Un asteroid de mărimea unui portavion va trece la mică distanţă de Terra

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cu ochii pe cer

Un asteroid de mărimea unui portavion va trece la mică distanţă de Terra

Monden 05 Noiembrie 2011 / 00:00 711 accesări

APROPIERE DEMNĂ DE LUAT ÎN SEAMĂ Un asteroid de mărimea unui portavion va trece, marţi, la mică distanţă de Terra, au anunţat specialiştii americani de la NASA, care au precizat totodată că nu există riscul unei coliziuni cu planeta noastră. Acesta va fi cel mai mare asteroid care va trece pe lângă Terra, din anul 1976 până în prezent. Asteroidul, cu o lungime de 400 de metri, denumit 2005 YU55, se va apropia cel mai mult de planeta noastră, marţi, 8 noiembrie, la ora 23.28 GMT şi va trece la o distanţă de 324.600 de kilometri de Terra. Efectele gravitaţionale generate de acest asteroid nu vor fi perceptibile pe Terra, a precizat NASA, referindu-se la maree şi mişcări ale plăcilor tectonice.

Asteroidul 2005 YU55 se află pe o orbită care îl face să treacă la intervale regulate pe lângă Terra, Venus şi Marte însă marţi va trece la cea mai mică distanţă de Terra din ultimii 200 de ani. Următoarea dată când un asteroid atât de mare se va apropia la o distanţă comparabilă de Terra va fi în anul 2028. Monitorizarea asteroizilor efectuată în 2010, cu radiotelescopul american Arecibo din Puerto Rico indică faptul că este vorba de un obiect de o formă aproape sferică, ce se învârte lent în jurul propriei axe, la 18 ore. Suprafaţa sa este neagră. Astronomii amatori care vor să îl observe trebuie să fie echipaţi cu un telescop având o deschidere de cel puţin 15 centimetri.

URMĂRIT ÎNDEAPROAPE NASA transmite imagini cu 2005 YU55 începând din 4 noiembrie, de la ora 15.30 GMT. Savanţii de la NASA vor analiza ecourile undelor radar care vor fi reflectate de suprafaţa asteroidului. Aceştia speră să obţină, astfel, imagini precise ale acestui corp ceresc, care vor dezvălui, totodată, un număr mare de detalii despre suprafaţa, forma şi dimensiunile exacte ale lui. NASA descoperă şi monitorizează un număr mare de asteroizi şi comete care trec aproape de Terra. Agenţia spaţială americană calculează orbita acestora, pentru a afla dacă reprezintă un pericol pentru planeta noastră.

Într-un raport recent, NASA a revizuit în scădere numărul asteroizilor mari din apropiere de Terra şi mai ales al celor de talie medie, care sunt capabili să distrugă, în cazul unui impact, zone de mărimea unor oraşe mari. Aceste estimări rezultă din monitorizarea mai exactă a obiectelor telurice care gravitează la mai puţin de 195 de milioane de kilometri în jurul Soarelui şi se găsesc destul de aproape de orbita terestră. NASA a identificat deja 93% din totalul celor mai mari asteroizi, cu diametre de cel puţin un kilometru, ce se găsesc în apropiere de Terra, acest obiectiv fiindu-i trasat de Congresul american, printr-o decizie făcută publică în anul 1998.

SUCCES SPAŢIAL Rusia a lansat cu succes, ieri, alţi trei sateliţi pentru sistemul ei de navigaţie Glonass, echivalentul sistemului american GPS, potrivit imaginilor transmise în direct de televiziunea rusă. Racheta Proton cu cei trei sateliţi Glonass a fost lansată de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, la ora 12.51 GMT, a anunţat Agenţia spaţială rusă Roskosmos. Plasarea pe orbită a sateliţilor este prevăzută pentru ora 18.41 GMT. Această lansare, prevăzută iniţial pentru joi, a fost amânată din motive tehnice.

Taguri articol


12