ‘s-Hertogenbosch. Begu şi Niculescu au fost învinse, în sferturi, cu 6-4, 5-7, 10-3, după o oră şi 37 de minute de joc, de cuplul italian Flavia Pennetta / Francesca Schiavone.
BUZĂRNESCU, ÎNVINSĂ ÎN CALIFICĂRI LA WIMBLEDON
Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu, cap de serie nr. 23 şi locul 143 WTA, a ratat, ieri, accederea în ultimul tur al calificărilor la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului. Buzărnescu a fost învinsă, în turul al doilea al calificărilor, cu 6-3, 6-1, de Sandra Zaniewska (Polonia), poziţia 160 în ierarhia mondială. Buzărnescu era ultima reprezentantă a României în calificările turneului de la Wimbledon.
RUGBIŞTII RUS ŞI SOLA, SUSPENDAŢI DUPĂ MECIUL CU DINAMO
Doi rugbişti ai echipei RCM Timişoara, neo-zeelandezeul Johnny Sola şi Vasile Rus, au fost suspendaţi în urma partidei cu Dinamo Bucureşti din SuperLiga CEC Bank. Sola a primit şapte etape de suspendare pentru placajul neregulamentar aplicat căpitanului dinamoviştilor, Adrian Ion, conform art.73, în timp ce Rus a fost suspendat două etape şi amendat cu 400 lei pentru insulte aduse arbitrului la finalul partidei. SuperLiga CEC Bank se va relua pe 25 iulie.
HEAT, CA ŞI CAMPIOANĂ A NBA
Heat a câştigat meciul al patrulea al finalei NBA şi este foarte aproape de a câştiga titlul: Miami Heat - Oklahoma City Thunder 104-98 (3-1 la general). Russell Westbrook a făcut un meci senzaţional - 43p, şapte recuperări, cinci pase decisive, dar n-a fost ajutat îndeajuns de Durant (doar 28p şi două recuperări) sau de ceilalţi coechipieri, care nu au trecut de opt puncte, astfel că eforturile sale au fost inutile! James a reuşit 26p, nouă recuperări şi 12 pase decisive, Wade 25p şi Mario Chalmers 25p, cei trei contrabalansând astfel prestaţia lui Westbrook! Thunder a irosit un avantaj de 17p avut în prima repriză, iar Heat a egalat la 94 cu 3:42 înainte de final, pentru ca apoi să “sprinteze” decisiv. Heat este ca şi campioană, pentru că prin prisma statisticii doar 8 echipe au întors un scor de 1-3 în istoria NBA, niciuna în finală! Meciul al cincilea al finalei NBA se joacă în această noapte, tot la Miami.
NADAL, PORTDRAPELUL DELEGAŢIEI SPANIEI LA JO
Tenismanul Rafael Nadal, locul 2 ATP, va fi portdrapelul delegaţiei Spaniei la Jocurile Olimpice de la Londra, a anunţat, ieri, Comitetul Olimpic Spaniol, după ce federaţiile sportive din această ţară au luat în unanimitate decizia. Fostul nr. 1 mondial a concurat pentru onoranta postură cu navigatorii Iker Martinez şi Xabi Fernandez, care vor evolua la yachting clasa 49er la JO. Până în acest moment, mai mulţi jucători de tenis au fost desemnaţi portdrapelul delegaţiilor ţărilor din care provin, cum ar fi liderul ATP, sârbul Novak Djokovic, şi, sub rezerva unei ultime confirmări, nr. 1 WTA, rusoaica Maria Şarapova. Elveţianul Roger Federer, locul 3 ATP, a purtat drapelul Elveţiei la două ediţii şi a lăsat să se înţeleagă că ar fi “o mare onoare” să o mai facă o dată.
PROBLEME PENTRU AUSTRALIENII DIN LOTUL OLIMPIC DE POLO
Pregătirea echipei olimpice australiene de polo a fost perturbată după ce două jucătoare şi un antrenor s-au îmbolnăvit miercuri de tuse convulsivă. Echipa feminină de polo a fost plasată în carantină la Canberra, ca măsură de precauţie, iar o reuniune sportivă programată pentru vineri şi sâmbătă a fost anulată. Următoarea convocare a echipei va avea loc în Marea Britanie, pe 14 iulie, cu un cantonament la Manchester, înainte de plecarea spre Londra, din 22 iulie.
