Senatorul PDL Şerban Rădulescu susţine creşterea semnificativă a bugetului alocat sănătăţii în anul 2011. El este de părere că această creştere este principala măsură care va reduce un fenomen îngrijorător, exodul cadrelor medicale, care accentuează ritmul de deteriorare a Sănătăţii publice. „Creşterea resurselor bugetare este esenţială, ar putea creşte salariile, s-ar îmbunătăţi condiţiile de muncă şi ar putea fi acordate stimulente celor care decid să revină în ţară”, a subliniat Rădulescu. Senatorul democrat-liberal a precizat că o altă soluţie la migraţia medicilor care trebuie avută în vedere este utilizarea într-o măsură cât mai mare a finanţărilor europene „în scopul reformării şi modernizarii sectorului sănătăţii”. „Este important să susţinem includerea Sănătăţii între priorităţile Planului Naţional de Dezvoltare şi ale Cadrului Naţional Strategic de Referinţă pentru exerciţiul bugetar european 2014 - 2020, ceea ce va permite ministerului de resort să acceseze şi să gestioneze în mod direct fonduri structurale pentru sănătate”, a menţionat Şerban Rădulescu.