Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 04 Iunie 2012 / 00:00 651 accesări

MEDALII PENTRU CS FARUL LA CM DE GIMNASTICĂ AEROBICĂ

România a cucerit, ieri, medalia de aur la ediţia a 12-a a Campionatelor Mondiale de gimnastică aerobică de la Sofia în proba de perechi mixte, prin Andreea Bogati şi Valentin Mavrodineanu, sportivii legitimaţi la Clubul Sportiv Farul Constanţa, antrenaţi de Maria Fumea şi Cristiana Spînu, ocupând primul loc, cu 21,650 puncte, la egalitate cu spaniolii Vincente Lli Lloris şi Sara Moreno. Tot ieri, Mircea Zamfir, de la CS Farul, a cucerit medalia de argint, iar Mircea Brânzea, tot de la CS Farul, medalia de bronz la individual masculin. În ultima finală a competiţiei, România a cucerit bronzul în proba de grup, în formula Valentin Mavrodineanu, Mircea Zamfir, Petru Porime Tolan şi Mircea Brânzea (toţi de la CS Farul), Florin Nebunu şi Marius Gavriloaie, cu 21,700 puncte. Aurul a revenit Chinei, cu 22,200p. Celălalt grup românesc, format din Anca Surdu, Andreea Bogati şi Corina Constantin (sportive legitimate la CS Farul), Maria Luisa Pavel, Bianca Becze şi Laura Cristache, a ocupat locul 5, cu 21,105p. Sâmbătă, România a cucerit aurul în întrecerea pe echipe - performanţă pe care aerobicii tricolori au reuşit-o pentru a şasea oară în cele şapte ediţii ale competiţiei, după 2002 (Klaipeda), 2004 (Sofia), 2006 (Nanjing), 2008 (Ulm) şi 2010 (Rodez). Vineri, delegaţia tricoloră a obţinut bronzul la trio, prin constănţenii Mircea Zamfir, Valentin Mavrodineanu şi Mircea Brânzea, iar vineri, argintul la dans aerobic, în formula Bianca Becze, Laura Cristache, Maria Luisa Pavel, Anca Surdu şi Petru Porime Tolan (ambii de la CS Farul), Florin Nebunu, Marius Petruşe şi Lucian Frăţiloiu.

CUPA DE VARĂ LAKE VIEW LA BOWLING

Centrul de Distracţie Lake View organizează în perioada 4-10 iunie Cupa de Vară Lake View la bowling, ediţia 2012. Competiţia se va desfăşura la arena Lake View, din Bd-ul Mamaia nr. 283 din Constanţa, în sistem open. Se va concura la trei categorii: jucători de categoria A (legitimaţi în Divizia A sau nu, care au depăşit în competiţii anterioare media de 170 puncte), jucători de categoria B (legitimaţi în Divizia B sau nu, care nu au depăşit în competiţii anterioare media de 170 puncte) şi jucători de categoria C (care nu au fost vreodată legitimaţi la un club sportiv de bowling). În competiţie vor fi admişi toţi solicitanţii, indiferent de vârstă, sex şi grad de pregătire competiţională. Premiile sunt în valoare totală de 2.325 lei (cat. A), 1.400 lei (cat. B), respectiv 1.200 lei (cat. C). Finala turneului va fi televizată. Astăzi, la ora 11.00, la Lake View Center, va fi organizată o conferinţă de presă în cadrul căreia vor fi anunţate toate detaliile legate de această competiţie.

JUNIORS CUP MAMAIA IDU 2012

În această săptămână, la Baza Sportivă Tenis Club Idu din Mamaia, se desfăşoară cel mai important turneu din România de tenis de câmp rezervat juniorilor, categoria 16 ani, Juniors Cup Mamaia Idu. Ajunsă la a 19-a ediţie, turneul sub egida ETA este organizat de Tenis Club Idu, în parteneriat cu Federaţia Română de Tenis. Turneul este inclus în categoria Serie 2 ETA. Întrecerea se desfăşoară atât la feminin, cât şi la masculin, pe tabloul principal fiind prezenţi câte 32 de jucătoare şi jucători din opt ţări: Australia, Grecia, Turcia, Italia, Austria, Liban, Republica Moldova şi România. Ieri au început confruntările din calificări, care se vor încheia azi, iar de mâine vor avea loc primele partide de pe tabloul principal. Finalele vor avea loc pe 10 iunie.

LIGA EUROPEANĂ LA VOLEI

Rezultatele înregistrate de reprezentativele de volei ale României în Liga Europeană - la feminin, Grupa A, primul turneu, la Subotica (Serbia) - sâmbătă: România - Ungaria 3:0 (25:23, 25:20, 25:21). Aseară, după închiderea ediţiei, voleibalistele tricolore au înfruntat Serbia; la masculin, Grupa B, al doilea turneu, la Istanbul (Turcia) - sâmbătă: România - Turcia 0:3 (26:28, 17:25, 20:25); duminică: România - Austria 0:3 (18:25, 21:25, 16:25).

