Un american a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru susţinerea Al-Qaida

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un american a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru susţinerea Al-Qaida

Externe 18 Decembrie 2014 / 14:10 206 accesări

Un american de origine indiană a fost condamnat în statul Florida la 15 ani de închisoare pentru susţinerea financiară a unor organizaţii având legături cu organizaţia islamistă Al-Qaida în Siria şi în Somalia, a anunţat Departamentul Justiţiei, relatează AFP. Gufran Ahmed Kauser Mohammed, în vârstă de 31 de ani, a pledat vinovat în iulie pentru susţinerea materială a unei organizaţii teroriste, în acest caz Al-Qaida, Frontul al-Nosra din Siria şi islamiştii shebab din Somalia. El a fost arestat în august 2013 la Dammam, în Arabia Saudită, unde locuia împreună cu soţia şi fiica sa, iar ulterior a fost transferat la Miami de Biroul Federal de Investigaţii (FBI). Gufran Ahmed Kauser Mohammed a făcut mai multe transferuri de fonduri în Africa de Est, pentru susţinerea somalezilor shebab, iar ulterior unui agent FBI sub acoperire, crezând că acesta strânge fonduri pentru gruparea Frontul al-Nosra, filiala Al-Qaida în Siria. El a fost inculpat în acelaşi timp cu cetăţeanul kenyan Mohamed Hussein Said, care era intermediar între islamiştii shebab şi Gufran Ahmed Kauser Mohammed.

Taguri articol


12