Un congresman i-a închis telefonul lui Barack Obama, crezînd că este o farsă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un congresman i-a închis telefonul lui Barack Obama, crezînd că este o farsă

Externe 05 Decembrie 2008 / 00:00 463 accesări

Miercuri, un congresman i-a închis de două ori telefonul preşedintelui ales al SUA, fiind convins că este vizat de o farsă din partea unei persoane a cărei voce doar seamănă cu cea a lui Barack Obama. Ileana Ros-Lehtinen, membru al Camerei Reprezentanţilor reprezentînd statul Florida, a fost informată de un consilier că Barack Obama doreşte să discute cu ea. Potrivit unui comunicat emis de Biroul preşedintelui ales, congresmanul republican i-a spus persoanei de la celălalt capăt al firului că este o glumă din partea unuia dintre posturile de radio din sudul Floridei, cunoscute pentru astfel de farse, apoi a închis telefonul.

Viitorul secretar general al Casei Albe, Rahm Emmanuel, a sunat-o apoi pentru a-i spune că vorbise chiar cu Barack Obama. Ileana Ros-Lehtinen, convinsă că este o nouă farsă, a închis din nou telefonul. În final, un consilier i-a spus lui Ilenei Ros-Lehtinen că are un apel telefonic urgent de la Howard Berman, preşedintele Comisiei pentru Relaţii Externe. Din nou, suspicioasă, aceasta i-a cerut democratului să povestească ceva ce numai ei doi ştiu. Acesta a trecut testul şi a asigurat-o pe colega sa că, de fapt, îi închisese telefonul viitorului preşedinte. Cînd Barack Obama, amuzat, a sunat-o din nou, aceasta i-a spus: “Fie sînteţi foarte amabil, fie aţi rămas fără alte persoane pe care să le sunaţi, dacă într-adevăr mă sunaţi pe mine”.

Taguri articol


12