Un an şi jumătate de detenţie pentru evadare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un an şi jumătate de detenţie pentru evadare

Eveniment 01 Martie 2010 / 00:00 651 accesări

După ce a fost condamnat în toamna trecută la şapte luni de închisoare pentru evadare, Florin Gâju, de 21 ani, deţinut în penitenciarul Poarta Albă, a reapărut în faţa Tribunalului Constanţa ca să fie judecat iar pentru aceeaşi infracţiune. Decizia de rejudecare a dat-o Curtea de Apel Constanţa, magistraţii dorind ca instanţa de fond să lămurească anumite aspecte lăsate „în beznă” la primul ciclu procesual. Ieri, judecătorii au dat a doua sentinţă în acest dosar şi l-au condamnat pe Gâju la un an şi şase luni pentru evadare, pedeapsă care se va adăuga la cei peste 12 ani de detenţie pe care îi mai are de ispăşit din pedeapsa de 15 ani primită pentru omor deosebit de grav. Sentinţa poate fi atacată cu apel la instanţa superioară constănţeană. Reamintim că, pe 28 februarie 2008, Gâju se afla la Judecătoria Mangalia, unde era parte civilă într-un proces intentat de alţi doi deţinuţi, iar la ieşirea din sala de judecată s-a prefăcut că îi este rău, motiv pentru care a fost descătuşat şi însoţit de gardieni la grupul sanitar al instanţei. Profitând de un moment de neatenţie, deţinutul l-a lovit cu piciorul în piept pe unul dintre gardieni, după care a sărit pe fereastra de la etajul întâi în curtea interioară a Judecătoriei, a escaladat cele două garduri de siguranţă şi a fugit printre blocuri. Imediat, în urmărire au plecat gardienii din escorta deţinutului, împreună cu un jandarm care asigura paza instanţei, fugarul fiind prins după ce gardienii de la Penitenciarul Poarta Albă au tras două focuri de armă în plan vertical. Florin Gîju era deja în executarea unei pedepse privative de libertate de 15 ani pentru uciderea cu bestialiate a unei fetiţe de nouă ani, fiind considerat un infractor periculos.



12