Un copil de 9 ani riscă să rămînă fără degete din cauza unei petarde

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Un copil de 9 ani riscă să rămînă fără degete din cauza unei petarde

Social 03 Ianuarie 2007 / 00:00 798 accesări

În ciuda avertismentelor autorităţilor precum şi a pedepselor drastice prevăzute de noua legislaţie privind regimul armelor şi muniţiilor, în prima zi a noului an un copil a căzut victima exploziei unei petarde. La urgenţa Spitalului Clinic Judeţean Constanţa a fost adus, luni dimineaţa, un elev în vîrstă de 9 ani din Ovidiu, copilul avînd trei degete de la mîna stîngă fracturate după ce a folosit o petardă găsită pe stradă. Stela Ciulică, mătuşa băiatului, spune că nepotul a plecat dis-de-dimineaţă să-i colinde pe vecini şi pe rudele din cartier. La un moment dat, Cosmin Calistrat spune că ar fi găsit pe stradă o petardă pe care a vrut să o folosească. Potrivit mătuşii victimei, după ce i-a dat foc, băiatul a ţinut în mînă petarda, mai mult decît trebuia şi în momentul în care a încercat să o arunce aceasta a explodat. Cosmin a ajuns acasă cu mîna însîngerată. “Nu am avut cum să-i acordăm prea multe îngrijiri căci avea degetele făcute zob, aşa că l-am adus la spital“ a spus Stela Ciulică. Victima a primit îngrijiri medicale în urgenţa pentru copii a spitalului, după care a fost internată în Secţia Chirurgie Plastică. Medici spun că accidentarea este una destul de gravă şi că se pune chiar problema ca elevul să suporte o intervenţie chirurgicală pentru amputarea celor trei degete afectate.



12