POLIŢIA BRITANICĂ ANCHETEAZĂ VÂNZĂRI DE BILETE LA JO PE PIAŢA NEAGRĂ
Poliţiştii britanici, care efectuează investigaţii în scandalul vânzării de bilete la Jocurile Olimpice pe piaţa neagră, au întocmit o listă de 1.000 de persoane şi 30 de site-uri din întreaga lume, suspectate de asemenea practici. Poliţiştii au anunţat că bişniţari cunoscuţi au încercat să acceseze site-uri legale de vânzare de bilete şi că ofiţerii britanici cooperează cu autorităţile americane pentru a opri vânzarea ilegală de bilete online. Există probe, prezentate de către Sunday Times la sfârşitul săptămânii, potrivit cărora unii oficiali la JO sunt implicaţi pe piaţa neagră a vânzării de bilete! Delegaţi din peste 50 de ţări - aproape un sfert dintre participanţi - par să fie implicaţi în acest tip de fraude.
CEL MAI MARE AMFITEATRU DIN CROAŢIA VA GĂZDUI MECIURI DE HOCHEI PE GHEAŢĂ
Arena, amfiteatrul roman din Pula, localitate din nordul Croaţiei, se pregăteşte să găzduiască un alt tip de gladiatori: jucătorii de hochei pe gheaţă! „Sunt sigur că imaginile de la meciurile de hochei pe gheaţă disputate în Arena, unde cândva luptau gladiatorii, vor face înconjurul lumii”, a declarat Damir Gojanovici, preşedintele clubului de hochei pe gheaţă Medvescak Zagreb. Echipa sa va juca pe 14 septembrie cu Olimpija Ljubljana, iar după două zile cu Vienna Capitals. Peste 7.000 de spectatori vor putea asista la aceste meciuri, care fac parte din liga EBEL, în care sunt implicate cluburi din Austria, Croaţia, Cehia, Ungaria şi Slovenia. Amfiteatrul din Pula, construit în secolul I, este al şaselea cel mai mare din lume. Conform estimărilor, în acea vreme putea găzdui 20.000 de persoane. În prezent, la Arena se organizează spectacole şi concerte.
LA 52 DE ANI, ATLETA MERLENE OTTEY VA PARTICIPA LA CE!
Sprintera slovenă de origine jamaicană Merlene Ottey, care a împlinit 52 de ani pe 10 mai, va participa la Campionatele Europene de atletism de la Helsinki (27 iunie - 1 iulie 2012), în calitate de membră a ştafetei de 4x100 m. Sunt şase atlete slovene înscrise pentru proba respectivă, iar antrenorii vor stabili care vor fi cele patru care vor concura în ştafeta de la Helsinki şi care vor fi rezervele. Ştafeta slovenă de 4x100 m va fi compusă din Merlene Ottey, Sara Strajnar, Sabina Veit, Kristina Zumer, Alja Sitar şi Nina Kovacic. Merlene Ottey, care a primit cetăţenia slovenă în urmă cu 10 ani, a fost una dintre cele mai valoroase sprintere ale lumii. Sub culorile Jamaicăi, ea a devenit campioană mondială la 200 m în 1993 şi 1995. Ottey are în palmares şi două medalii olimpice de argint, cucerite în 1996, la Atlanta (SUA), în probele de 100 m şi 200 m.
