VIITORUL CONSTANŢA, ÎNVINSĂ DE FC VASLUI
FC Viitorul Constanţa a cedat, ieri, scor 0-3 (Raul Costin 30, Sînmărtean 36, Yerro Belo 75), cu FC Vaslui, în cadrul unei partide de verificare disputată în cantonamentul de la Belek. Pentru Viitorul au evoluat: Costea - Ninu, Larie (60 A. Iacob), Puţanu, L. Ştefan (75 Bejan) - Cârstocea, Benzar, Iancu (78 Jianu) - Călinţaru, V. Rusu (55 Lazăr), Cristocea (46 Vînă). Astăzi, de la ora 18.00, Viitorul va disputa ultimul meci de verificare din Antalya, urmând să întâlnească echipa antrenată de Dan Petrescu, Kuban Krasnodar.
ETAPA A 21-A DIN CUPA “FRIENDS”
Cupa “Friends” la fotbal pe teren redus, competiţie ajunsă la ediţia a treia, continuă la sfârşitul acestei săptămâni cu partidele etapei a 21-a. Iată programul meciurilor: vineri: Real Poarta 6 - Triumf (16.00); Manchester - Store (17.00); Trîntorii - Tiki-Taka (18.00); sâmbătă: Doraly Mall - Juventus (13.00); Speranţa - Racing (14.00); Vertiroll Sporting - Caracter (16.00); Club Auto Tomis - Gepa (17.00); Palas - Crazy Team (18.00); Boca Juniors - FC Telecom (20.00); duminică: CFR - Auto Garage (15.00); Rezervele - Soveja (16.00); luni: Arsenal Inel 2 - Sian Image (18.00). Meciul Înfrăţirea - Cetăţenii a fost amânat, iar partida Black Sea - Chelsea este omologată cu 3-0 (Chelsea s-a retras din competiţie). Restanţa Doraly Mall - Vertiroll Sporting, din etapa a 17-a, s-a încheiat cu scorul de 16-5.
BĂTAIE LA LEVERKUSEN PE TRICOURILE LUI MESSI
Fostul internaţional german Rudi Voeller, actualmente director sportiv la clubul Bayer Leverkusen, vrea să le confişte unor fotbalişti ai săi două tricouri ale lui Lionel Messi. Tricourile au fost obţinute în timpul meciului direct de marţi, 1-3 pe teren propriu cu FC Barcelona, în manşa tur a optimilor de finală ale Ligii Campionilor. Încă de la pauza meciului, fundaşul stânga Michal Kadlec a făcut schimb de tricouri cu Messi. Colegul său din apărare, Manuel Friedrich, i-a luat tricoul în vestiar, iar între cei doi jucători a avut loc o dispută. După fluierul final, cehul a obţinut de la Messi un al doilea tricou. „Atitudinea lor a depăşit orice limită. Încă n-am vorbit cu ei, dar o voi face. Vă pot garanta că Friedrich şi Kadlec vor trebui să vândă tricoul lui Messi la licitaţie, iar banii vor fi donaţi unor organizaţii de caritate”, a declarat Voeller pentru Bild.
MANCHESTER UNITED SE INTERESEAZĂ DE KHEDIRA
Manchester United l-a monitorizat atent în ultimele săptămâni pe mijlocaşul Realului din Madrid, Sami Khedira, iar englezii se pare că vor face o primă ofertă în cel mai scurt timp. Sir Alex Ferguson trebuie să găsească un înlocuitor de valoare pentru Paul Scholes, mai ales că veteranul lui United a revenit la echipă doar pentru acest final de sezon, datorită accidentărilor lui Tom Cleverley şi Michael Carrick. Tocmai de aceea, primul pe lista lui Manchester se află mijlocaşul defensiv al madrilenilor, care nu a rupt gura târgului de la sosirea la Real. United ar fi dispusă să ofere 15 milioane euro, iar tranzacţia aşteaptă acum răspunsul lui Jose Mourinho, a anunţat Marca.
CHELSEA ÎL VREA PE JOVETIC
Chelsea Londra e gata să ofere Fiorentinei 25 milioane euro pentru a-l achiziţiona pe muntenegreanul Stevan Jovetic. Abramovici s-a săturat de problemele londonezilor din atac şi e gata să bage din nou mâna în buzunar pentru a aduce la echipă un vârf care să marcheze cel puţin 20 de goluri pe sezon. Jovetic a marcat de 12 ori în 17 partide disputate pentru echipa italiană, reuşind să facă uitată plecarea lui Mutu.
FINAL TRIST PENTRU AVENTURA LUI HENRY LA ARSENAL
Fundaşul formaţiei AC Milan, Philippe Mexes, a declarat că atacantul Thierry Henry este un exemplu pentru toată lumea şi şi-a exprimat regretul pentru că francezul revine în SUA după un eşec al echipei Arsenal Londra, 0-4 cu italienii în optimile Ligii Campionilor. „Este păcat că pleacă după un astfel de eşec, dar cred că nu regretă că a revenit la Arsenal. Cred că toată lumea îl poate felicita. Putem să-i facem toate complimentele posibile. Este un exemplu pentru toată lumea. Trebuia să ai curaj pentru a reveni”, a declarat Mexes. Henry, 34 de ani, a plecat ieri în SUA, la echipa sa, New York Red Bulls, după şase săptămâni în care a jucat sub formă de împrumut la Arsenal.
ANCELOTTI DEZMINTE SOSIREA LUI MALDINI LA PARIS
Carlo Ancelotti a dezminţit miercuri seară că fostul său coechipier de la AC Milan, Paolo Maldini, va face parte din staff-ul tehnic al echipei Paris Saint-Germain, aşa cum anunţase publicaţia Le Parisien. „Nu am nicio intenţie să-i fac o astfel de propunere prietenului meu. Cu siguranţă el va veni la Paris, dar în vacanţă sau să mănânce ceva la un restaurant”, a declarat Ancelotti. Tatăl lui Paolo, Cesare Maldini, a afirmat pentru L’Equipe că fiul său a spus „de cel puţin o sută de ori că nu vrea să fie antrenor”. Potrivit informaţiilor din L’Equipe, Paolo Maldini, în vârstă de 43 de ani, ar fi mai degrabă interesat să fie consultant pe piaţa transferurilor. Miercuri, Le Parisien anunţase că Paolo Maldini va fi cooptat în staff-ul tehnic al PSG, unde va fi antrenor al fundaşilor, începând din luna iunie.