Un bărbat a murit, în urma unui salt eșuat cu parașuta

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un bărbat a murit, în urma unui salt eșuat cu parașuta

Eveniment 26 Iulie 2017 / 15:05 1083 accesări

Un bărbat a murit după ce a căzut miercuri cu paraşuta între localităţile Râşnov şi Tohanul Nou, din Braşov, incidentul având loc în apropierea Aerodromului Zărneşti. Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov a declarat că bărbatul de 30 de ani, care s-a prăbuşit cu paraşuta lângă Aerodromul Zărneşti, nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare. " Victima a fost inconştientă, iar o echipă de medici de la SMURD i-a acordat primul ajutor, însă nu a răspuns manevrelor de resuscitare", a declarat cpt. Ciprian Sfreja. Acesta a mai informat că a fost vorba despre o aterizare eşuată cu paraşuta, fapt confirmat şi de un reprezentant al Aerodromului Zărneşti.

Victima accidentului era un paraşutist militar al Direcţiei Informaţii Militare (DIM) și se afla în timpul unui exerciţiu de paraşutare în zona Aerodromului Zărneşti, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Locotenentul Gabriel-Cristian Dinicică, în vârstă de 30 de ani, era angajat în Ministerul Apărării Naționale din anul 2013. Era căsătorit și avea un copil. Pentru stabilirea circumstanțelor producerii accidentului a fost sesizat Parchetul Militar. De asemenea, conform procedurilor legale, șeful DIM a ordonat constituirea unei comisii interne de anchetă. Joi, 27 iulie, la ora 8.30, vor fi organizate în toate unitățile militare din țară ceremonii de comemorare a locotenentului Gabriel Dinicică. De asemenea, se arată în comunicatul MAPN, ministrul Adrian Țuțuianu a transmis condoleanţe familiei militarului căzut la datorie.

Taguri articol


12