După ce s-a luptat de la egal la egal cu echipe de Liga Campionilor în stagiul de pregătire din Germania, FC Farul a şocat în ultima partidă de verificare înaintea debutului Ligii I. Elevii lui Ion Marin au fost umiliţi, sîmbătă, în deplasare, de o formaţie modestă din liga secundă, Prefab Modelu, încasînd un neverosimil 4-0. În faţa unei asistenţe numeroase pentru micuţa arenă din comuna Modelu, aproximativ 1.000 de spectatori, constănţenii s-au făcut de rîs, fiind dominaţi la toate capitolele, chiar dacă au avut în teren “artileria grea”. Nici brazilianul Gerlem şi nici noua achiziţie Cruceru nu au putut face faţă unor iluştrii necunoscuţi, care le-au dat o palmă grea aşa-zişilor “rechini”. Startul dezastrului a fost dat chiar de căpitanul Cristian Şchiopu, care a trimis mingea în propria poartă, în min. 10, aducînd gazdele în avantaj. Conduşi pe tabelă, constănţenii nu au avut replică, şuturile trimise de Gerlem şi Voiculeţ fiind o pradă uşoară pentru portarul Hotoboc, astfel că scorul a rămas neschimbat pînă la pauză. Degringolada din tabăra grupării de pe litoral s-a adîncit la reluare, cînd Jianu a mărit diferenţa, în min. 49. Acelaşi Jianu a înscris, în min. 71, iar Şerban a închis tabela în ultimul minut. Asaltul gazdelor nu a fost întrerupt decît spre final, cînd Fatai a avut şansa golului, dar a tras în portarul Rădulescu. Au evoluat - Prefab (antrenor Marin Dună): Hotoboc - Bold, Ghidarcea, Popa, Sînmărtean - V. Gheorghe, Seroni, Cuncev, Ivaşcă - Ţigoianu, Jianu. Au mai jucat: Olariu, Gaţu, D. Gheorghe, Vladu, Şerban, Bunea, Crăfcescu, Avram, Toma şi Rădulescu; FC Farul (antrenor Ion Marin): Vlas (46 G. Curcă) - Farmache, I. Barbu (46 Pătraşcu), Şchiopu, Maxim - Cruceru (61 Teekloh) - Băcilă, Rusmir (61 Fatai), Voiculeţ, Gerlem (min 61 G. Mendy) - Gosic (60 T. Moldovan).
Scuzele lui “Săpăligă”
La finalul partidei, antrenorul Ion Marin şi-a criticat elevii, dar nu a făcut o tragedie din eşecul înregistrat, găsindu-le scuze jucătorilor. “Adevărata faţă a echipei este alta. Sînt şi circumstanţe atenuante şi aş aminti faptul că noi am ajuns miercuri seară în ţară, am venit de la o temperatură de 15 grade şi am trecut direct la peste 30 de grade. O altă circumstanţă ar fi şi timpul insuficient de la venirea din Germania. I-am lăsat liberi pe jucători şi i-am adunat pentru un joc de verificare. Din acest meci trebuie să tragem învăţăminte, nu trebuie să facem nicio tragedie. Jucătorii trebuie să înţeleagă că venirea acasă nu înseamnă decît continuarea pregătirii din cantonamente”, a spus “Săpăligă”. Chiar dacă au lipsit cîţiva jucători, menajaţi din cauza accidentărilor, rezultatul de la Modelu reprezintă o mare ruşine, dar şi un nou semnal de alarmă pentru gruparea de pe litoral, cu puţine zile înaintea startului ediţiei 2008-2009 din Liga I.
Altfel, tehnicianul constănţean nu-i va avea la dispoziţie, pentru trei zile, pe Florin Pătraşcu şi Vasile Păcuraru, ambii convocaţi la naţionala de tineret a României pentru amicalul de mîine, din deplasare, cu reprezentativa olimpică a Italiei.