Un celebru dramaturg american a plecat dintre noi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un celebru dramaturg american a plecat dintre noi

Cultură 27 August 2018 / 16:01 915 accesări

Una dintre marile figuri ale dramaturgiei contemporane, americanul Neil Simon, câştigător a numeroase premii internaţionale cu piese de teatru ca "Amintiri din Brighton Beach", "Un cuplu ciudat" sau "Lost In Yonkers", a decedat duminică la vârsta de 91 de ani, informează presa americană. Neil Simon a fost autorul mai multor comedii faimoase despre viaţa de familie în secolul al 20-lea, inclusiv "Amintiri din Brighton Beach", "Desculţ în parc" sau "Biloxi Blues", multe din piesele sale fiind ecranizate. Născut la 4 iulie 1927, la New York, Simon a câştigat numeroase premii, cu piese ca Amintiri din Brighton Beach (Premiul Cercului criticilor de teatru din New York), Biloxi Blues (Tony Award) şi Un cuplu ciudat (Premiul Asociaţiei scriitorilor din America). El a câştigat Premiul Pulitzer pentru dramă cu piesa Lost In Yonkers - care de altfel a fost încununată şi cu un Tony Award. În 1975 obţine Premiul Special Tony Award pentru contribuţia la teatru, iar în 2006 este răsplătit cu Premiul Mark Twain - pentru umor american.



12