Un activist italian a intrat în greva foamei până când va fi demis Berlusconi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un activist italian a intrat în greva foamei până când va fi demis Berlusconi

Externe 10 Noiembrie 2010 / 00:00 364 accesări

Un activist italian a intrat în greva foamei până când Parlamentul va retrage încrederea acordată Cabinetului condus de Silvio Berlusconi, informează pagina online a agenţiei APcom. Gianfranco Mascia, unul dintre organizatorii iniţiativei ”Ziua fără Berlusconi”, a declarat că ”nu contează ce grup parlamentar va prezenta moţiunea de cenzură, important este să o facă rapid. Ne-am săturat de cei care fac declaraţii împotriva lui Berlusconi dar nu demonstrează prin fapte concrete voinţa reală de a scăpa Italia de acest premier demn doar de ruşine. Greva foamei reprezintă acţiunea noastră concretă”. Silvio Berlusconi riscă să rămână fără majoritate în Camera Deputaţilor, după plecarea din formaţiunea PDL a fostului său aliat Gianfranco Fini, care a înfiinţat o nouă mişcare politică şi a cerut demisia premierului. În plus, premierul Italiei este vizat de o serie de scandaluri, după ce presa a dezvăluit o serie de relaţii pe care le-ar fi avut cu dame de companie, inclusiv cu o minoră de origine marocană.

Liga Nordului, partidul populist aliat al lui Silvio Berlusconi, vrea să înceapă un proces de mediere cu susţinătorii lui Gianfranco Fini, care au rupt total relaţiile cu premierul, pentru a amâna cu o lună căderea Guvernului, susţine presa italiană de ieri. Ziarele titrează la unison: ”Liga nu vrea legislative anticipate înainte de a obţine adoptarea unei noi legislaţii privind federalismul fiscal, care să le permită regiunilor să recupereze impozitele colectate în zona lor. În spatele declaraţiilor de război, există un plan secret pentru prelungirea vieţii politice a premierului: deschiderea faţă de UDC (centru) şi negocierea cu Fini”. ”Berlusconi şi liderul Ligii, Umberto Bossi, vor să împiedice o criză imediată a Guvernului şi să câştige timp. Ei trebuie să reziste până în decembrie, este pactul la care au subscris”, apreciază cotidianul ”Corriere della Sera”. Luna decembrie marchează două termene limită importante pentru cei doi aliaţi. Liga intenţionează ca până la Crăciun să obţină adoptarea ultimului decret legislativ privind federalismul fiscal. Berlusconi speră să obţină acordul Curţii Constituţionale, la 14 decembrie, în privinţa legii care, cel puţin până în prezent, a suspendat procesele împotriva sa până în toamna lui 2011. Potrivit ”La Repubblica”, Bossi a propus să vorbească el însuşi cu Fini şi, semn al unui început de conciliere, miniştrii şi subsecretarii de Stat apropiaţi de Fini ar fi decis să amâne până vineri decizia privind plecarea din Guvern.



12