ROMÂNIA, VICTORIE ÎN ULTIMUL MECI CU RADU VOINA PE BANCĂ

Naţionala de handbal feminin a României a învins sâmbătă, la Piatra Neamţ, reprezentativa Greciei, scor 31-14 (16-10), în ultimul meci din preliminariile CE din 2012, dar şi cu antrenorul Radu Voina pe banca tehnică. Marcatoarele echipei României au fost Farcău 8 goluri, Druţu 6, Curea 4, Brădeanu 3, Băbeanu 2, Gogoriţă 2, Chintoan 2, Ardean Elisei 2, Ani Senocico 1, Nechita 1. Tricolorele au ocupat primul loc în grupă şi s-au calificat la turneul final al CE programat în Olanda, în perioada 2-16 decembrie preliminare vor obţine calificarea. Meciurile din preliminarii se vor încheia duminică.

ROMÂNIA ŞI FRANŢA AU DOMINAT CUPA MONDIALĂ DE JUDO

România a obţinut şase medalii la Cupa Mondială de judo, desfăşurată în Sala Polivalentă Ioan Kunst-Ghermănescu din Bucureşti. La categoria 52 kg, româncele au cucerit toate medaliile: aur pentru Andreea Chiţu, campioana europeană en titre, argint pentru Andreea Cătuna, bronz pentru Larisa Florian şi Elena Monica Ungureanu. O altă medalie de argint a fost adusă pentru România de Carmen Bogdan, la 48 kg, iar Andreea Panea a cucerit bronzul la +78 kg. România, care a avut şi trei clasări pe locul 5 şi opt pe locul 7, a încheiat pe locul secund în clasamentul pe medalii, după Franţa (3 medalii de aur).

SEZON RECORD PENTRU THW KIEL ÎN GERMANIA

Echipa THW Kiel, câştigătoarea Ligii Campionilor la handbal masculin, a încheiat sezonul 2011-2012 cu un record al Germaniei pentru toate sporturile, înregistrând victorii în toate cele 34 de meciuri ale sale din campionat. Kiel a învins sâmbătă, în ultima etapă, cu scorul de 39-29, formaţia Gummersbach. THW Kiel a câştigat pentru a 17-a oară titlul naţional, având cel mai bun atac (1.107 goluri) şi cea mai bună apărare (809) din Bundesliga. Echipa a avut un sezon perfect, în care a reuşit dubla Cupă - campionat şi s-a impus şi în Liga Campionilor, în finala cu Atletico Madrid, scor 26-21.

KINGS SE DETAŞEAZĂ ÎN FINALA CUPEI STANLEY

Se îngroaşă gluma în finala Cupei Stanley, acolo unde Kings conduce cu 2-0 după primele două meciuri jucate în deplasare, după ce s-a impus la limită şi în meciul al doilea: New Jersey Devils - Los Angeles Kings 1-2 OT (0-2 la general). Partida s-a desfăşurat aproximativ la fel ca prima - oaspeţii deschizând scorul în prima repriză, gazdele egalînd în repriza a treia, şi Kings reuşind golul victoriei în prelungiri. Meciul a fost mai echilibrat decât primul, atunci când oaspeţii au dominat clar, dar rezultatul a fost acelaşi, Kings ajungând la a zecea victorie consecutivă în deplasare în play-off, record al NHL. Meciul al treilea al finalei Cupei Stanley se joacă în această noapte în California.

PLAY-OFF ÎN NBA

Thunder a reuşit să egaleze în finala Conferinţei Vestice a play-off-ului NBA după ce şi-a valorificat avantajul terenului propriu şi în cea de-a patra partidă a seriei: Oklahoma City Thunder - San Antonio Spurs 109-103 (2-2 la general). Kevin Durant a ieşit la rampă pe finalul partidei, reuşind 18 puncte dintre cele 36 ale sale în ultimele şapte minute de joc, contribuind decisiv la victoria echipei sale! Victorie internă şi pentru Celtics, care reduce din handicap în finala Conferinţei Vestice: Boston Celtics - Miami Heat 101-91 (1-2 la general). LeBron James a reuşit 34p, opt recuperări şi cinci pase decisive, dar nici un alt echipier de-al său n-a atins graniţa de 20p, astfel că gazdele au câştigat fără probleme.

FLOYD MAYWEATHER A INTRAT LA ÎNCHISOARE!

Pugilistul american Floyd Mayweather, în vârstă de 34 de ani, a început vineri ispăşirea pedepsei de 90 de zile de închisoare pentru violenţă domestică. „Am petrecut alături de fiica mea timp preţios înainte de a-mi lua rămas bun de la familie, prieteni, fani...”, a scris pe Twitter pugilistul american, neînvins în 43 de meciuri, înainte de a se duce la tribunalul din Las Vegas, de unde a fost trimis în închisoare. Încarcerarea sportivului a fost decalată câteva luni de un judecător din Las Vegas pentru ca Mayweather să poată disputa pe 5 mai meciul cu portoricanul Miguel Cotto, pe care l-a câştigat prin decizia unanimă a arbitrilor-judecători. În decembrie 2011, Mayweather a pledat vinovat la acuzaţia de violenţă domestică, după o dispută în care şi-a lovit fosta parteneră de viaţă în faţa celor doi copii ai lor. El a efectuat deja 45 din cele 100 de ore de muncă în folosul comunităţii pe care trebuie să le efectueze în cadrul acestei condamnări.



12