Un agent CIA implicat în programul de extrădări extraordinare va fi extrădat în Italia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un agent CIA implicat în programul de extrădări extraordinare va fi extrădat în Italia

21 Februarie 2017 / 21:09 504 accesări
Sabrina de Sousa (sursa foto: news.vice.com)

Sabrina de Sousa (sursa foto: news.vice.com)

O instanţă judiciară din Portugalia a dispus extrădarea unui fost agent CIA în Italia, unde urmează să ispăşească o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru implicare în programul de extrădări extraordinare a suspecţilor de terorism, relatează site-ul postului RAI News.

Sabrina de Sousa, fostă agentă CIA condamnată de Tribunalul din oraşul italian Milano pentru implicare în răpirea imamului Abu Omar în anul 2003, va fi extrădată în Italia în următoarele zile, a declarat avocatul condamnatei, Manuel Magalhaes Silva.

Sabrina De Sousa a făcut parte din grupul de 23 de membri ai Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) care l-au răpit pe imamul Abu Omar pe o stradă din Milano. Femeia neagă implicarea în capturarea imamului, o acţiune care a avut loc în cadrul programului CIA de extrădări extraordinare şi de interogare a suspecţilor de terorism.

Sabrina de Soulsa a fost arestată în octombrie 2015 pe Aeroportul din Lisbona în baza unui mandat internaţional emis de autorităţile italiene. Până acum, femeia în vârstă de 61 de ani a făcut apeluri la decizia de extrădare.

Taguri articol


12