Un avocat constănțean a ajuns în boxa acuzaților! Ce fapte i se impută?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un avocat constănțean a ajuns în boxa acuzaților! Ce fapte i se impută?

Justiție 04 Iulie 2017 / 15:27 3232 accesări

Un avocat din Baroul Constanța este nevoit, acum, să își pună roba în cui și să se prezinte în fața instanței din postura de acuzat. Asta pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de influență și favorizarea infractorului. Vorbim despre avocatul Tiberiu-Bogdan Ionescu, pe care procurorii DNA l-au trimis în fața judecătorilor pentru că ar fi promis că va interveni la Poliție pentru a ajuta un suspect de proxenetism și șantaj să scape mai ușor. Potrivit anchetatorilor, în perioada mai - iunie 2016, avocatul a pretins de la o persoană cercetată pentru săvârșirea unor infracțiuni de șantaj și proxenetism (martor în cauză), printr-un intermediar, suma de 1.000 euro, din care a primit efectiv suma de 3.800 lei. Banii respectivi au fost pretinși și primiți de inculpat în schimbul influenței pe care a afirmat că o are asupra unor polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Constanța. Avocatul a promis că îi poate determina pe oamenii legii să îi furnizeze informații legate de comiterea unor infracțiuni de trafic de droguri aflate în instrumentare. Informațiile obținute pe cale ilegală ar fi fost folosite pentru întocmirea unui denunț pe care martorul voia să-l depună pentru a scăpa mai ușor. În aceeași perioadă, avocatul inculpat chiar i-ar fi furnizat persoanei respective informațiile promise, însă datele s-au dovedit a fi nereale. Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Constanța.



12