Astăzi se împlineşte un an de la trecerea la cele veşnice a marelui regizor Sergiu Nicolaescu, care a încetat din viaţă pe 3 ianuarie 2012, la vârsta de 82 de ani, în urma unor complicaţii cardiace şi pulmonare severe. Pentru a-i cinsti memoria şi impresionanta sa carieră, concretizată în peste 60 de filme, realizate în patru decenii, în Capitală se va organiza luna aceasta evenimentul „Sergiu. Ianuarie. În fiecare an”. Acesta va avea loc în perioada 24 - 26 ianuarie, sub egida Fundaţiei „Sergiu Nicolaescu” şi a Uniunii Cineaştilor din România (UCIN).
Evenimentul va avea loc la Cinema Studio din Bucureşti şi va include vernisajul unei expoziţii de fotografii, precum şi proiecţii speciale cu filme de şi despre Sergiu Nicolaescu. Anunţul a fost făcut de soţia cineastului, Dana Nicolaescu, care a mai scris, într-un comunicat remis presei că, pe 27 decembrie, urna cu cenuşa regizorului a fost înhumată la Cimitirul Bellu Militar, în locul de veci pe care l-a amenajat pentru pomenirea sa.
Trupul neînsufleţit al regretatului cineast a fost incinerat pe 5 ianuarie 2013, la crematoriul Vitan-Bârzeşti, fără slujbă religioasă. Această decizie a familiei, care a invocat dorinţa testamentară a lui Nicolaescu de a fi incinerat, a fost aspru criticată de către admiratorii marelui regizor.