Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 07 Iunie 2012 / 00:00 566 accesări

ADUNAREA GENERALĂ EXTRAORDINARĂ A AJF

Comunicat din partea Biroului Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Constanţa: Conform art. 29 aliniat 1 şi art. 29 aliniat 4 din Statutul AJF Constanţa se convoacă Adunarea Generală Extraordinară pe data de 16 iunie 2012, ora 14.00, la Restaurantul Sport din Constanţa, cu următoarea ordine de zi: Aprobarea noului statut al Asociaţiei Judeţene de Fotbal, conform normelor UEFA şi FRF.

TIVIAKOV ŞI HRANT, LA TURNEUL DE ŞAH DE LA EFORIE

Campionul european de seniori Sergey Tiviakov, care reprezintă Olanda, şi marele maestru armean Melkumyan Hrant vor concura la Festivalul Internaţional de Şah Eforie, programat în perioada 22 iunie - 1 iulie, la Eforie Nord. La competiţie şi-au anunţat participarea jucători din 18 ţări: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Bulgaria, Rusia, Iordania, India, Liban, Norvegia, Olanda, Moldova, Nigeria, Norvegia, Polonia, Serbia, Ucraina, Ungaria şi România. Se aşteaptă confirmare de participare la turneu şi de la marele maestru Zoltan Almasi, al doilea jucător al Ungariei.

EHF A CONFIRMAT CANDIDATURA ROMÂNIEI

Federaţia Europeană de Handbal a confirmat, ieri, candidatura României la organizarea turneului final al CE feminin din luna decembrie. EHF a anunţat, marţi, primele zece candidaturi la organizarea turneului final, după ce Olanda anunţase că nu poate face faţă financiar. Între aceste prime zece naţiuni nu s-a regăsit şi România, deşi preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, trimisese scrisoarea de intenţie în timp util. EHF a revenit miercuri, cu un nou comunicat, în care anunţă candidatura României, pentru organizarea competiţiei din intervalul 4-16 decembrie. Celelalte zece naţiuni interesate să organizeze turneul final sunt Croaţia, Danemarca, Macedonia, Islanda, Norvegia, Polonia, Rusia, Serbia, Slovacia şi Suedia. Guvernul va sprijini organizarea în România, în luna decembrie, a CE de handbal feminin, a declarat premierul Victor Ponta, care i-a solicitat ministrului Finanţelor, Florin Georgescu, să acorde suportul necesar Federaţiei Române de Handbal pentru a putea organiza acest eveniment.

REVANŞA BUTE - FROCH, ÎNAINTE DE CRĂCIUN

Clubul canadian Interbox, care îl reprezintă pe Lucian Bute, a demarat deja tratativele pentru o nouă confruntare cu britanicul Carl Froch. Jean Bedard, preşedintele Interbox, a anunţat într-o emisiune a postului canadian TVA Sports că sînt şanse mari ca meciul revanşă să se dispute la Montreal, înainte de Crăciun. Planul este ca Bute să mai dispute un meci pînă la următoarea confruntare cu Froch, pentru a fi pregătit sută la sută. Bute, fost campion mondial IBF la categoria supermijlocie, a pierdut centura la Nottingham, după înfrângerea în faţa lui Froch prin KO în repriza a 5-a.

ŞARAPOVA VS. KVITOVA, ÎN SEMIFINALE LA ROLAND GARROS

Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova (locul 2 WTA), s-a calificat, ieri, în semifinalele turneului de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, după ce a învins-o, cu 6-2, 6-3, după o oră şi 15 minute de joc, pe Kaia Kanepi (Estonia, 25 WTA). Titlul la Roland Garros este singurul de Grand Slam care îi lipseşte jucătoarei din Rusia, în vârstă de 25 de ani, după ce a cucerit în 2008 Australian Open, în 2004 Wimbledon şi în 2006 US Open. La competiţia pariziană, Şarapova a mai ajuns de două ori în semifinale, în 2007 şi 2011. Şarapova va încerca să ajungă în premieră în finala turneului de la Paris, în penultimul act urmând să o înfrunte pe Petra Kvitova (Cehia, 4 WTA). Până la ediţia din acest an, cea mai bună evoluţie a jucătoarei din Cehia la Roland Garros a fost în 2008 şi 2011, când a atins faza optimilor de finală. Kvitova şi Şarapova s-au mai întâlnit de cinci ori, scorul fiind de 3-2 pentru rusoaică. În sferturi, Kvitova (22 de ani), câştigătoare la Wimbledon în 2011, a dispus, cu 3-6, 6-2, 6-4, după o oră şi 53 minute de joc, de Iaroslava Şvedova (Kazahstan, 142 WTA, jucătoare venită din calificări). În vârstă de 25 de ani, Şvedova (fostă nr. 29 WTA) a învins-o în ultimul tur al calificărilor pe românca Elena Bogdan, scor 6-1, 6-1. Şvedova, sportivă născută la Moscova, dar rezidentă în Kazahstan, a câştigat în acest an 91.428 de dolari, iar pentru performanţa de la Roland Garros, pe care a mai atins-o în 2010, va primi un cec în valoare de 155.000 de euro. În cealaltă semifinală se vor întâlni Samantha Stosur (Australia, cap de serie nr. 6) şi italianca Sara Errani (Italia, cap de serie nr. 25). Scorul întâlnirilor directe este de 5-0 în favoarea lui Stosur. Ambele semifinale sunt programate astăzi.

