Cadrele didactice din cadrul Universităţii Maritime Constanţa îşi aleg, astăzi, reprezentanţii în consiliile facultăţilor şi în Senat. Reprezentanţii Senatului s-au reunit, ieri, pentru a decide noua dată a alegerilor, după ce acestea au fost suspendate, vineri, ca urmare a descoperiri unor nereguli. Mai exact, numele unui candidat la consiliul facultăţii nu a fost trecut pe liste din cauza unei erori de tehnoredactare, această eroare fiind observată de membrii comisiei centrale abia după demararea procedurii de vot. Alegerile pentru funcţia de rector se vor desfăşura după acelaşi calendar, urmând să aibă loc mâine. Pentru funcţia de rector şi-au depus candidaturile decanul Facultăţii de Navigaţie, conf. univ. dr. Ghiorghe Bătrânca, şi secretarul ştiinţific al Senatului UMC, conf. univ. dr. Violeta Ciucur, care se bucură şi de sprijinul actualului rector al UMC, prof. univ. dr. ing. Cornel Panait.