PILOT CEH, DEPISTAT POZITIV LA UN TEST ANTIDOPING
Pilotul ceh Tomas Enge a fost depistat pozitiv în urma unui control antidoping, la zece ani după ce un test similar i-a spulberat şansele de a concura în Formula 1. În vârstă de 35 ani, Enge, care pilotează un Lamborghini în Campionatul Mondial FIA GTI, a precizat că este în stare de şoc după ce a aflat rezultatul controlului efectuat luna trecută, în Spania. El a explicat că se confruntă de mult timp cu probleme de sănătate şi a solicitat recent Federaţiei Internaţionale de Automobilism să-i permită utilizarea anumitor medicamente. Enge a fost deposedat în anul 2002 de titlul de campion al Formulei 3000, competiţia rezervată în momentul respectiv aspiranţilor la un loc în Formula 1, după ce a fost depistat pozitiv la marijuana. Fostul pilot de teste al echipelor McLaren şi Jordan a devenit primul ceh care a concurat în Marele Circ, după ce a luat startul în trei Mari Premii de Formula 1 cu fosta echipă Prost, în 2001, când l-a înlocuit pe brazilianul Luciano Burti într-o perioadă în care acesta era accidentat. Niciun pilot de Formula 1 nu a fost depistat până în prezent pozitiv în urma unui control antidoping.
FERRARI LUCREAZĂ LA TREI MONOPOSTURI ODATĂ
Scuderia Ferrari dezvoltă trei modele de monopost de Formula 1 în acelaşi timp, informează cotidianul spaniol Marca, potrivit motorsport.com. Ferrari a început sezonul cu un monopost necompetitiv, dar echipa a reuşit să-l dezvolte cu bine până în prezent. Inginerii şi mecanicii de la Maranello pregătesc un set de îmbunătăţiri şi la Marele Premiu al Europei, care va avea loc, în acest weekend, la Valencia. Piloţii Fernando Alonso şi Felipe Massa vor beneficia de o nouă podea şi o nouă aripă faţă pe maşinile lor, în timp ce alte modificări vizează aripa spate şi eşapamentul. „Am muncit intens în ultimele luni şi am obţinut o mare îmbunătăţire a performanţelor monopostului”, a declarat designerul-şef Nikolas Tombazis. În acelaşi timp, Ferrari lucrează la monopostul pentru sezonul 2013, dar şi la un şasiu complet schimbat pentru 2014, odată cu introducerea motoarelor V6. „Modelul 2013 este o evoluţie a celui din acest an şi ce punem pe maşina de acum ne va fi folositor şi la anul. Există un mic grup de persoane care lucrează pentru a realiza componente numai pentru următorul model. Multă lumea lucrează deja pentru construirea noului motor, iar alţii pentru maşina din 2014, ce va fi una complet nouă”, a explicat Tombazis. În acest sezon, Ferrari stă bine în clasamentul piloţilor, avându-l pe Fernando Alonso pe locul al doilea, la două puncte de liderul Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes). Însă rezultatele înregistrate de Massa au fost foarte slabe, doar 11 puncte în şapte curse (locul 14), astfel că scuderia este abia pe locul patru la constructori, cu 97 de puncte, după Red Bull (164p), McLaren-Mercedes (133p) şi Lotus-Reanult (108p).
UN BANCHER RECUNOAŞTE CĂ A PRIMIT MITĂ DE LA ECCLESTONE
Gerhard Gribkowsky, fost înalt funcţionar la banca germană de stat BayernLB, a recunoscut, ieri, în faţa instanţei, că a primit mită de la Bernie Ecclestone în timpul procesului de vânzare a drepturilor comerciale ale Formulei 1 către fondul de investiţii CVC Partners. Bancherul a încasat cei 44 de milioane de dolari printr-o firmă de consultanţă pe care o înfiinţase în Austria. El a precizat că a primit totodată o ofertă din partea lui Ecclestone de a lucra consultant în Formula 1 dacă ajută la vânzarea cotei de acţiuni din portofoliul băncii germane către CVC. Gribkowsky susţine că Ecclestone l-ar fi ameninţat că transferă acţiunile F1 pe alte societăţi, astfel încăt cota aflată în proprietatea BayernLB să îşi piardă valoarea. Judecat pentru corupţie, abuz de încredere şi evaziune fiscală, Gribkowsky a fost arestat în ianuarie 2011 şi procesul său de la Înalta Curte din Munchen a început în octombrie trecut. Recunoscându-şi vinovăţia, fostul şef al Diviziei Risc va primi o reducere a pedespei maxime de la 15 la nouă ani de închisoare. Senţinţa ar putea fi pronunţată miercurea viitoare.