Un soldat american care a dezertat pentru a evita să se întoarcă în Irak a cerut azil în Germania, calificînd războiul drept ilegal şi spunînd că nu suportă ”atrocităţile care au loc în regiune”. Andre Shepherd, în vîrstă de 31 de ani, a servit în Irak în perioada septembrie 2004 - februarie 2005, ca mecanic pentru elicopterele Apache. El locuieşte în Germania de cînd a dezertat, anul trecut. ”Cînd am citit şi auzit despre oameni măcelăriţi de mitraliere sau sfîrtecaţi în atacurile cu rachete Hellfire, a început să-mi fie ruşine de ce făceam”, a declarat Shepherd, joi, la Frankfurt, într-o conferinţă de presă. ”Nu mai puteam continua să servesc cu conştiinţa împăcată”, a adăugat el. Originar din Cleveland, Ohio, Shepherd, a cerut, miercuri, azil în Germania, a declarat Tim Huber de la Military Counseling Network, un grup civil care îl susţine. Potrivit legii SUA, militarii care dezertează pe timp de război riscă pedeapsa cu moartea.
Soldatul şi-a exprimat speranţa că va primi azil în Germania, care s-a opus vehement invaziei americane din Irak, din cauza moştenirii lăsate de procesele naziştilor după cel de-al Doilea Război Mondial, în special la Nuremberg între 1945-1949. ”Aici, în Germania, s-a stabilit că toţi, chiar şi un soldat, trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru acţiunile sale, indiferent cît de mulţi superiori îi dau ordine”, a declarat soldatul american. Shepherd, care s-a înrolat în ianuarie 2004, este al doilea soldat american care a cerut azil în Germania, potrivit Claudiei Moebus de la Ministerul german pentru Migraţie. Cealaltă cerere fost însă retrasă ulterior. Specialistul în armament a ajuns în Germania în 2005, unde a fost repartizat la birou. El a început apoi să-şi pună întrebări cu privire la justificarea războiului din Irak şi să se teamă că va fi retrimis în zona de conflict, a declarat Tim Huber. ”Atunci a dezertat”, a adăugat el. Tot în 2008, Jeremy Hinzam, un american care a cerut azil în Canada după ce a dezertat din armata americană cînd a primit ordin să plece în Irak, a declarat că va face apel la ordinul de extrădare în SUA. Un alt dezertor american, Robin Long, a fost extrădat din Canada în luna iulie şi se află în prezent în închisoare în Colorado.