Un consilier al lui Obama şi-a ras mustaţa, pentru o cauză bună

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un consilier al lui Obama şi-a ras mustaţa, pentru o cauză bună

Externe 10 Decembrie 2012 / 00:00 248 accesări

David Axelrod, un consilier apropiat al preşedintelui SUA care purta de peste 40 de ani mustaţă, a pus capăt acestei anomalii în cercurile politice de la Washington, vineri, bărbierindu-se în direct la televiziune, pentru lupta împotriva epilepsiei. ”Mă voi bărbieri pentru că unii oameni au pierdut mai multe decât o mustaţă din cauza epilepsiei\", a declarat David Axelrod, a cărui mustaţă l-a făcut cunoscut într-o majoritate predominant complet bărbierită. Consilierul politic în vârstă de 57 de ani s-a lăsat bărbierit de un bărbier profesional, în platoul Morning Joe, la postul de televiziune MSNBC, după ce fundaţia care susţine cercetările împotriva epilepsiei, condusă de soţia sa, a depăşit pragul de un milion de dolari colectaţi. Cuplul are o fată care suferă de această boală. Cu câteva zile înainte de alegerile de la 6 noiembrie, Axelrod pariase deja că îşi va rade mustaţa, dacă Barack Obama va pierde în statele Michigan, Minnesota sau Pennsylvania, trei dintre statele câştigate de democrat. Consilierul politic s-a angajat apoi să se separe, cel puţin temporar, de mustaţa sa, pentru organizaţia caritabilă condusă de soţia sa.

Taguri articol


12