Un băieţel la Elysee

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un băieţel la Elysee

Monden 25 Mai 2011 / 00:00 583 accesări

Nicolas Sarkozy şi soţia lui vor avea un băieţel, a titrat cotidianul belgian ”Le Soir”, care-l citează pe Jacques Seguela, figură de marcă în domeniul publicităţii franceze, prieten al cuplului prezidenţial. De altfel, acesta este cel care i-a prezentat-o pe Carla Bruni lui Nicolas Sarkozy în anul 2007, la un dineu organizat în casa lui. Chiar dacă refuză să vorbească cu presa, Prima Doamnă a Franţei nu îşi mai ascunde sarcina, care face de câteva săptămâni obiectul unor articole de presă din lumea întreagă. Bebeluşul va veni pe lume în luna octombrie.

Carla Bruni-Sarkozy, în vârstă de 43 de ani, are deja un băiat de 9 ani, Aurelien, al cărui tată este filozoful Raphael Enthoven, iar Nicolas Sarkozy, aproape sexagenar, are şi el trei băieţi din două căsătorii anterioare, Pierre, Jean şi Louis. Este deja bunic, nepoţelul său Solal fiind născut în 2010. Nicolas Sarkozy este primul preşedinte francez care a divorţat şi s-a căsătorit în timpul mandatului şi va fi tot primul, în timpul celei de-a Cincea Republici, care va deveni tată în timp ce se află la Palatul Elysee.

Taguri articol


12