Un bărbat a fost transportat de urgenţă, astăzi, la Spitalul Universitar de Urgenţă, după ce s-a tăiat la gât şi la abdomen, cu o lamă, în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti care judecau o contestaţie a acestuia la mandatul de arestare preventivă emis pe numele său pentru tâlhărie. Potrivit unor surse din Poliţie, bărbatul, Vasile Ion, în vârstă de 30 de ani, fusese scos din arestul Poliţiei Capitalei şi dus, sub escortă, la Tribunalul Bucureşti. În jurul orei 11.00, în timp ce se afla în boxa acuzaţilor, bărbatul a scos o lamă şi s-a tăiat la gât şi la abdomen, în faţa magistraţilor. Imediat după incident, la Tribunalul Bucureşti au ajuns poliţişti ai Secţiei 10 şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă. Bărbatul avea o plagă de cinci centimetri în zona gâtului şi o înţepătură în abdomen. Acesta a fost transportat, pentru îngrijiri medicale, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Vasile Ion fusese adus în faţa instanţei Tribunalului Bucureşti pentru judecarea contestaţiei formulate de acesta împotriva mandatului de arestare preventivă pentru tâlhărie, emis pe numele său de instanţa inferioară. Bărbatul se afla în boxa acuzaţilor împreună cu zece persoane, dintre care patru fuseseră aduse din penitenciar.