Un comitet PE cere extinderea concediului de maternitate la peste 20 de săptămîni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un comitet PE cere extinderea concediului de maternitate la peste 20 de săptămîni

Politică 18 Aprilie 2009 / 00:00 533 accesări

Comitetul pentru Drepturile Femeilor din Parlamentul European (PE) solicită extinderea concediului de maternitate la minimum 20 de săptămîni, plata integrală a salariului în cele şase săptămîni de concediu maternal obligatoriu de după naştere şi achitarea a cel puţin 85% din salariu în restul perioadei. De asemenea, acest comitet cere introducerea în Directiva europeană de profil şi a concediului de paternitate. Măsura votată de comitet în această săptămînă va fi supusă plenului PE în luna mai. În prezent, concediul de maternitate variază în cadrul statelor membre între 14 şi 28 de săptămîni, în unele cazuri ajungînd pînă la 52 de săptămîni, din care doar o parte este plătit. \"Scopul este de a avea un impact pozitiv asupra sănătăţii mamelor, care vor avea astfel timp să-şi revină după naştere şi să stabilească o bună relaţie cu copilul\", a explicat iniţiatorul acestei propuneri, Edite Estrela. Pe 3 octombrie 2008, CE propusese extinderea concediului de maternitate de la 14, la 18 săptămîni, din care şase săptămîni să fie obligatoriu luate după naştere, iar în acestea salariul să fie achitat integral. Salariul ar trebui plătit integral şi în caz de naştere prematură, cezariană, naştere multiplă, copii cu dizabilităţi sau feţi născuţi morţi. În România, Danemarca şi Cipru, concediul de maternitate minim este reglementat în prezent la 18 săptămîni, dar variază de la 14 săptămîni în Germania, 15 săptămîni în Belgia sau 16 săptămîni în Franţa şi Spania, pînă la 20 de săptămîni în Estonia, 26 în Irlanda, 28 de săptămîni în Cehia şi 45 de săptămîni în Bulgaria.

Taguri articol


12