Ultimul minut

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul minut

Sport 11 Mai 2012 / 00:00 701 accesări

SÂMBĂTĂ, MECI DECISIV PENTRU CSU NEPTUN

Totul sau nimic pentru CS Neptun Constanţa sâmbătă, de la ora 11.00, la Sala Sporturilor, în ultima etapă a Ligii Naţionale de handbal feminin. Fetele pregătite de Florentin Pera dispută cel mai important meci al sezonului, unul de care poate depinde rămânerea pe prima scenă a handbalului feminin românesc. CSU Neptun primeşte însă replica vicecampioanei Jolidon Cluj, singura formaţie din România care a reuşit să o învingă pe Oltchm Rm. Vîlcea în acest campionat. Clujencele formează o formaţie puternică, cu multe jucătoare de lot naţional, dar motivaţia constănţencelor de a nu retrograda după o prezenţă continuă de 30 de ani pe prima scenă a handbalului feminin poate fi determinantă. „Avem nevoie de un singur punct pentru a fi siguri de barajul de menţinere în primul eşalon. Noi ne-am mobilizat mereu foarte bine cu echipele bune şi sperăm să o facem şi de data aceasta. Este ultima partidă a sezonului şi sperăm să nu fie ultima în prima divizie. Ne dorim foarte mult ca suporterii să vină în număr cât mai mare la sală pentru a ne susţine. Fetele au nevoie de sprijinul lor. Când publicul este alături de tine şi te împinge de la spate, evoluţia ta este cu totul alta“, a declarat directorul executiv al echipei constănţene, Paul Alexe.

LN DE HANDBAL MASCULIN

Ieri s-au disputat ultimele trei partide din etapa a 25-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: CSM Ploieşti - Bucovina Suceava 29-24, Steaua Bucureşti - CSM Bucureşti 23-26 şi Potaissa Turda - CS Caraş Severin 26-27. Clasament: 1. HCM CONSTANŢA 49p (virtual campioană), 2. Ştiinţa Bacău 40p, 3. HC Odorhei 31p (golaveraj: 785-728), 4. CS Caraş Severin 31p (657-645), 5. Bucovina Suceava 29p (728-715), 6. Energia Pandurii Tg. Jiu 29p (716-710), 7. Potaissa Turda 24p, 8. Poli Timişoara 22p, 9. CSM Bucureşti 21p, 10. Dinamo Călăraşi 20p, 11. U. Cluj 18p, 12. CSM Ploieşti 17p, 13. CSM Satu Mare 14p, 14. Steaua Bucureşti 4p. Echipa Energia Pandurii Tg. Jiu este penalizată cu un punct.

CRISTINA CHIRIŢĂ PARTICIPĂ LA CE DE CULTURISM

La finalul acestei săptămâni, la Zagreb (Croaţia), sunt programate Campionatele Europene de Culturism pentru seniori. Constanţa va fi reprezentată de Cristina Chiriţă (antrenor Cristian Mihăilescu), sportivă legitimată la CS Farul, proaspăta vicecampioană europeană de juniori urmând să participe în proba de body-fitness, la categoria 1,63 m.

CS FARUL, LA CN DE SCRIMĂ

Timp de două zile, în perioada 11-13 mai, la Bucureşti se va desfăşura Campionatul Naţional individual şi pe echipe Superligă de scrimă, în proba de spadă. La startul întrecerii va fi prezentă şi echipa CS Farul, în componenţa Marina Ghionea, Monica Deveseleanu, Mădălina Ciucuraş, Andreea Popină şi Cristina Răceu, antrenate de Horia Gheorghe, dar şi arbitrul constănţean Mihai Echimenco.

ROMÂNIA, ÎN FINALA PE ECHIPE LA CE DE GIMNASTICĂ

Echipa feminină de gimnastică a României s-a clasat, ieri, pe primul loc în calificările de la Campionatele Europene de la Bruxelles, cu un total de 161.037 puncte, fetele antrenate de Octavian Bellu şi Mariana Bitang obţinând şi şase calificări în finalele pe aparate. În finalele pe aparate s-au calificat următoarele gimnaste: Sandra Izbaşa (sărituri), Larisa Iordache (paralele), Larisa Iordache şi Cătălina Ponor (bârnă), Larisa Iordache şi Cătălina Ponor (sol). Tot ieri, în prima zi a competiţiei, junioarele tricolore au obţinut un total de 161.037 puncte, cu care au cucerit medalia de bronz pe echipe.

