Sunt solidari, sunt sclipitori. Sunt copiii de care orice părinte ar fi mândru, dar nu toţi au părinţi. Sunt băieţi şi fete care au nevoie, de Crăciun, de un singur lucru: căldură sufletească! Voluntarii „Life Revolution”, în parteneriat cu Asociaţia „Civicum Voluntaris“ şi ...
Colegiul Tehnic Energetic Constanţa găzduieşte, sâmbătă, concursul interdisciplinar „Matematica şi fizica - fundamente ale progresului tehnic”, iniţiat de prof. Dorina Petac şi prof. Adriana Ciocan. Concursul are o durată de 90 de minute şi vor fi elaborate câte trei subiecte-grilă şi unul ...
Întrucât, din cauza veniturilor mici, tot mai puţine persoane de vârsta a treia îşi permit să meargă la oftalmolog pentru controlul periodic, PSD Constanţa a demarat, ieri, o amplă campanie prin care toate persoanele nevoiaşe din judeţ pot face consultaţii gratuite. În această idee, mai mulţi medici ...
La Sofia s-a desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, “2nd European Kung-Fu Open Championship“, competiţie la care au participat 160 de sportivi din şapte ţări. Întrecerea a fost rezervată copiilor, cadeţilor, juniorilor şi seniorilor, iar la final, România s-a clasat pe locul secund ...
De astăzi şi până duminică, la Sofia (Bulgaria), se va desfăşura “2nd European Kung-Fu Open Championship“, competiţie organizată de Federaţia Bulgară de Kung-Fu şi Taichi. Probele campionatului vor fi “Taolu Tradiţional”, “Taichi Tradiţional”, “Light-Fighting ...
Magistraţii Tribunalului Constanţa au respins cererea de eliberare provizorie sub control judiciar şi au prelungit măsura arestării preventive a fostului student al Universităţii Maritime Constanţa (UMC) Dumitru Florin Merăuţă, acuzat de trafic de influenţă, dare de mită, fals privind identitatea şi ...
Aproximativ 200 de elevi de la mai multe licee din municipiu, studenţi de la Universitatea Maritimă Constanţa (UMC), dar şi profesori care fac parte din Sindicatul Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar (SLSIP) au mărşăluit, ieri, pe străzile Constanţei. Tinerii au cerut, în principal ...
Studenţii şi elevii ies în stradă! Liga Studenţilor din Universitatea Maritimă Constanţa (LSUMC) împreună cu Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) organizează în 13 noiembrie un protest legat de problemele cu care se confruntă sistemul educaţional, principala revendicare fiind alocarea de 6% din PIB ...
În perioada 26-28 octombrie 2013, Universitatea Maritimă din Constanţa (UMC) a găzduit cea de-a 14-a Adunare Generală Anuală a Asociaţiei Internaţionale a Universităţilor de Marină - IAMU. Preşedintele IAMU şi prorector al UMC, prof. univ. dr. Cornel Panait, a declarat că 50 de universităţi de ...
În perioada 26-28 octombrie 2013, Universitatea Maritimă din Constanţa (UMC) găzduieşte cea de-a 14-a Adunare Generală Anuală a Asociaţiei Internaţionale a Universităţilor de Marină - IAMU. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc sâmbătă - 26 octombrie, la sediul Băncii Naţionale a ...
MEDALII CONSTĂNŢENE LA CUPA ALMADI ŞI CE DE KARATE În perioada 12-20 octombrie, sportiva Georgiana Nechita, legitimată la CS Atemi Karate Constanţa, antrenor Mihaela Borcănea, a participat la două mari competiţii internaţionale. La “Cupa Almadi” de la Balaton (Ungaria), Nechita a obţinut ...
FĂRĂ BANI PE „SUB MASĂ” În luna septembrie a acestui an, Universitatea Maritimă Constanţa (UMC) a fost zguduită de un imens scandal în care au fost implicaţi 12 studenţi şi cadre didactice, aceştia fiind cercetaţi pentru mită. În contextul acestor evenimente nefericite, conducerea UMC a ...
Ieri seară, începând cu ora 19.00, în parcarea Spitalului Privat „Isis”, situat pe str. Mircea cel Bătrân nr. 102 (lângă Universitatea Maritimă Constanţa), mai multe persoane au răspuns invitaţiei de a participa la Ziua Internaţională a Comemorării Bebeluşilor şi a Copiilor. La Constanţa ...
Astăzi, începând cu ora 19.00, în parcarea Spitalului Privat „Isis”, situat pe str. Mircea cel Bătrân nr. 102 (lângă Universitatea Maritimă Constanţa), va fi organizată o acţiune prin care va fi celebrată Ziua Internaţională a Comemorării Bebeluşilor şi a Copiilor. La Constanţa ...
O tânără de 22 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu, a fost rănită ieri după-amiază, într-un accident rutier care a avut loc, în jurul orei 13.40, în municipiul Constanţa. Potrivit anchetatorilor, un şofer de 19 ani, din Constanţa, a condus un autoturism pe strada Mircea cel Bătrân, dinspre ...
Magistraţii Tribunalului Constanţa au admis, ieri, cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de lectorul universitar Emilian Anatoli Costache, din cadrul Universităţii Maritime Constanţa (UMC). Hotărârea nu este definitivă şi, până la judecarea recursului, lectorul rămâne în arest ...