Un celebru sportiv a murit în timpul unui salt cu "wingsuit"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un celebru sportiv a murit în timpul unui salt cu "wingsuit"

Externe 18 Mai 2015 / 14:27 262 accesări

Dean Potter, unul dintre cei mai cunoscuţi acrobaţi americani din domeniul sporturilor extreme, a murit în urma unui salt cu "wingsuit" (costum cu aripi), sâmbătă, în Parcul Naţional Yosemite din California, informează bbc.com. Sportivul american, în vârstă de 43 de ani, a sărit cu acest costum special de pe promontoriul Taft Poit, care are înălţimea de 2.286 de metri, a precizat un purtător de cuvânt al administratorilor Parcului Naţional Yosemite. Colegul lui din acest zbor extrem, Graham Hunt, în vârstă de 29 de ani, şi-a pierdut la rândul său viaţa. Salvamontiştii au fost alertaţi la scurt timp după dispariţia celor doi sportivi şi au început căutările încă de sâmbătă după-amiază. Trupurile lor neînsufleţite au fost găsite duminică dimineaţă. Ambii purtau "wingsuit" - costume dintr-o ţesătură aerodinamică, strâns lipite de corp, cu aripi realizate sub forma unui material excedentar între mâini şi trup şi între picioare -, care îi ajută pe sportivi să plutească în aer. Paraşutele celor două costume speciale nu s-au deschis, scrie presa americană. Dean Potter a fost un atlet care a împins acest sport tot mai aproape de limită, efectuând de numeroase ori acrobaţii controversate. A fost criticat în mai 2006 după ce a efectuat "o urcare liberă, solitară", a legendarului Delicate Arch, o stâncă renumită din statul american Utah. În urma acelei cascadorii periculoase, compania vestimentară Patagonia a decis să anuleze contractul de sponsorizare a sportivului. Dean Potter a fost, de asemenea, primul om din lume care a escaladat liber - fără frânghii şi fără plasă de siguranţă - principalii trei pereţi montani din Parcul Naţional Yosemite într-o singură zi. 



12