Un al doilea grup de imigranți a plecat din Grecia spre Turcia în baza acordului UE - Turcia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un al doilea grup de imigranți a plecat din Grecia spre Turcia în baza acordului UE - Turcia

08 Aprilie 2016 / 09:17 755 accesări

Un vas cu 45 de imigranţi la bord a plecat, vineri, de pe insula greacă Lesbos spre Turcia, fiind al doilea transport de acest tip de la intrarea în vigoare a acordului UE - Turcia stabilit în vederea reducerii numărului de extracomunitari din Europa, informează Reuters.

Un al doilea vas care să transporte un grup şi mai mare de imigranţi era programat să plece de pe insulă, mai târziu, în cursul dimineţii de vineri.

Cei aflaţi la bordul vasului sunt din Pakistan, potrivit televiziunii naţionale.

Primul grup de 202 imigranţi care au fost trimişi înapoi în Turcia în baza acordului încheiat pe 18 martie cu UE a plecat luni, fiind vorba despre imigranţi din Pakistan şi Afganistan, din insulele Lesbos şi Chios.

În portul Mytilene, cel puţin doi activişti s-au aruncat în apă în apropierea vasului, agăţându-se de lanţul de ancoră şi afişând litera V în semn de victorie, dar au fost scoşi imediat din mare de paza de coastă greacă.

Acordul dintre UE şi Turcia, încheiat pe 18 martie, are în vedere toţi imigranţii clandestini care ajung în Grecia din Turcia începând cu 20 martie, fiind vorba de 6.000 de astfel de persoane până în prezent, potrivit estimărilor făcute de agenţia AFP.

Potrivit planului agreat de UE şi Turcia, pentru fiecare imigrant sirian retrimis în Turcia, UE se obligă să repartizeze un altul în statele membre, într-un cadru limitat de 72.000 de locuri.

Taguri articol
GrupImigranțiGreciaTurciaAcord


12