Un băiat de 11 ani care a salvat un copil căzut într-o fântână, premiat de Guvern

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
"Servesc Patria!".

Un băiat de 11 ani care a salvat un copil căzut într-o fântână, premiat de Guvern

Social 07 Mai 2014 / 00:00 463 accesări

Un băiat în vârstă de 11 ani din comuna Tufeni (judeţul Olt), care, la începutul lunii mai, s-a implicat în operaţiunea de salvare a unui copil în vârstă de doi ani, căzut într-o fântână adâncă de şase metri, a fost premiat cu 10.000 de lei, ieri, la Guvern, în prezenţa premierului Victor Ponta. Copilul de 11 ani a coborât legat de o sfoară în groapa cu apă şi, potrivit propriilor mărturisiri, după mai multe încercări, a reuşit să îl apuce de umeri pe băieţelul de doi ani şi, ajutat de săteni, să îl aducă teafăr la suprafaţă. "Maică-sa era la poartă şi s-a luat după taică-său mare. S-au dus copii pe acolo şi au ridicat capacul. Fiind cel mai mic, copilul de doi ani s-a pus pe marginea fântânii şi a căzut. După aia, o fată, de trei ani, a luat capacul, l-a acoperit şi s-a dus la maică-sa plângând. Naşul, când să treacă pe acolo, a auzit ceva plângând şi a zis că poate e un băiat după araci - că acolo era şi o grămadă de araci - şi a zis că poate plânge cineva după araci. Când s-a uitat, nu era nimeni, dar, când să dea să plece, s-a mai auzit încă o dată şi după aia, când să ridice capacul de la fântână, a văzut că e un copil acolo. După aia, a strigat la tanti Ioana: „Veniţi, bă, repede, că a scăpat un băiat în fântână!”. Tati a auzit pe o vecină de-a noastră că zicea: „Sari, Viorele, sari că a scăpat un băiat în fântână!” şi a zis: „Hai, bă, nu staţi cu mâinile goale, aduceţi şi o frânghie”", a relatat copilul, care a adăugat că el a fost singurul care a încăput în fântână. După mai multe încercări de a-l prinde în siguranţă, el l-a scos pe copil nevătămat din fântână. Ieri, băiatul care s-a implicat în operaţiunea de salvare a fost felicitat de premierul Ponta, care i-a oferit şi o diplomă, alături de premiul în bani, şi i-a promis să îl ajute să devină pompier, cu condiţia să înveţe bine la şcoală. Copilul a precizat că premiul îl va cheltui abia după 18 ani, a mulţumit şi a încheiat spunând: "Servesc Patria!".

Taguri articol


12