„Ultra S Rock”, la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Ultra S Rock”, la Constanţa

Monden 06 Martie 2013 / 00:00 701 accesări

Violoncelistul Adrian Naidin şi toboşarul Ionuţ Micu vor fi protagoniştii unui show muzical live de excepţie, în clubul Phoenix, sâmbătă seară, de la ora 21.30. Cei doi artişti, colaboratori ai trupei Phoenix, vor prezenta, într-o insolită versiune pentru violoncel şi percuţie, spectacolul „Ultra S Rock”, un concert inedit în care virtuozitatea instrumentală a celor doi este amplificată de vocea lui Adrian Naidin. Preţul unui bilet la acest eveniment în premieră la Constanţa este de 25 de lei.

Confirmat de muzicianul leton Mischa Maisky, care i-a fost profesor, Adrian Naidin a fost aplaudat cu nenumărate ocazii, alături de trupa Phoenix sau de actorii Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele, pe scena mare a Teatrului Naţional Bucureşti. Artistul a fost ovaţionat şi alături de pianistul Raul Kusak, pentru proiectul „Cântice’n cerc”, lansat în luna mai şi prezentat la Freedom Jazz Festival sau la Festivalul „Folk You”, evenimente ce au avut loc vara trecută la Vama Veche.

(C. S.)



12