La prima vedere înfrîngerea categorică suferită de Rafael Nadal în faţa lui Fernando Gonzalez, în sferturile de finală de la Australian Open, pare surprinzătoare. Pentru cei care au văzut meciul scorul de 6-2, 6-4, 6-3 în favoarea chilianului este conform cu realitatea din teren, Gonzalez nelăsîndu-i timp ibericului pentru nici un tertip caracteristic prin care să-şi ”scoată din mînă” adversarul. Nadal a încercat, în setul al treilea, să-l scoată din ritm pe Gonzalez, invocînd probleme medicale. Chilianul nu s-a lăsat impresionat şi a continuat jocul perfect prin care l-a trimis acasă pe iberic, poate mai devreme decît se aştepta. Calificat în premieră într-o semifinală de Grand Slam, Fernando Gonzalez va evolua pentru un loc în ultimul act contra lui Tommy Haas. Germanul a renăscut în ultimele două seturi ale disputei cu Nicolai Davidenko (6-3, 2-6, 1-6, 6-1, 7-5) şi, prin calificarea în penultimul act, şi-a egalat cele mai bune performanţe de la Melbourne (semifinalist în 1999 şi 2002).
Principala favorită a turneului feminin la Australian Open, rusoaica Maria Şarapova, a avut serios de furcă pentru a bifa calificarea în semifinale. Şarapova a întîmpinat o rezistenţă dură din partea compatrioatei sale Anna Chakvetatze, de care a trecut la capătul a două seturi lungi. Primul act s-a încheiat în tiebreak, unde Şarapova a fructificat prima minge de set de care a beneficiat. În setul secund, Şarapova a rupt ritmul la scorul de 5-5 şi a cîştigat următoarele două game-uri, echivalente cu calificarea în semifinale. În penultimul act, Şarapova va întîmpina rezistenţa belgiencei Kim Clijsters, care a fost nevoită să refacă handicapul unui set în faţa Martinei Hingis înainte de a ajunge în semifinale. Clijsters s-a impus cu 3-6, 6-4, 6-3 şi se află la un singur pas de a-şi egala performanţa din 2004 de la Melbourne, cînd a disputat finala.
Luncanu a ieşit în optimi
Tenismanul Petru-Alexandru Luncanu, cap de serie numărul 4, a fost eliminat, ieri, în optimile de finală ale probei de simplu juniori de la Australian Open. Luncanu a fost învins (6-7, 4-6) de australianul John-Patrick Smith. În proba de dublu junioare, perechea Andreea Văideanu / Erika Zanchetta (România / Italia) a învins, în sferturile de finală, cu 6-3, 6-2, cuplul Chelsey Gullickson / Valeria Pulido Velasco (SUA / Mexic) şi va juca, în semifinale, cu perechea Julia Cohen / Urszula Radwanska (SUA / Polonia), cap de serie numărul unu.