ROMÂNIA, CAP DE SERIE LA STABILIREA GRUPELOR CE DE HANDBAL FEMININ
Federaţia Europeană de Handbal a anunţat, ieri, componenţa urnelor valorice, pentru tragerea la sorţi de vineri, de la Monte Carlo, a grupelor CE feminin din luna decembrie. Potrivit anunţului EHF, România face parte din prima urnă valorică, alături de Suedia, campioana en titre Norvegia şi Croaţia. Din urna a doua fac parte Franţa, Muntenegru, Germania şi Ucraina, din cea de-a treia, Serbia, Danemarca, Rusia şi Ungaria, iar din cea de-a patra, Spania, Cehia, Macedonia şi Islanda. Turneul final al CE din 2012 se va desfăşura în Serbia, între 4-16 decembrie, cu grupele preliminare la Belgrad (Grupa A), Nis (Grupa B), Novi Sad (Grupa C) şi Vrşeţ (Grupa D). Grupele principale se vor derula la Belgrad şi Novi Sad, iar meciurile de clasament final, la Belgrad. Tragerea la sorţi a grupelor va avea loc, vineri, la Monte Carlo, unde se desfăşoară şi Congresul EHF, în cadrul căruia vor avea loc alegeri pentru funcţiile de conducere, în intervalul 2012-2016. Naţionala feminină a României nu are antrenor în prezent, după ce Radu Voina a renunţat, pe 2 iunie, Federaţia Română de Handbal urmând să anunţe noul selecţioner, după şedinţa Consiliului de Administraţie, din 25 iunie.
PONTA A FELICITAT ECHIPELE NAŢIONALE DE SCRIMĂ ŞI RUGBY
Primul-ministru Victor Ponta a transmis un mesaj de felicitare echipelor de spadă feminim şi sabie masculin pentru câştigarea medaliilor de argint la Campionatele Europene de Scrimă, precum şi echipei naţionale de rugby pentru câştigarea competiţiei internaţionale IRB-Nations Cup. „Vreau să felicit echipa naţională de Rugby, care a reuşit, în premieră, să câştige competiţia internaţională IRB-Nations Cup, unul dintre cele mai puternice turnee pentru echipele emergente din rugby-ul mondial. Este o performanţă excelentă, care are în spate multă muncă şi care arată că sportul românesc dispune în continuare de resurse şi de valori care aşteaptă să fie susţinute şi promovate. De asemenea, doresc să exprim toată admiraţia pentru echipele de sabie masculin şi spadă feminin, care au cucerit argintul la Campionatele Europene de Scrimă. Felicitări pentru această reuşită şi pentru faptul că menţin România în atenţia Europei şi a întregii lumi! Ceea ce fac aceşti sportivi este să arate tuturor românilor că au motive să fie mândri, că nu trebuie să-şi piardă speranţa şi optimismul, că munca, dăruirea şi pasiunea fac din succes o ţintă realizabilă. Sper şi îmi doresc să ne bucure cu cât mai multe astfel de reuşite şi să îşi propună să ridice ştacheta performanţei cât mai sus. Eu sunt convins că pot mult mai mult şi cred că acest lucru este împărtăşit de antrenori şi de toţi cei care le urmăresc evoluţia. Oricum, au în mine un susţinător şi un suporter necondiţionat”, a subliniat Ponta.
DUPĂ INTERVENŢIA COSR, MIHAELA LĂCĂTUŞ VA BOXA LA JO
Pugilista Mihaela Lăcătuş a primit acceptul din partea Asociaţiei Internaţionale de Box Amator (AIBA) de a participa la Jocurile Olimpice de la Londra, la categoria 60 kg. „În urma intervenţiei COSR, pugilista noastră Mihaela Lăcătuş a primit acceptul de a participa la Jocurile Olimpice de la Londra. Pe data de 21 mai 2012, Octavian Morariu, preşedintele COSR, a înaintat o adresă către Ching-Kuo Wu, preşedintele AIBA, şi către Comisia Tripartită Olimpică, prin care a solicitat ca sportiva română să fie acceptată la JO. Motivele invocate au fost atât valoarea incontestabilă a pugilistei, în al cărei palmares se regăsesc numeroase trofee, printre care un titlu mondial şi unul european, dar şi faptul că prezenţa sa la JO ar reprezenta un excelent mod de a promova boxul feminin în România, o ţară cu tradiţie în boxul masculin”, se arată în comunicatul COSR. Reamintim că Mihaela Lăcătuş a ratat calificarea la JO după ce AIBA a modificat subit criteriile, chiar în timpul CM din luna mai. România va mai fi reprezentată la Londra şi de Bogdan Juratoni, la categoria 75 kg.
BUZĂRNESCU, ÎN TURUL SECUND AL CALIFICĂRILOR LA WIMBLEDON
Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu, cap de serie nr. 23 şi locul 143 WTA, a acces, ieri, în turul al doilea al calificărilor la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului. Buzărnescu a învins-o, în runda inaugurală, cu 6-2, 6-4, pe Mădălina Gojnea, poziţia 187 în ierarhia mondială. În turul secund al calificărilor, Mihaela Buzărnescu o va întâlni pe Sandra Zaniewska (Polonia), locul 160 WTA, care a trecut, cu 6-1, 6-1, de Noppawan Lertcheewakarn (Thailanda), poziţia 161 în clasamentul mondial. În schimb, Elena Bogdan, locul 194 WTA, a ratat, tot ieri, accederea în turul al doilea al calificărilor de la Wimbledon, fiind învinsă, în runda inaugurală, cu 6-1, 6-1, de Mirjana Lucic (Croaţia), cap de serie nr. 12 în calificări şi poziţia 129 în ierarhia mondială. În turneul de la Eastbourne (Marea Britanie), turneu dotat cu premii în valoare totală de 637.000 de dolari, Sorana Cîrstea, locul 50 WTA, a ratat, ieri, calificarea în turul al doilea. Cîrstea a fost învinsă, în runda inaugurală, cu 6-2, 6-2, de Marion Bartoli (Franţa), cap de serie nr. 4 şi poziţia a noua în ierarhia mondială. Pentru participarea la turneul de la Eastbourne, Cîrstea va primi un punct WTA şi un cec în valoare de 4.500 de dolari.
