Un compartiment dedicat mamei și copilului, la MS

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un compartiment dedicat mamei și copilului, la MS

Sănătate 05 August 2014 / 00:00 550 accesări

Un compartiment dedicat mamei și copilului va funcționa, începând din luna august, în cadrul Ministerului Sănătății (MS), a anunțat, ieri, ministrul de resort, Nicolae Bănicioiu. Acesta a participat la conferința de presă "Alăptarea în contextul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului", organizată de asociația Hands Across Romania. Ministrul a subliniat faptul că politicile de sănătate ce vizează mamele și nou-născuții sunt o prioritate a mandatului său la MS. „Din acest an, chiar de luna aceasta, va funcționa în cadrul ministerului compartimentul pentru mamă și copil, tocmai pentru a optimiza coordonarea activităților din programul național, cooperarea cu ONG-urile de profil, dar și pentru a monitoriza mai bine tot ceea ce se întâmplă în sistem, de la maternitate, de la cazurile de prematuri și monitorizarea efectivă", a spus Bănicioiu. El a adăugat că acest compartiment va monitoriza modul în care sunt distribuite fondurile în sistem. „Să nu mai existe discontinuități, să nu mai existe maternități în care nu au ajuns fondurile sau s-au terminat fondurile și ministerul nu știa. Scopul înființării acestui compartiment a fost acela de a preîntâmpina aceste fenomene și de a le rezolva din timp”, a adăugat ministrul.

Taguri articol


12