În urmă cu exact un an, artiştii şi spectatorii din cetatea Tomisului primeau cu tristeţe nespusă vestea morţii premature a Dianei Cheregi, actriţă care a marcat incontestabil arta teatrală tomitană din ultimele patru decenii. Diana Cheregi a părăsit scena vieţii pe neaşteptate, jucându-şi ultimul act fără a mai ieşi la aplauze, aşa cum a făcut de-a lungul carierei sale. „Mama Dia”, cum o alintau studenţii de la Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius”, specializarea Artele spectacolului - Actorie, mai avea multe de dăruit şi pe scenă, dar şi de la catedră. Nu împlinise încă 64 de ani când, dintr-o dată, inima i s-a oprit. Aceeaşi inimă care de la vârsta de cinci ani, când a jucat pentru prima dată într-un spectacol - „Hansel şi Gretel” - şi până în fatidicul moment - 3 martie 2013, a bătut numai pentru teatru.
PATRU DECENII ÎN SLUJBA THALIEI TOMITANE Diana Cheregi a slujit arta dramatică de la Marea Neagră timp de patru decenii, fiind actriţă a Teatrului de Stat Constanţa din anul 1973. Pe scena teatrului constănţean, a interpretat roluri memorabile în comedii, drame, tragedii antice, spectacole de teatru-dans. Cu o bogată experienţă teatrală, Diana Cheregi a dorit să împărtăşească tinerilor tainele profesiei sale, actoria, devenind, în 1998, membru fondator al Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Ovidius”. Cu generozitatea de care sunt capabile numai marile spirite, Diana Cheregi i-a învăţat pe studenţii săi să fie Actori şi Oameni, să se dăruiască profesiei sale, să ardă intens pe altarul artei.
Actriţa Diana Cheregi s-a născut pe 15 iulie 1949. În 1972 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti, profesând, timp de un an, la Teatrul din Botoşani. Un an mai târziu, actriţa s-a alăturat colectivului Teatrului de Stat Constanţa, instituţie pe care a slujit-o ca actor angajat, apoi ca artist colaborator, până la ultima suflare. A părăsit rapid această lume, pentru a reîntregi echipa din ceruri a „Dramaticului” constănţean, alăturându-se altor actori de renume ai scenei tomitane, precum Vasile Cojocaru, Eugen Mazilu şi Maria Nestor.