PUTIN VREA SĂ MEARGĂ LA JO DE LA LONDRA
Preşedintele rus Vladimir Putin, deţinătorul centurii negre la judo, intenţionează să meargă la Jocurile Olimpice de la Londra pentru a asista la sportul său favorit, a anunţat la Los Cabos (Mexic) un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov. Cu ocazia unei întâlniri cu premierul David Cameron, a cărui ţară va găzdui Jocurile Olimpice în perioada 27 iulie - 12 august, Putin şi-a exprimat dorinţa de a merge la Londra, potrivit acestui purtător de cuvânt. „El va lua o decizie definitivă mai târziu”, a adăugat Peskov în faţa câtorva jurnalişti ruşi. Amator de sport, Putin, în vârstă de 59 de ani, este un mare adept al acestei arte marţiale. Putin nu a mai fost în Marea Britanie din 2003, din timpul primului său mandat la preşedinţia Rusiei. Putin şi Cameron au avut o întrevedere bilaterală cu ocazia summitului G20, care a debutat luni la Los Cabos, în Mexic.
MAYWEATHER, CEL MAI BINE PLĂTIT SPORTIV DIN LUME ÎN 2011
Pugilistul american Floyd Mayweather ocupă primul loc în topul 100 Forbes al celor mai bine plătiţi sportivi din lume în 2011, devansându-i pe boxerul filipinez Manny Pacquiao şi pe jucătorul de golf din SUA Tiger Woods. Mayweather, care a câştigat anul trecut 85 de milioane de dolari, se află în prezent în detenţie, pentru violenţă domestică. Pacquiao a înregistrat câştiguri de 62 de milioane de dolari în 2011, iar Woods, care domina topul Forbes din 2001, a ajuns pe locul 3, cu 59,4 milioane de dolari. Vedeta din NBA LeBron James ocupă locul 4, cu 53 de milioane de dolari, fiind primul din cei 13 baschetbalişti prezenţi pe lista Forbes, care include şi 30 de jucători de fotbal american, dar şi două femei: jucătoarele de tenis Maria Şarapova (locul 26) şi Na Li (locul 81). LeBron James este urmat în clasament de tenismanul elveţian Roger Federer (locul 5, 52,7 milioane de dolari) şi de un alt star din NBA, Kobe Bryant (locul 6, 52,3 milioane de dolari). Locul 7 este ocupat de jucătorul american de golf Phil Mickelson (47,8 milioane de dolari), urmat de primul fotbalist de pe listă, englezul David Beckham (46 de milioane de dolari) şi de vedeta portugheză de la Real Madrid, Cristiano Ronaldo (42,5 milioane de dolari). Pe poziţia a zecea a topului celor mai bine plătiţi sportivi din lume în 2011 se află un jucător de fotbal american, Peyton Manning, cu 42,4 milioane de dolari.
CALENDARUL CM DE RALIURI DIN 2013
Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA) a precizat că ediţia 2013 a Campionatului Mondial de raliuri va avea în program 13 curse. Vor fi cam aceleaşi etape ca şi până acum, singura excepţie fiind înlocuirea Raliului Noii Zeelande cu Raliul Australiei. Ţările incluse în calendarul pentru sezonul următor sunt Argentina, Australia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Mexic, Monte Carlo, Portugalia, Spania şi Suedia. FIA nu a anunţat încă datele de desfăşurare pentru aceste runde, întrucât acestea vor fi stabilite ulterior, în funcţie de calendarul Formulei 1, scopul fiind ca raliurile să nu se suprapună cu etapele din Marele Circ.
TYSON, ÎN FAŢA DEBUTULUI PE BROADWAY
Mike Tyson şi Spike Lee se află în faţa debutului pe Broadway, regizorul nominalizat la Oscar anunţând că îl va aduce pe fostul campion mondial al greilor la box într-un one-man show în faţa publicului newyorkez, la Longacre Theatre. Spectacolul autobiografic va purta titlul ”Mike Tyson: Undisputed Truth” şi se va desfăşura în şase reprezentaţii, de pe 31 iulie până pe 5 august. În cursul spectacolului, Tyson îşi va povesti viaţa, insistând asupra problemelor pe care le-a avut în viaţa personală şi în carieră, inclusiv celebrul moment în care i-a sfâşiat cu dinţii urechea rivalului său Evander Holyfield.
SAORI YOSHIDA, PORTDRAPELUL JAPONIEI LA JO
Comitetul Olimpic Japonez a decis ca multipla campioană la lupte libere Saori Yoshida să fie portdrapelul delegaţiei Japoniei la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra. Yoshida, în vârstă de 29 de ani, va încerca la Londra să obţină al treilea titlu olimpic consecutiv la categoria 55 kilograme, după cele din 2004 şi din 2008. Palmaresul său mai cuprinde nouă titluri mondiale, la aceeaşi categorie.