Ultimul test pentru “tricolori” înaintea EURO 2008

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ultimul test pentru “tricolori” înaintea EURO 2008

Sport 31 Mai 2008 / 00:00 562 accesări

Naţionala de fotbal a România susţine sîmbătă, de la ora 20.45, pe Stadionul “Steaua” din Bucureşti, ultimul test înaintea turneului final al Campionatului European din Austria şi Elveţia. Elevii lui Victor Piţurcă vor întîlni reprezentativa Muntenegrului, în singura partidă amicală programată în stagiul final de pregătire pentru EURO 2008. Selecţionerul a anunţat că va folosi tot lotul, iar formula de joc va fi apropiată de cea din meciul cu Franţa, primul din Grupa C, programat pe 9 iunie. “Este primul şi ultimul test acest şi uşor-uşor intrăm în linie dreaptă şi ne apropiem cu paşi repezi de primul joc de la Euro. Starea de spirit este una bună. Sper să nu avem surprize neplăcute la acest joc. Am văzut că în presă au apărut tot felul de formule de echipă, însă nici eu nu ştiu, în acest moment, ce jucători voi introduce în teren. În cazul unei înfrîngeri, moralul nu va fi afectat, dar noi românii avem darul de a desconsidera adversarul”, a declarat Piţurcă. Din păcate, fanii nu s-au înghesuit la casele de bilete, organizatorii anunţînd că pînă vineri la prînz nu se vînduseră decît 3.000 de bilete.

Formaţiile probabile - România (antrenor Victor Piţurcă): Lobonţ - Contra, Tamaş, Ghionea, Raţ - Codrea, Rădoi, Chivu - Fl. Petre, M. Niculae, Mutu; Muntenegru (antrenor Zoran Filipovic): M. Bozovic - Pavicevic, Tanasijevic, M. Jovanovic, V. Bozovic - Drincic, Burzanovic, Boskovic, Pekovic - Vucinic, Bogavac.

Probleme pentru Dorin Goian

Dorin Goian, fundaşul Stelei, a părăsit antrenamentul de vineri al echipei naţionale cu cîteva minute înaintea finalului. Din fericire, accidentarea suferită de fundaşul stelist este una uşoară, dar, cel mai probabil, el nu va juca în meciul de sîmbătă. “Dorin Goian a suferit o inflamaţie a părţilor moi la călcîiul piciorului drept, fapt care nu pune sub nicio formă în pericol participarea sa la Euro 2008”, a a declarat ofiţerul de presă al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Paul Zaharia. De la anunţarea lotului de jucători pentru EURO 2008, Victor Piţurcă a fost nevoit să renunţe la doi jucători. Mijlocaşul Ovidiu Petre s-a accidentat la genunchi, în cadrul vacanţei organizate de FRF în Antalya, iar portarul Dănuţ Coman a suferit o fractură a degetului mare de la mîna stîngă.



12