26 Noiembrie 2024, 22:00
Organizația Macmillan Cancer Support atrage atenția că un britanic cheltuiește aproximativ 50.000 de lire sterline pe alcool în timpul vieții. Potrivit organizației, fiecare britanic dă anual circa 787 de lire pe alcool, iar londonezii, considerabil mai mult. Studiul, realizat de compania OnePoll, a fost efectuat pe un eșantion de 2.000 de persoane cu vârsta de peste 18 ani. Rezultatele au indicat că bărbații cheltuiesc pe alcool în medie 934,44 lire pe an, prin comparație, cu femeile care cheltuiesc doar 678,60 lire. ONG-ul va solicita o lună de abținere de la băutură în octombrie, pentru a crește gradul de conștientizare asupra beneficiilor pentru sănătate și pentru economiile financiare pe care le aduce această decizie.