Reporter: Cu ce sentimente vine jazzmanul American Washington Rucker la Constanţa, pentru a se întîlnii cu cititorii de la malul mării?

Washington Rucker: Sînt încîntat. Nu e puţin lucru ca un cîntăreţ de jazz să se poată exprima prin intermediul unei cărţi.

Rep.: Cît timp aţi dedicat realizării volumului „Jazz road” pe care îl lansaţi acum?

W. R.: Mai mult de 15 ani. Aproape 20 de ani. Au fost ani de căutări.

Rep.: Cînd a încolţit ideea de a scrie o carte autobiografică care să vorbească despre drumul jazzului?

W. R. : În anii ’80, cînd eram student la UCLA, într-o discuţie cu decanul facultăţii, dr. Bob Gray, am realizat că, de cele mai multe ori, cărţile de jazz sînt scrise de oameni care nu au cîntat aşa ceva. Cei care cîntă jazz, nu scriu. Astfel mi-a venit ideea să scriu chiar eu despre jazz.

Rep.: Ce impact a avut lucrarea „Jazz road”, în America?

W. R.: Impactul a fost unul pozitiv. Cărţile au fost trimise din Constanţa cu vaporul. Drumul cărţii a fost interesant. Toate exemplarele s-au epuizat. Cîntăreţii de jazz au fost bucuroşi. Ei trăiseră sentimentul că trebuie să se exteriorizeze, dar nu găsesc mijloacele necesare, altele decît prin muzică, de a se exprima.

Rep.: De ce credeţi că exemplul nu vă este urmat şi de alţi muzicieni talentaţi?

W. R.: Sînt mulţi care nu îşi dau seama de impactul muzicii asupra oamenilor, dincolo de sunet. Aceasta carte poate fi importantă pentru generaţia tînără. „Jazz road” reprezintă un îndemn de a scrie. Dincolo de text se află ceea ce am simţit eu. Ceva mult mai profund.

Rep.: În acest moment, lucraţi la o nouă carte, care de această dată nu mai este autobiografică. Cît de mult v-a inspirat balerina Stela Cocîrlea ca să îi dedicaţi o carte?

W. R.: Ca muzician, stînd pe scenă şi cîntînd la instrumentul tău, e nemaipomenit să apară o balerină care execută, în faţa ta o mişcare maiestuoasă. Însă, te eomoţionezi, cînd te gîndeşti că în spatele acestei figuri frumoase se află o muncă istovitoare. O balerină spune o poveste prin intermediul corpului, prin mişcare, iar cîntăreţeul de jazz se exprimă prin sunet şi improvizaţie. Un cîntăreţ poate fi inspirat de o balerină ca să creeze muzica, iar o balerină este inspirată, în mişcările sale, de muzică. În acest caz, relaţia este simbiotică.

Rep. : Cînd va vedea acest volum lumina tiparului?

W. R.: Cartea este gata pentru editare. Mi-ar plăcea însă să mai adaug cîte ceva, deoarece în discuţiile pe care le am cu Stela Cocîrlea descopăr, de fiecare dată, omul şi artistul.

Rep. : Ce sfat le daţi cititorilor constănţeni?

W. R. : Îi îndemn să fie mai interesaţi de ceea ce se ascunde în spatele scenei, pentru a putea înţelege mai bine viaţa unui artist, a unui cîntăreţ de jazz.