CSM TÎRGOVIŞTE, CAMPIOANA ROMÂNIEI LA BASCHET FEMININ

Echipa de baschet feminin CSM Tîrgovişte a obţinut ieri, în deplasare, cel de-al zecelea titlu naţional din istorie, după ce a învins, în meciul al treilea al finalei, decisiv, formaţia CSM Satu Mare, scor 59-69 (31-29). În primele două meciuri ale finalei, din cele cinci programate, CSM Tîrgovişte s-a impus, cu 64-49 (35-33) şi 70-62 (29-29), iar cu scorul general de 3-0 a cucerit titlul naţional. Medaliile de bronz au fost câştigate de campioana sezonului trecut, ICIM Arad, care a învins formaţia Nova Vita Tg. Mureş.

BUTE A PRIMIT AVIZUL MEDICILOR

Lucian Bute a primit avizul medicilor pentru a boxa pe 26 mai cu britanicul Carl Froch, într-un meci programat la Nottingham, în care campionul mondial IBF al supermijlociilor îşi va apăra pentru a 10-a oară centura mondială. Bute a suferit o infecţie la picior sâmbăta trecută, dar tratamentul a dat roade şi medicii au autorizat continuarea pregătirilor pentru confruntarea cu Froch. Gălăţeanul se afla într-un stagiu de pregătire în Florida, când s-a ales cu o băşică la picior, care s-a infectat. Sâmbăta trecută, campionul român a mers la spital după ce infecţia a ajuns până la genunchi.

S-A APRINS FLACĂRA OLIMPICĂ!

Ceremonia de aprindere a flăcării olimpice a avut loc, ieri, în Grecia, marcând astfel începutul itinerariului până la Londra, unde aceasta va ajunge la 27 iulie. Flacăra va începe un periplu de o săptămână în Grecia, “vizitând” cinci situri arheologice, între care Acropole, pentru a ajunge la 17 mai la vechiul stadion olimpic din Atena, locul primelor Jocuri moderne în 1896, unde va fi remisă delegaţiei britanice, la încheierea unei ceremonii nocturne. Ultimii purtători ai torţei în Grecia vor fi halterofilul grec Pyrros Dimas şi gimnastul chinez Li Ning, care a aprins torţa la Beijing. Ştafeta britanică va începe la 19 mai în sud-vestul Angliei, pentru un periplu de 70 de zile şi 12.875 km, până la ceremonia de deschidere, la 27 iulie, la Londra. Flacăra olimpică va face o singură oprire în afara Angliei, în Irlanda, deoarece Comitetul Internaţional Olimpic a decis să suprime etapele internaţionale, la patru ani după incidentele survenite în mai multe ţări, în timpul periplului internaţional al flăcării la JO de la Beijing, în 2008.

JACQUES ROGGE SE RETRAGE ÎN 2013

Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), belgianul Jacques Rogge, este satisfăcut cu moştenirea pe care o lasă sucesorului lui, la retragerea din septembrie 2013, după 12 ani în fruntea organizaţiei. „Nu am preluat acest mandat cu scopul de a lăsa o moştenire, iar istoricii să poată scrie după 20 de ani, dacă doresc. Totuşi, am luat băţul de ştafetă de la Samaranch şi cred că îl voi transmite cu ceva succese notabile”, a declarat Rogge la sediul CIO de la Lausanne. Rogge (70 de ani), al cărui succesor va fi ales în septembrie 2013 la Buenos Aires, a apreciat că trecutul său sportiv l-a ajutat mult în conducerea CIO. El a reprezentat Belgia la iahting, la Jocurile Olimpice de la Ciudad de Mexico, Munchen şi Montreal, fiind, totodată, şi internaţional de rugby.



12