O fetiță diagnosticată cu sindrom hemolitic-uremic, care era internată la Spitalul „Marie Curie”, a decedat în noaptea de duminică spre luni, au declarat pentru Agerpres surse medicale.
Potrivit surselor citate, fetița era internată la secția de Terapie Intensivă a unității medicale.
„Un al doilea copil cu sindrom hemolitic-uremic a murit luni, la ora 3,30”, au precizat sursele.
Săptămâna trecută, o fetiță din Topoloveni de un an a murit, după ce a fost adusă în stare gravă la „Marie Curie”, fiind infectată cu o bacterie și ulterior diagnosticată cu sindrom hemolitic-uremic.
Duminică, la „Spitalul Marie Curie” erau internați 11 copii cu sindrom hemolitic-uremic.
„În prezent, la Spitalul „Marie Curie” sunt internați 11 copii cu sindrom hemolitic-uremic. Cinci dintre aceștia sunt pe secția de Terapie Intensivă și fac dializă peritoneală. În cursul nopții, un copil s-a decompensat și a necesitat și el protezare ventilatorie, deci este respirat pe aparate. În momentul de față sunt doi copii ventilați mecanic, ceilalți trei aflați în terapie intensivă -în stare gravă, dar stabilă -deocamdată nu necesită protezare ventilatorie. Pe secția de nefrologie se află internați alți șase copii, trei dintre ei necesită dializă peritoneală, trei au funcția renală reluată. În momentul de față nu li se face dializă. Evoluția în această boală este lentă, și-au reluat diureza și asta este un lucru foarte bun”, a explicat duminică medicul Denis Stănescu.