NADAL VS. FERRER, ÎN PENULTIMUL ACT LA ROLAND GARROS

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, nr. 2 mondial, s-a calificat, ieri, în semifinale la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului. Nadal l-a învins, în sferturile de finală, cu 7-6 (7/4), 6-2, 6-3, pe compatriotul său Nicolas Almagro, cap de serie nr. 12. În penultimul act, Nadal îl va întâlni pe spaniolul David Ferrer, cap de serie nr. 6, care a trecut, în sferturi, de britanicul Andy Murray, al patrulea favorit al competiţiei. Meciul dintre Murray şi Ferrer a fost întrerupt, din cauza ploii, la scorul de 4-6, 7-6 (7/3) şi 1-0 pentru Murray. La reluare, spaniolul şi-a adjudecat următoarele două seturi, cu 6-3, 6-2, făcând pasul, pentru prima oară în cariera sa, în semifinale la Roland Garros. Nadal, sextuplu câştigător la Paris, nu a pierdut niciun set în acest an la Internaţionalele Franţei. În cealaltă semifinală se vor înfrunta elveţianul Roger Federer (nr. 3 ATP) şi sârbul Novak Djokovic (1 ATP). La masculin, semifinalele vor avea loc vineri.

PLAY-OFF ÎN NBA

Celtics a învins pe Heat în meciul al cincilea al finalei Conferinţei Estice din play-off-ul NBA, într-un meci pe care gazdele l-au dominat cu autoritate în prima repriză, dar în care oaspeţii au controlat ostilităţile după pauză: Miami Heat - Boston Celtics 90-94 (2-3 la general). James a înscris 30 de puncte, iar Wade 27 de puncte, dar nici un alt jucător al gazdelor nu a atins zece puncte! Kevin Garnett, cu 26 de puncte şi 11 recuperări, a făcut legea pe teren, înscriind şi două lovituri libere cu 8,8 secunde înainte de final, punând punct meciului. Meciul al şaselea se joacă la Boston în această noapte.

FLACĂRA OLIMPICĂ A AJUNS ÎN IRLANDA

Flacăra olimpică a trecut, ieri, frontiera irlandeză, pentru singura ieşire de pe teritoriul Regatului Unit înainte de Jocurile Olimpice de la Londra, care vor începe pe 27 iulie. Torţa a fost purtată de medaliaţi olimpici din box, aclamaţi în cursul unei ceremonii sub privirile a numeroşi fani şi ale preşedintelui Comitetului de Organizare, Sebastian Coe. Flacăra olimpică a ajuns în Irlanda în semn de apropiere între cele două ţări, concretizată de vizita istorică a reginei Elisabeta a II-a, în mai 2011. Torţa va fi purtată de 40 de persoane la Dublin, printre care atleta irlandeză Sonia O’Sullivan, fostul rugbyst Denis Hickie şi grupul Jedward, care a reprezentat Irlanda la ultimul concurs Eurovision.

DJOKOVIC VA FI PORTDRAPELUL SERBIEI LA LONDRA

Sârbul Novak Djokovic, nr. 1 mondial în tenis, va fi portdrapelul Serbiei la Jocurile Olimpice de la Londra, la ceremonia de deschidere prevăzută pe 27 iulie. „Suntem foarte entuziasmaţi de acest eveniment grandios, este inutil să vorbesc de onoarea pe care o simt pentru faptul că sunt portdrapelul Serbiei”, a declarat Djokovic pentru agenţia Beta. Delegaţia Serbiei cuprinde circa o sută de sportivi. Pe lângă Djokovic, Serbia va mai fi reprezentată la Londra de Ana Ivanovic şi de perechea Nenad Zimonjic - Janko Tipsarevic.

KUBICA A FOST OPERAT DIN NOU

Pilotul polonez Robert Kubica a fost operat din nou, de data aceasta pentru a-i fi introduse două proteze în scopul de a i se reface mobilitatea cotului drept. Potrivit medicilor, intervenţia chirugicală a fost un succes, astfel că au crescut şansele ca pilotul să revină în F1. Kubica, care locuieşte în regiunea italiană Toscana, trebuie să revină des la spitalul din Verona pentru fizioterapie.

FOSTUL HOCHEIST RUS VLADIMIR KRUTOV A DECEDAT

Fostul hocheist Vladimir Krutov, dublu campion olimpic şi sextuplu campion mondial cu echipa naţională a Rusiei, a decedat, ieri, la vârsta de 52 de ani, într-un spital din Moscova, a anunţat Federaţia Rusă de Hochei pe Gheaţă. Krutov, victima unei hemoragii interne, a fost spitalizat de urgenţă duminică. Vladimir Krutov, născut la Moscova, a făcut parte în anii ‘80 din faimoasa linie de atac supranumită “KLM”, alături de Igor Larionov şi Serghei Makarov, care a adus URSS-ului titlurile olimpice în 1984 şi 1988. Krutov a înscris 59 de goluri în 90 de meciuri la naţionala Rusiei şi s-a retras din activitate în 1996. În perioada 1996-2000, Krutov a fost antrenor secund la formaţia ŢSKA Moscova, iar în 2001 a devenit principal.



12