Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 11 Iunie 2012 / 00:00 568 accesări

ADUNAREA GENERALĂ EXTRAORDINARĂ A AJF

Comunicat din partea Biroului Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Constanţa: Conform art. 29 aliniat 1 şi art. 29 aliniat 4 din Statutul AJF Constanţa se convoacă Adunarea Generală Extraordinară pe data de 16 iunie 2012, ora 14.00, la Restaurantul “Sport” din Constanţa, cu următoarea ordine de zi: Aprobarea noului statut al Asociaţiei Judeţene de Fotbal, conform normelor UEFA şi FRF.

ANDREI CRISTEA A REVENIT LA DINAMO

Fotbalistul Andrei Cristea a revenit la formaţia Dinamo Bucureşti, el semnând un contract pe trei sezoane cu gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare. „Am o relaţie foarte bună cu Bonetti. Am semnat pe trei ani cu Dinamo”, a declarat Andrei Cristea, care a mai jucat la Dinamo în perioada 2009-2011. În sezonul trecut, Andrei Cristea a evoluat la Karlsruhe, în Germania.

BECKHAM, ÎN PRESELECŢIONATA BRITANICĂ PENTRU JO

Vedeta fotbalului englez David Beckham figurează în preselecţionata britanică pentru Jocurile Olimpice de la Londra, a anunţat presa engleză. Potrivit sursei citate, Beckham, în vârstă de 37 de ani, face parte din lista celor 35 de jucători reţinuţi de selecţionerul Stuart Pearce. Pearce a trimis această listă la FIFA vineri, urmând ca până pe 6 iulie, aceasta să fie redusă la 18 nume, din care trei jucători de peste 23 de ani. Fostul jucător de la Manchester United şi Real Madrid, sub contrat cu Los Angeles Galaxy, nu a mai jucat la o competiţie internaţională din 2009, data ultimei prezenţe, a 115-a, în tricoul Angliei. Potrivit presei britanice, Beckham ar putea fi coechipier în selecţionata Marii Britanii cu fostul său coleg de la Manchester United, galezul Ryan Giggs.

SAMPDORIA GENOVA A PROMOVAT ÎN SERIE A

Echipa Sampdoria Genova a promovat în Serie A, după ce a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu 1-0 (Pozzi 90+1), formaţia Varese, în manşa retur a barajului pentru accederea în prima ligă din Italia. La Sampdoria a evoluat pe toată durata întâlnirii şi mijlocaşul brazilian Renan Garcia, împrumutat de la CFR Cluj. În tur, Sampdoria s-a impus, pe teren propriu, cu 3-2. Sampdoria Genova se alătură astfel echipelor Pescara şi AC Torino, promovate direct în Serie A.

MESSI A ÎNVINS BRAZILIA

Reprezentativa de fotbal a Argentinei a învins, sâmbătă noapte, cu 4-3, naţionala Braziliei, într-un meci amical disputat la New Jersey, în care Lionel Messi a reuşit un hattrick. Messi a marcat în min. 31, 34 şi 85, celălalt gol al argentinienilor fiind reuşit de Fernandez, în min. 76. Pentru Brazilia au înscris Romulo (min. 23), Oscar (min. 56) şi Hulk (min. 72). În min. 90+1, în urma unui conflict între jucători, de la argentinieni a fost eliminat Lavezzi, iar de la brazilieni Marcelo a primit cartonaşul roşu.

PRELIMINARIILOR ZONEI SUD-AMERICANE PENTRU CM DIN 2014

Rezultate înregistrate în meciurile disputate, sâmbătă, în etapa a 6-a a preliminariilor zonei sud-americane pentru Cupa Mondială din 2014: Bolivia - Paraguay 3-1 (Pena 9, Escobar 70, 80 / Riveros 82) şi Venezuela - Chile 0-2 (Fernandez 84, Aranguiz 90). Partidele Uruguay - Peru şi Ecuador - Columbia s-au disputat noaptea trecută. Echipa naţională a Argentinei a stat în această rundă.

TAHITI S-A CALIFICAT LA CUPA CONFEDERAŢIILOR DIN 2013

Echipa naţională a statului Tahiti s-a calificat la Cupa Confederaţiilor din 2013, după ce a învins la Honiara (Insulele Solomon), cu scorul de 1-0, reprezentativa din Noua Caledonie, în finala Cupei Oceaniei pe Naţiuni. Tahitienii, care au mai fost de trei ori în finala Cupei Oceaniei pe Naţiuni, nu au mai ajuns în această fază a competiţiei de 16 ani. În finala mică, Noua Zeelandă a trecut, cu 4-3, de formaţia din Insulele Solomon. La Cupa Confederaţiilor sunt calificate până în acest moment Brazilia (ţară organizatoare), Spania (Europa), Uruguay (America de Sud), Mexic (America de Nord şi Centrală), Japonia (Asia) şi Tahiti (Oceania). Ultimele două locuri vor fi ocupate de câştigătoarea Campionatului European şi de învingătoarea Cupei Africii pe Naţiuni.

INTERNAŢIONALUL NIGERIAN CHRISTIAN OBODO A FOST RĂPIT

Internaţionalul nigerian al echipei Udinese, Christian Obodo, a fost răpit, sâmbătă dimineaţă, de patru bărbaţi înarmaţi, neidentificaţi, din faţa unei biserici din localitatea Effurun, Warri (Nigeria). Incidentul a avut loc în jurul orei locale 9.20, când fotbalistul se afla pe strada Jakpa, la volanul maşinii sale cu plăcuţă de înmatriculare personalizată Obodo 5, vehiculul său fiind blocat de atacatori şi jucătorul răpit. Atacatorii au lăsat maşina jucătorului în faţa bisericii şi l-au luat pe sportiv cu vehiculul lor. Acesta e primul caz de răpire a unui fotbalist important din Nigeria. Obodo a jucat sezonul trecut la Lecce, sub formă de împrumut de la Udinese.



12