Infracţiunea de ultraj la adresa drapelului francez va fi pedepsită, de acum înainte, cu amendă de 1.500 de euro, potrivit unui decret al Ministerului Justiţiei, publicat vineri în Monitorul Oficial. Măsura a fost luată de ministrul Justiţiei, Michele Alliot-Marie, după polemica declanşată în urmă cu mai multe luni, de o fotografie premiată la un concurs de la Nisa, ce arăta un bărbat ştergându-şi posteriorul cu drapelul francez. Decretul instituie o amendă de 1.500 de euro pentru o faptă atunci când aceasta este comisă în condiţii de natură să tulbure ordinea publică şi cu intenţia de a aduce un ultraj drapelului tricolor, de a distruge, deteriora sau utiliza în manieră degradantă drapelul într-un loc public sau deschis publicului. Va fi pedepsită, de asemenea, difuzarea înregistrării unor imagini referitoare la astfel de fapte, chiar comise într-un loc privat.