Un an de la a doua suspendare a lui Băsescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Parastas“

Un an de la a doua suspendare a lui Băsescu

Politică 08 Iulie 2013 / 00:00 296 accesări

În urmă cu un an, pe 6 iulie, Parlamentul vota suspendarea lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României. Era a doua astfel de experienţă pentru şeful statului, însă, de data aceasta, scandalul avea să fie mult amplificat. Întreaga declanşare a suspendării s-a întâmplat, practic, în patru zile. Prima dată, Parlamentul majoritar USL a decis revocarea Avocatului Poporului, precum şi a preşedinţilor celor două Camere. A venit rândul Guvernului, care a emis o Ordonanţă de Urgenţă prin care anula dreptul Curţii Constituţionale de a se mai pronunţa asupra hotărârilor Parlamentului, implicit asupra schimbării preşedinţilor celor două Camere şi suspendării şefului statului. A urmat o a doua Ordonanţă care schimba limita de validare a referendumului, care putea fi aprobat dacă 50% plus 1 dintre cei care mergeau la vot se pronunţau favorabil. Trei zile mai târziu, pe 6 iulie, planul de suspendare era votat de Parlament. Au urmat declaraţii acide, reacţii de tot soiul, avertismente de la lideri străini. Într-un final, Băsescu a câştigat şi această a doua luptă, însă nu fără emoţii, şeful statului şi PDL ajungând chiar să ceară boicotarea referendumului pentru a se asigura că nu se întruneşte cvorumul.



12